INUNDAȚII și alunecări de teren în Grecia. Autoritățile au emis o alertă de vreme severă

Publicat: 29 09. 2025, 13:36
Inundații și alunecări de teren în Grecia. Autoritățile au emis o alertă de vreme severă

Insula Creta din Grecia a fost afectată de inundații și alunecări de teren luni dimineața, iar echipe de salvatori intervin în mai multe zone pentru a evacua apa și a ajuta localnicii afectați.

În mai multe zone din regiunea Viannos, precum și în municipalitatea Phaistos, s-au înregistrat alunecări de teren și inundații de proporții scrie publicația Protothema.gr.

Deși niciun drum nu a fost blocat, autoritățile locale intervin pentru îndepărtarea mâlului de pe șosele, iar oficialii locali fac apel la prudență către locuitorii mai multor zone.

Și alte zone din Grecia au fost afectate de vremea severă

Furtuni intense și vânturi puternice au lovit mai multe insule din Marea Ionică în cursul zilei de duminică, provocând perturbări semnificative ale traficului aerian și rutier în Zakynthos și Kefalonia. Ploi abundente și furtuni localizate au afectat vestul Greciei și regiunea Ionică, Zakynthos înregistrând cele mai mari cantități de precipitații, scrie Greekcitytimes.

Vremea severă a dus la haos pe aeroporturile din Zakynthos și Kefalonia, unde vizibilitatea redusă a făcut imposibile operațiunile de zbor. Zeci de zboruri au fost anulate sau întârziate, lăsând sute de turiști blocați. Sute de persoane au rămas blocate în aeroporturi, fiind nevoite să petreacă noaptea în interiorul acestora, din cauza vremii nefavorabile.

În Kefalonia, patru zboruri nu au putut ateriza din cauza furtunii, blocând la sol sute de pasageri. Presa locală a raportat cozi lungi formate în fața aeroportului din Zakynthos, în timp ce călătorii așteptau informații de la companiile aeriene. Deși fenomenele meteorologice nu au fost clasificate drept extreme, acestea au cauzat inconveniente semnificative atât pentru locuitori, cât și pentru vizitatori, mai scrie presa elenă.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Marea Britanie ar urma să impună condiții mai STRICTE pentru imigranții care doresc să obțină reședință permanentă

SLOVACIA a adoptat o lege prin care recunoaște doar două genuri și restricționează dreptul la adopție