Charles Michel, nemulțumit de decizia Marii Britanii de a mobiliza nave militare în zonele de pescuit și cere Londrei să își păstreze calmul

Publicat: 13 12. 2020, 17:31
Sursa foto: Shutterstock

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a criticat inițiativa Marii Britanii de a mobiliza nave militare pentru a-și proteja zonele de pescuit.

Totodată, acesta a îndemnat autoritățile de la Londra să își păstreze calmul, chiar dacă negocierile dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană privind un eventual acord comercial vor eșua, informează agenția de presă MEDIAFAX.

„Vreau să le spun britanicilor: «Staţi calmi!», chiar dacă este sfârşitul negocierilor, trebuie să ne păstrăm calmul. Marea Britanie şi Europa sunt prietene, partenere, aliate”, a declarat Charles Michel.

Charles Michel a reacţionat astfel la informaţiile potrivit cărora Guvernul Boris Johnson va mobiliza nave militare, începând din 1 ianuarie 2021, pentru blocarea incursiunilor ambarcaţiunilor europene de pescuit în apele teritoriale britanice, în cazul încheierii fără acord a tranziţiei post-Brexit.

Conform unor surse citate de cotidianul The Guardian, vor fi mobilizate patru nave militare care vor putea opri şi inspecta toate ambarcaţiunile de pescuit din state UE în zona economică exclusivă a Marii Britanii.

Marina militară britanică este pregătită să protejeze zonele de pescuit în cazul unui eșec al negocierilor

Patru nave de patrulare ale Marinei Regale a Marii Britanii (Royal Navy) vor fi pregătite de la 1 iauarie să protejeze zonele de pescuit din apele teritoriale britanice în cazul în care autoritățile de la Londra și Uniunea Europeană nu vor ajunge la un acord comercial privind relațiile UE-Marea Britanie după încheierea perioadei de tranziție post-Brexit.

Cele patru nave ar urmea să aibă dreptul să oprească, să controleze și chiar să pună sub sechestrul orice navă de pescuit din Uniunea Europeană care intră în zona economică exclusivă a Regatului Unit, care se poate întinde până la 320 de kilometri de țărm.

Negocierile referitoare la un eventual acord comercial între Uniunea Europeană și Marea Britanie au regresat în cadrul ultimelor zile.

Discuțiile privind un eventual acord comercial au fost blocate, ca urmare a unor disensiuni referitoare la legislația privind ajutoarele de stat și pescuitul. Fără un acord comercial, comerțul dintre Blocul comunitar și Marea Britanie, care se ridică la 1.000 de miliarde de dolari, ar putea fi puternic afectat la începutul lui 2021.

Uniunea Europeană a prezentat recent o serie de măsuri de urgență pentru situația în care nu va fi convenit niciun acord post-Brexit cu Regatul Unit.