Mama unuia dintre copiii lui Elon Musk dă în judecată xAI pentru imagini cu conținut sexual. Compania lui Musk răspunde acuzațiilor tot cu un proces
Ashley St Clair, influencer și mama unuia dintre copiii lui Elon Musk, a dat în judecată compania de inteligență artificială a miliardarului și acuză că Grok, chatbotul de la xAI al miliardarului, a creat imagini sexuale false cu aceasta fără consimțământ, scrie Financial Times.
În procesul intentat de Ashley St Clair la tribunalul statului New York, aceasta a susținut că chatbotul Grok a creat inițial o imagine cu ea în bikini, generată sau modificată cu ajutorul inteligenței artificiale. St Clair susține că a făcut o cerere către xAI pentru a nu mai publica astfel de imagini, dar, cu toate acestea, după acest moment, „nenumărate conținuturi deepfake abuzive sexual, intime și degradante ale lui St. Clair [au fost] produse și distribuite public de Grok”.
St Clair este o influenceriță conservatoare cu aproximativ 1 milion de urmăritori pe X. După raportarea imaginilor către xAI, contului lui St Clair de pe platforma de socializare X i-au fost retrase bifa de verificare, abonamentul premium și posibilitatea de a monetiza postările sale, se arată în documentele depuse la tribunal.
Chatbotul lui Elon Musk a creat imagini cu tentă sexuală, fără acordul utilizatorilor
În ultima perioadă s-a iscat un întreg scandal în contextul în care chatbotul lui Elon Musk, Grok, a generat multe imagini false cu tentă sexuală cu femei și copii. În ultima săptămână, problema a dus la amenințări cu amenzi și interdicții în UE, Regatul Unit și Franța, precum și la anchete din partea procurorului general din California și a autorității de reglementare Ofcom din Marea Britanie. Din aceste considerente, Grok a fost interzis în Indonezia și Malaezia.
Miercuri, xAI a luat măsuri pentru a restricționa funcția de generare de imagini pe modelul său Grok AI, pentru a împiedica chatbotul să mai dezbrace utilizatorii.
xAI răspunde acuzațiilor cu un proces
De cealaltă parte, xAI a intentat joi un proces împotriva lui St Clair în Texas, susținând că a încălcat termenii și condițiile companiei prin intentarea procesului împotriva acesteia într-un tribunal din New York, în loc să se afle în Texas. La începutul acestei săptămâni, Musk a mai spus pe X că va solicita „custodia deplină” a fiului lor de un an, Romulus.
Recomandările autorului: