COP26: Klaus Iohannis a ajuns la Conferința ONU privind schimbările climatice

Publicat: 01 11. 2021, 16:17

Președintele Klaus Iohannis a ajuns luni, 1 noiembrie, la Glasgow, unde participă la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP26).

El s-a întâlnit cu mai mulți lideri ai țărilor lumii, printre care și cu președintele Statelor Unite, Joe Biden.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele se află pe 1 și 2 noiembrie la evenimentul de la Glasgow.

Potrivit comunicatului, președintele „este decis să se implice activ, alături de alți lideri mondiali, organizații internaționale, mediul instituțional, asociativ și de business pentru a sprijini efortul global de combatere a schimbărilor climatice”.

„În cadrul reuniunii, Președintele Klaus Iohannis va susține Declarația Națională, în care va transmite poziția României, cu accent pe demersurile pe care le face țara noastră pentru a limita efectele schimbărilor climatice. Declarația Președintelui României va reflecta astfel abordarea integrată pe care țara noastră o propune în procesul de combatere a schimbărilor climatice, cu soluții bazate pe natură în procesul de captare a carbonului, tehnologii verzi care să reducă emisiile din sectorul energetic și industrial, schimbarea comportamentului cetățenilor prin conștientizarea și educarea cu privire la problematica schimbărilor climatice.

Totodată, Președintele Klaus Iohannis va participa la evenimente în format multilateral și bilateral pe tema soluțiilor bazate pe natură la problema schimbărilor climatice și reducerea emisiilor din sistemul energetic”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, se angajează să contribuie la eforturile Uniunii de a reduce cu cel puțin 55% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030 (comparativ cu nivelul din 1990) și de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. România susține la COP26 eforturile pentru finalizarea regulilor de operaționalizare a Acordului de la Paris și rămâne angajată în ceea ce privește implementarea acestuia. Contribuția fiecărei țări este esențială pentru consolidarea răspunsului global la amenințarea schimbărilor climatice și atingerea obiectivelor Acordului de la Paris, mai notează instituția.

COP26 a început pe 31 octombrie

Summitul Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26) a început duminică la Glasgow, iar evenimentul este considerat drept o șansă ca liderii lumii să salveze planeta de efectele dezastruoase ale schimbărilor climatice.

Întârziată cu un an din cauza pandemiei de COVID-19, COP26 își propune să mențină ținta de limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile din perioada preindustrială, limită despre care oamenii de știință spun că ar evita consecințele cele mai distructive ale încălzirii globale.

Printre participanții la eveniment se numără președintele SUA, Joe Biden, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, premierul Scoției, Nicola Sturgeon, Prințul Charles, premierul israelian Naftali Bennett, premierul australian Scott Morrison, președintele turc Tayyip Erdogan, președintele francez Emmanuel Macron, premierul canadian Justin Trudeau, premierul italian Mario Draghi, președintele columbian Ivan Duque, premierul suedez Stefan Lofven, președintele Elveției Guy Parmelin și președintele sud-coreean Moon Jae-in.