Meloni cere UE să-i dea o mână de ajutor Italiei în criza energiei: „Avem spațiu limitat”
Premierul italian Giorgia Meloni îi cere Comisiei Europene să permită guvernelor să cheltuiască mai mult pentru a-i ajuta pe oameni și companiile să facă față scumpirilor la energie. Italia susține că regulile fiscale europene limitează posibilitatea de a folosi banii obținuți în plus din taxe pentru astfel de măsuri.
Meloni avertizează asupra creșterii prețurilor la energie
Într-o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și consultată de Euronews, Giorgia Meloni spune că prelungirea crizei din Orientul Mijlociu a dus la o situație „extrem de tensionată” pe piețele europene de energie.
Potrivit premierului italian, prețul petrolului a crescut cu aproape 80%, iar cel al gazelor cu până la 156%.
„În acest context, plafoanele de cheltuieli stabilite în cadrul fiscal european lasă un spațiu limitat pentru a reduce impactul asupra gospodăriilor și companiilor, fără a recurge la măsuri de înăsprire fiscală într-un moment în care există riscuri importante pentru economie”, a scris Meloni.
Italia încasează mai mult din taxe, dar are limite la cheltuieli
Creșterea prețurilor înseamnă și mai multe încasări la buget din anumite taxe, precum TVA-ul. Meloni susține însă că Italia nu poate folosi cu ușurință acești bani pentru a reduce costurile energiei, din cauza regulilor fiscale europene.
Premierul italian cere ca Bruxellesul să țină cont de faptul că unele cheltuieli cresc automat odată cu inflația. De exemplu, pensiile și alte plăți legate de evoluția prețurilor pot deveni mai scumpe pentru stat chiar dacă guvernul nu decide să majoreze aceste cheltuieli.
Ce vrea Meloni de la Bruxelles
Premierul italian cere ca o parte din veniturile suplimentare obținute din taxe să poată fi folosită pentru „măsuri temporare și țintite” care să reducă impactul prețurilor ridicate la energie asupra populației și companiilor.
Meloni susține că 20,4% din PIB-ul Italiei reprezintă cheltuieli afectate direct de inflație și care depășesc estimările folosite la întocmirea bugetului. Alte cheltuieli, reprezentând 12% din PIB, ar urma să fie și ele puse sub presiune în 2027.
Italia are una dintre cele mai mari datorii publice raportate la dimensiunea economiei din UE, fiind depășită doar de Grecia. Guvernul de la Atena a cerut recent, la rândul său, o flexibilizare a regulilor fiscale europene în contextul crizei energetice.
Meloni spune că Italia își respectă angajamentele europene
În scrisoarea către Ursula von der Leyen, Meloni precizează că Italia nu vrea să renunțe la regulile privind disciplina bugetară.
„Suntem conștienți de riscul modificării unor reguli fiscale introduse recent, care urmăresc un obiectiv pe care îl împărtășim cu toții: sustenabilitatea datoriei. Suntem, de asemenea, pe deplin conștienți de angajamentele Italiei în cadrul procedurii de deficit excesiv și de necesitatea respectării traiectoriei corective a cheltuielilor nete”, se arată în scrisoare.
Meloni vrea ca problema să fie discutată la următoarea reuniune a miniștrilor de Finanțe din UE, programată pentru 9 octombrie, la Bruxelles.