JD Vance vorbește despre obsesia sa pentru OZN-uri și oferă o perspectivă creștină: „Nu cred că sunt extratereștri, eu cred că sunt demoni”

Publicat: 27 03. 2026, 23:47

Vicepreședintele Statelor Unite, prezent vineri la emisiunea The Benny Show, a vorbit, printre subiectele de politică internă și cele de politică externă, și despre extratereștri și OZN-uri, subiect despre care Vance a spus că este obsedat.

„Când am venit [la Casa Albă], eram obsedat de dosarele OZN-urilor, dar apoi începi să devii ocupat de probleme economice, de securitate națională și alte lucruri de genul acesta. Dar mai am trei ani de vicepreședinție. Voi ajunge într-un final și la aceste dosare cu OZN-uri”, a spus JD Vance la emisiunea The Benny Show.

„Oricine este curios în legătură cu asta, dar, credeți-mă, eu sunt mai curios decât oricine. O să ajung la rădăcina problemei […] Oricum, eu nu cred că sunt extratereștri, eu cred că sunt demoni”.

JD Vance a oferit o perspectivă religioasă asupra fenomenului OZN-urilor și a înlocuit explicațiile pseudoștiințifice cu unele de natură creștină. Vance a declarat direct că nu crede că aceste entități sunt extratereștri, ci mai degrabă demoni. Vicepreședintele a explicat că, în viziunea sa, aceste fenomene „extranaturale” confirmă existența unor forțe spirituale și a subliniat că există mult bine în lume, dar există și rău sub forma unor entități malefice.
Vance a conchis citând ideea că „una dintre cele mai mari păcăleli ale diavolului este să convingă oamenii că el nu există” și a sugerat că eticheta de „extraterestru” ar putea fi doar o mască modernă pentru ceva periculos, demonic.


Recomandările autorului:

Trump a întrerupt ședința de Cabinet despre războiul din Iran ca să povestească 5 minute despre un marker. Ce l-a fascinat

„Ce fumează Mark Rutte?” se întreabă Financial Times. Ce i-a uluit pe jurnaliști de au venit cu un asemenea titlu

Directorul FBI a căzut pradă hackerilor iranieni. Mai multe e-mailuri și imagini personale cu Kash Patel au ajuns în spațiul online