China acuză SUA că folosește abuziv dreptul la veto pentru a bloca inițiativele ONU în GAZA
China a criticat Statele Unite pentru blocarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite (ONU) care solicita un armistițiu imediat în Gaza.
Rezoluția a avut sprijinul tuturor celorlalți 14 membri ai Consiliului, care au descris situația umanitară din Gaza drept catastrofală.
„SUA abuzează încă o dată de puterea sa de veto. Consiliul de Securitate a depus eforturi repetate pentru a redresa conflictul din Gaza, doar pentru a fi blocate cu forța de SUA în repetate rânduri. Cât timp mai trebuie să așteptăm până când Consiliul de Securitate își poate îndeplini responsabilitățile?”, transmite ambasadorul Chinei la ONU, Fu Cong, relatează Bloomberg.
Beijingul și-a intensificat criticile la adresa Israelului cu privire la războiul din Gaza.
„Washingtonul a protejat Israelul și a împiedicat ONU să răspundă eficient la un dezastru umanitar fără precedent”, acuză Fu.
Oficialii chinezi au reiterat că Beijingul nu încearcă să răstoarne ordinea globală existentă, ci să o consolideze, după ce Statele Unite au propagat ideea că aceștia încearcă să-și extindă influența prin comerț și să domine piețele mondiale.
RECOMANDAREA AUTORULUI