Ministrul de Finanțe al Franței: „Nu cred într-o criză financiară. Nu avem nicio DIFICULTATE în a ne finanța economia”
Ministrul de Finanțe francez Eric Lombard a declarat joi că nu vede niciun risc de criză financiară în Franța și că statul își va atinge ținta de deficit de 5,4% din Produsul Intern Brut din acest an.
Mesajul ministrului era menit să liniștească investitorii, în contextul în care Guvernul francez se va confrunta cu o moțiune de cenzură luna viitoare, notează Reuters.
Moțiunea de cenzură vine în contextul planurilor anunțate de premierul Francois Bayrou în încercarea de a readuce finanțele țării pe drumul cel bun.
Partidele de opoziție au declarat că vor vota împotriva Guvernului minoritar în timpul moțiunii de cenzură din 8 septembrie.
Deficitul public: 5,4% din PIB în 2025, 4,6% în 2026
La rândul său, chiar Lombard vorbise, la începutul acestei săptămâni, despre un potențial risc de a avea nevoie de o intervenție a Fondului Monetar Internațional, dacă Franța nu își pune finanțele în ordine.
Cu toate acestea, Lombard a adoptat un ton mai liniștitor joi, în timpul unei conferințe a grupului de lobby de afaceri din Franța MEDEF.
„Nu cred într-o criză financiară”, a spus Lombard. „Țara este bogată, țara crește, țara este administrată, este sub control, iar companiile din Franța își fac treaba. Nu avem nicio dificultate în a ne finanța economia.”
Lombard a mai spus că deficitul public va fi redus la 5,4% din Produsul Intern Brut până la sfârșitul anului, așa cum era planificat, și 4,6% în 2026, notează Bloomberg.
Liderii de afaceri prezenți la conferință au declarat că criza politică prezintă riscuri mari pentru economie.
Sondajele de opinie efectuate după anunțul lui Bayrou arată că majoritatea francezilor doresc acum noi alegeri naționale, indicând o nemulțumire tot mai mare față de politică și un risc de incertitudine de durată.
Foto: Profimedia
RECOMANDAREA AUTORULUI: