Prima pagină » Știri externe » Negocierile dintre UE și Marea Britanie ar fi din nou în impas. Acordul comercial între Bruxelles și Londra riscă să nu mai fie semnat

Negocierile dintre UE și Marea Britanie ar fi din nou în impas. Acordul comercial între Bruxelles și Londra riscă să nu mai fie semnat

Negocierile dintre UE și Marea Britanie ar fi din nou în impas. Acordul comercial între Bruxelles și Londra riscă să nu mai fie semnat
Negocierile dintre UE și Marea Britanie ar fi din nou în impas. Acordul comercial între Bruxelles și Londra riscă să nu mai fie semnat. Sursa foto: Shutterstock

Negocierile referitoare la un eventual acord comercial între Uniunea Europeană și Marea Britanie au regresat în cadrul ultimelor zile.

Astfel, așteptările ca negociatorul european pentru Brexit, Michel Barnier, să revină la Londra la sfârșitul acestei săptămâni pentru a încheia un acord între cele două părți s-ar putea să nu devină realitate, informează site-ul agenției Agerpres, care citează Reuters.

„În pofida negocierilor intense din ultimele 24 de ore (alimentate de pizza şi sandviciuri), o sursă britanică mi-a spus că «discuţiile au regresat puţin astăzi»”, a scris pe Twitter editorul politic al Sky News, Beth Rigby.

Rigby a adăugat că o sursă europeană a declarat că se așteaptă ca Michel Barnien să se întoarcă la Bruxelles și să revină ulterior în Marea Britanie, în weekend. Cu toate acestea, este posibil ca semnarea unui eventual acord să nu mai aibă loc, date fiind ultimele dezacorduri dintre cele două părți și perioada extrem de scurtă care a mai rămas pentru semnarea unei înțelegeri.

Timpul pentru semnarea unui acord, din ce în ce mai scurt

Au rămas mai puţin de 30 de zile înainte de 31 decembrie, când se va încheia perioada de tranziţie post-Brexit după care Regatul Unit – care a ieşit oficial din UE pe 31 ianuarie – va înceta să aplice normele europene.

Discuțiile privind un eventual acord comercial au fost blocate, ca urmare a unor disensiuni referitoare la legislația privind ajutoarele de stat și pescuitul. Fără un acord comercial, comerțul dintre Blocul comunitar și Marea Britanie, care se ridică la 1.000 de miliarde de dolari, ar putea fi puternic afectat la începutul lui 2021.

Marea Britanie speră să ajungă la un acord cu Uniunea Europeană în ceea ce privește relațiile comerciale de după încheierea perioadei de tranziție post-Brexit.

Anunțul a fost făcut recent de către ministrul britanic pentru Mediul de Afaceri, Alok Sharma, care a atras însă atenția că Blocul comunitar trebuie să înțeleagă că acum Marea Britanie este o națiune suverană și trebuie să o trateze ca atare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Sutiene de mii de lei, parfumuri și pantofi cu toc. Dezmăț din bani public la ANM
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! Pe ce dată vine iarna în România
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical în zilele următoare! Furtuna Felicia va aduce ploi și vânt puternic în România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli