Moscova, conflictul din Ucraina și realitatea alternativă. Cum s-a transformat ideea de pace într-un prag psihologic letal pentru Putin

Moscova continuă de aproape 4 ani jumătate lupta pe frontul din Ucraina, dar pare a fi construit și o realitate alternativă. Războiul a fost întotdeauna un instrument al artei de a guverna. Națiunile au desfășurat forța militară pentru a dobândi teritorii. Și-au securizat granițele, și-au protejat interese strategice. Prin război, și-au extins influența sau au modificat echilibrul puterii. Războiul a funcționat ca un mecanism de stabilizare internă, a redus nemulțumirea internă și a redirecționat-o către un inamic comun.

Invadarea Ucrainei nu a fost precedată, în Rusia, de genul de criză internă care a declanșat în mod tradițional războaie de diversiune.

„Rusia a continuat să escaladeze, chiar dacă beneficiile strategice sunt din ce în ce mai marginale”, notează John Christer Tønnessen – lector la Universitatea din Bergen, Norvegia – pentru Centrul de Analiză a Politicii Europene (CEPA).

Care ar fi scopul unui conflict perpetuu?

Multe dintre atacurile cu rachete cu rază lungă de acțiune ale Moscovei împotriva orașelor ucrainene au avut doar rezultate militare limitate. Totuși, costurile au fost considerabile.

„Pentru Kremlin, escaladarea militară a încetat să mai fie doar un instrument de politică externă. A devenit o necesitate structurală și psihologică.

• Puterea se bazează pe legitimitate și sprijin colectiv.
• Violența devine din ce în ce mai necesară atunci când legitimitatea scade.
• În loc să demonstreze puterea unui regim, escaladarea coerciției poate semnala o erodare a condițiilor politice pe care se bazează autoritatea autentică.

Când liderii autoritari se confruntă cu o erodare a autorității lor, aceștia caută să domine ceea ce îi amenință. Folosesc coerciția ca mijloc de restabilire a echilibrului psihologic intern.

• O caracteristică a regimului lui Putin este că mai multe episoade majore de escaladare militară au urmat perioadelor de vulnerabilitate percepută.
• De la Cecenia și Georgia până la Crimeea și invazia la scară largă a Ucrainei, confruntarea externă a funcționat ca o modalitate de a compensa o lipsă percepută de control.

Insecuritatea internă sau geopolitică au fost transformate în demonstrații de putere”, continuă John Christer Tønnessen.

Cum apare o realitate alternativă în cazul unui regim autoritar

Pentru a se proteja, regimul își construiește o realitate alternativă. Pe măsură ce puterea personalizată se concentrează în Kremlin, vulnerabilitățile percepute ale liderului ajung să fie tratate ca amenințări la adresa statului.

„Temerile, nemulțumirile și ambițiile personale devin treptat instituționalizate. Și, astfel, estompează granițele dintre psihologia individuală și arta guvernării.

Această fuziune dintre lider și stat se reflectă viu în retorica lui Putin.

• În discursurile sale, Rusia este în mod constant descrisă ca o victimă asediată care se confruntă cu amenințări existențiale impuse de forțe externe ostile.
• Viziunea personală asupra lumii a liderului a devenit ideologie de stat.
• Kremlinul a creat un mediu informațional puternic controlat. Și așa se protejează de consecințele psihologice și morale ale propriei violențe.

Odată ce viziunea liderului asupra lumii este încorporată în instituțiile statului, aceasta trebuie protejată de dovezi contradictorii”, explică John Christer Tønnessen.

Fortăreața ideologică a Kremlinului

Urmările masacrului de la Bucha, din 2022, lângă Kiev, ar oferi o demonstrație clară a acestei strategii.

„În loc să ofere o singură contra-narațiune, Kremlinul a folosit simultan zeci de explicații contradictorii.

• Crimele nu au avut loc niciodată.
• Victimele au fost actori.
• Ucraina a pus în scenă atrocitatea.
• Serviciile secrete occidentale au fabricat dovezile digitale.

Prin crearea unui mediu informațional dezorientant, regimul induce o stare de apatie în rândul publicului intern. Exportă incertitudine în întreaga lume, erodând încrederea în instituții și fragmentând discursul public.

Cetățenii și publicul extern devin apoi din ce în ce mai susceptibili la propaganda rusească.

Această fortăreață ideologică funcționează ca o apărare psihologică împotriva realităților destabilizatoare”, continuă autorul analizei.

Lumea Rusă și inversiunea ideologică

Această „înșelăciune politică” se bazează și pe inversiunea sistemică a limbajului.

„Exemple importante includ reformularea de către Kremlin a agresiunii ca apărare, a coerciției ca necesitate și a ocupației ca eliberare.

• Această inversiune ideologică modelează și rolul public al lui Putin.
• El este ridicat de la statutul de lider politic la cel de apărător simbolic al Russkiy Mir – Lumea Ruse.
• Devine o figură destinată să protejeze împotriva distrugerii existențiale.

După ce a petrecut decenii întregi construind această realitate alternativă, Kremlinul este acum constrâns de aceasta. Retragerea din Ucraina ar necesita demontarea narațiunilor de care depinde autoritatea sa.

În acest moment, escaladarea nu mai este doar o alegere strategică. A devenit parte a structurii politice a regimului. Este încorporată în apărarea psihologică a elitei sale conducătoare.

Astfel de sisteme nu se tem doar de înfrângerea militară. Se tem de revenirea la realitate.

Pentru Putin, pacea este profund periculoasă nu pentru că amenință securitatea națională a Rusiei. Este periculoasă pentru că amenință fragilele fundamente psihologice și instituționale pe care se bazează regimul său”, încheie autorul analizei publicate de CEPA.