Ce se știe despre vizita lui Putin în China. Președintele rus pleacă la Beijing cu greii din energie, miniștrii și oligarhi
Iuri Ușakov, diplomat și fost ambasador al Rusiei în SUA, a dezvăluit că vizita de stat în China a președintelui rus Vladimir Putin va fi una de mare impact. Putin ar urma să sosească la Beijing pe 19 mai. Vizita va dura două zile.
Rusia și China se pregătesc să creeze o „Nouă Ordine Mondială”. Cu sau fără voia Americii și a Europei.
Vladimir Putin va fi însoțit în China de o mare delegație de oficiali și oameni de afaceri, exact pe modelul lui Donald Trump. Liderul de la Casa Albă a venit însoțit de directori executivi ai marilor companii din industria „big tech”.
Delegația lui Putin
În cazul lui Putin, delegația sa va fi alcătuită din oligarhi, oameni de afaceri și directori din energie (Gazprom, Rosnef) și următorii miniștri:
- Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului;
- Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei;
- Elvira Nabiullina, șefa Băncii Centrale a Rusiei;
- Denis Manturov, vicepremier;
- Tatiana Golikova, vicepremier;
- Alexandr Novak, vicepremier pentru Complexul Energetic;
- Iuri Trutnev, vicepremier și președintele delegației din districtul federal din Extremul Orient;
- Dmitri Cernișenko, vicepremier pentru Turism, Sport, Cultură și Comunicații;
- Oksana Lut, ministrul Agriculturii;
- Olga Liubimova, ministrul Culturii;
- Andrei Nikitin, ministrul Transportului;
- Maxim Reșetnikov, ministrul Dezvoltării Economice;
- Anton Siluanov, ministrul Finanțelor;
- Irek Fayzullin, ministrul Construcțiilor și al Locuințelor;
- Valeri Falkov, ministrul Științei și al Educației.
„Forța Siberiei 2”, un proiect ce va fi readus în discuție
Delegațiile Federației Ruse și a Republicii Populare Chineze vor semna în jur de 40 de documente în timpul vizitei de stat a lui Putin la Beijing, a adăugat Ușakov.
Diplomatul a dezvăluit și că cei doi lideri vor discuta în detalu despre proiectul „Forța Siberiei 2”, care a fost blocat. Proiectul presupune transportarea gazelor din peninsula Yamal din Rusia către China prin Mongolia, pe o rută de 2.600 de kilometri.
Alte detalii despre vizita lui Putin la Beijing
Înainte de vizita sa în China, Putin a înregistrat un mesaj video adresat cetățenilor chinezi, în loc să pregătească un articol tradițional pentru presa locală, a anunțat Ușakov.
Comerțul dintre Rusia și China din anul trecut a atins aproape 240 de miliarde de dolari, iar structura lui s-a extins, a declarat Ușakov, potrivit TASS.
Putin se va întâlni cu inginerul chinez Peng Pei. Băiatul care a fost fotografiat alături de președinte în 2000, în timpul primei vizite a lui Putin în China, este Peng Pei.
Atunci, el avea 10 ani.
„Dacă aș avea ocazia, dacă l-aș putea revedea pe Putin, i-aș spune: «Stimate președinte, băiatul cu care ați fost fotografiat acum 25 de ani a devenit inginer senior»”, a recunoscut el.
Sursa Foto: Profimedia
Autorul recomandă: Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, la Parada Victoriei la Beijing. Foștii premieri, la două rânduri de Putin, Xi și Kim Jong-un