COP26: Regina Elisabeta le cere liderilor lumii să facă front comun în lupta împotriva schimbărilor climatice | VIDEO

Publicat: 02 11. 2021, 09:37
Sursa foto: Captură YouTube

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a transmis luni un mesaj video prin care le cere liderilor lumii, reuniți în cadrul COP26 (Conferința ONU privind schimbările climatice) să facă front comun în lupta împotriva încălzirii globale.

Suverana britanică și-a exprimat încrederea că această conferință, la care nu poate asista din cauza stării sale de sănătate, va fi „una dintre acele rare ocazii în care toată lumea va avea posibilitatea să se ridice deasupra politicii momentului şi să dovedească un adevărat simţ politic”, informează Agerpres.

„Istoria a arătat că atunci când naţiunile se unesc pentru o cauză comună, există întotdeauna speranţă. Sunt mulţi care speră că rezultatul acestui summit – înscris în cărţile de istorie care nu au fost încă tipărite – vă va descrie ca fiind liderii care nu au ratat ocazia şi care au răspuns la apelul generaţiilor viitoare”, a susţinut regina.

COP26 a început pe 31 octombrie

Summitul Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26) a început duminică la Glasgow, iar evenimentul este considerat drept o șansă ca liderii lumii să salveze planeta de efectele dezastruoase ale schimbărilor climatice.

Întârziată cu un an din cauza pandemiei de COVID-19, COP26 își propune să mențină ținta de limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile din perioada preindustrială, limită despre care oamenii de știință spun că ar evita consecințele cele mai distructive ale încălzirii globale.

Printre participanții la eveniment se numără președintele SUA, Joe Biden, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, premierul Scoției, Nicola Sturgeon, Prințul Charles, premierul israelian Naftali Bennett, premierul australian Scott Morrison, președintele turc Tayyip Erdogan, președintele francez Emmanuel Macron, premierul canadian Justin Trudeau, premierul italian Mario Draghi, președintele columbian Ivan Duque, premierul suedez Stefan Lofven, președintele Elveției Guy Parmelin și președintele sud-coreean Moon Jae-in.

Din partea României, la conferință participă președintele Klaus Iohannis. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele se va afla pe 1 și 2 noiembrie la evenimentul de la Glasgow.

Potrivit comunicatului, președintele „este decis să se implice activ, alături de alți lideri mondiali, organizații internaționale, mediul instituțional, asociativ și de business pentru a sprijini efortul global de combatere a schimbărilor climatice”.