Furtună devastatoare în regiunea Odesa, soldată cu 9 morți. Sute de oameni au fost evacuați de urgență
O furtună de proporții, cu ploi violente, a afectat regiunea Odesa din sudul Ucrainei, cauzând cel puţin 9 decese, inclusiv al unui copil, au anunţat miercuri serviciile de urgenţă din această ţară aflată în război.
Pe parcursul nopții trecute, salvatorii au desfășurat operațiuni de intervenție de anvergură.
362 de persoane au fost salvate
Forțele de intervenție au evacuat locuitorii din zonele periculoase, au scos vehiculele blocate, au pompat apa din spațiile inundate și au căutat o fată dispărută, găsită ulterior în jurul orei 8 dimineața, notează mezha.net. În urma operațiunilor de salvare, 362 de persoane au fost salvate și 227 de vehicule evacuate. Pentru intervențiile de salvare au fost mobilizați 255 de salvatori și 68 de unități de tehnică.
Furtună violentă în regiunea Odesa. Foto: State Emergency Service of the Odesa Region / Facebook
„Toată noaptea trecută, salvatorii au ajutat la evacuarea persoanelor rămase captive în urma inundaţiilor, la degajarea automobilelor, la pomparea apei din clădiri”, au precizat serviciile de urgenţă din Ucraina pe Telegram. Acestea au publicat fotografii cu maşini acoperite de apă şi salvatori care îi ajutau pe localnici, informează AFP.
Potop de proporții istorice în doar 7 ore
Primarul din Odesa, Ghenadi Truhanov, a relatat că, în noaptea de marţi spre miercuri, o cantitate de ploaie echivalentă cu regimul pluvial din două luni obişnuite s-a abătut asupra acestui oraş, într-un interval de doar 7 ore.
„Nicio reţea de canalizare nu poate suporta o astfel de cantitate de apă”, a adăugat Truhanov.
Intemperiile soldate cu victime au apărut în contextul în care Ucraina este supusă unor aprige bombardamente zilnice din partea armatei ruse. Aceasta controlează aproximativ 20% din teritoriul său, la 3 ani şi jumătate după lansarea unei invazii pe scară largă de către Federația Rusă.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI