Donald Trump face un anunț în direct: Regimul din Cuba va cădea în curând

Publicat: 06 03. 2026, 16:59
Actualizat: 06 03. 2026, 17:22

Într-un interviu pentru CNN, Donald Trump a anunțat care va fi următoarea țară în care SUA ar putea schimba regimul în cel de-al doilea mandat prezidențial al său. După Venezuela și Iran, el a spus că va urma Cuba și că regimul comunist instaurat în 1959 de către dictatorul comunist Fidel Castro se va prăbuși „în curând”.

Cuba va cădea cât de curând”, a spus președintele american, potrivit corespondentei CNN Dana Bash. Președintele american a spus că nu mai vrea ca regimul comunist să conducă Cuba „pentru încă 50 de ani”.

Pe 3 ianuarie 2026, SUA l-au capturat pe dictatorul Nicolas Maduro după o operațiune în Venezuela. Pe 28 februarie, SUA și Israel au atacat Iranul, rezultând uciderea  ayatollahului Ali Khamenei în Iran.

Trump a lăudat-o pentru prima oară pe Delcy Rodriguez, președinta interimară a Venezuelei

Întrebat dacă SUA vor juca un rol în răsturnarea regimului cubanez, Trump a răspuns:

„Venezuela se descurcă fantastic. Delcy Rodriguez face o treabă fantastică. Relația cu ei este grozavă”, a mai spus Trump.

Președintele a confirmat că SUA sunt în contact direct cu conducerea regimului comunist din Cuba, în contextul intensificării instabilității de pe insulă după ce Trump l-a capturat pe Maduro.

Trump: Cuba negociază cu noi

Trump a dezvăluit că Washington DC este  deja în contact cu conducerea comunistă de la Havana, la două luni după ce forțele Statelor Unite au impus embargou asupra Venezuelei și au blocat comerțul cu Cuba. Petrolul exportat de Venezuela în ultimii ani era o resursă vitală pentru economia cubaneză.

„Oamenii iubesc ce se întâmplă [atacarea Iranului și a Venezuelei].  Păi, ce credeai? Pentru 50 de ani, [Venezuela] a fost cireașa de pe tort.  Ei au nevoie de ajutor. Noi discutăm cu Cuba. Este din cauza intervenției mele, intervenția care s-a întâmplat. Bineînțeles, ei n-ar fi avut problema asta. Le-am blocat petrolul, banii, tot ce venea dinspre Venezuela, singura lor sursă. Pentru cât timp să mai auzim de Cuba – Cuba, Cuba, – pentru alți 50 de ani? Și asta este mică pentru mine. Acum vor să facă o înțelegere”, a mai spus Trump, potrivit Politico.

Trump s-a declarat încrezător în operațiunile duse împotriva Iranului. El a mai dezvăluit că negocierile pentru încheierea războiului ruso-ucrainean continuă.


Sursa Foto: Shutterstock

Autorul recomandă: Cuba mai are petrol pentru 15-20 zile după blocada impusă Venezuelei.Trump impune sancțiuni țărilor care livrează petrol Cubei. Mexicul este vizat