INCREDIBIL. Cine este nababul care poartă mască de aur împotriva COVID-19? A plătit 4.000 de dolari pentru ea/ VIDEO

Publicat: 05 07. 2020, 17:57
Actualizat: 05 07. 2020, 19:23
Indianul cu mască de aur / Captura Youtube

Milioane de oameni sunt afectați de pandemia de coronavirus, iar unii fac din această boală un motiv de a se da în stambă! Este și cazul unui „șmecher”  din India, care  a povestit că a plătit aproximativ 4.000 de dolari (3.556 de euro) pentru o mască de protecţie din aur, realizată pe măsură, pentru a se feri de epidemia de coronavirus care afectează ţara.

Opt zile au fost necesare pentru ca meşteri aurari să-i realizeze această mască realizată din 60 de grame de metal preţios, a explicat Shankar Kurhade, un om de afaceri din oraşul Pune, în vestul Indiei, scrie Agerpres.

Cum reușește „șmecherul” să respire?

„Este o mască fină prevăzută cu mici orificii care mă ajută să respir”, a explicat el.

Nu sunt foarte sigur dacă este eficientă pentru a mă proteja de coronavirus şi atunci îmi iau alte măsuri de precauţie”, a precizat totuşi Kurhade.

Are pe el un kilogram de aur când iese la plimbare

Când iese în oraş, acest bărbat în vârstă de 49 de ani poartă bijuterii de aur în greutate de un kilogram, precum un lanţ gros, o brăţară şi inele pe fiecare deget al mâinii.

Shankar Kurhade, care este proprietarul unei companii ce fabrică hangare, a explicat că a avut ideea acestei măşti după ce a văzut un reportaj cu un bărbat care purta un model din argint.

„Oamenii îmi cer să fac selfie cu ei”, a spus el, precizând, „sunt impresionaţi să mă vadă purtând mască din aur în piaţă”.

CORONAVIRUS: În India, purtarea măştii este obligatorie în locurile publice

În India, purtarea măştii este obligatorie în locurile publice în scopul combaterii răspândirii noului coronavirus în această ţară, care a înregistrat până în prezent 650.000 de contagieri şi peste 18.600 de decese.

În timp ce unii se dau în stambă, omenirea se confruntă cu cifre record din cazua pandemiei!

Astfel, numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 din ultimele 24 de ore din întreaga lume a ajuns la 212.326, potrivit unui raport realizat de Organizația Mondială a Sănătății. În raport se specifică și faptul că la nivel global au fost confirmate peste 10,9 milioane de cazuri de COVID-19. De la începutul pandemiei și până în prezent, au murit cel puțin 523.011 de persoane, din acestea, 5.134 doar în ultimele 24 de ore.