O nouă arestare în cazul complotului terorist de la baza RAF Fairford din Marea Britanie. Bărbatul avea dublă cetățenie, britanică și iraniană
Poliția din Marea Britanie a arestat joi un bărbat în vârstă de 25 de ani, cu dublă cetățenie britanică și iraniană, sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste în legătură cu incidentul de la baza aeriană RAF Fairford, de la finalul săptămânii trecute, relatează BBC.
Anterior, cei cinci bărbați care au fost arestați duminică în apropierea bazei militare din Gloucestershire au fost eliberați pe cauțiune, dar au rămas în atenția autorităților. Aceștia au intrat în custodia poliției în primele ore ale dimineții de duminică, după ce s-a raportat că „trei vehicule suspecte” se deplasau spre baza operată de Forțele Aeriene Americane.
„Ancheta privind circumstanțele evenimentelor din Gloucestershire este extrem de complexă, iar echipele noastre de specialiști investighează mai multe piste”, a precizat Vicki Evans, coordonatorul forțelor antiteroriste din Marea Britanie.
Baza aeriană RAF Fairford din sud-vestul Angliei este un nod-cheie pentru aviația Statelor Unite în Europa deoarece găzduiește bombardierele grele americane B-1 și B-52 folosite direct în conflictul militar cu Iranul. În luna iulie, Gardienii Revoluției din Iran (IRGC) au avertizat explicit Marea Britanie că orice bază militară utilizată pentru a lansa atacuri împotriva teritoriului iranian va deveni o țintă legitimă.
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că există „indicii puternice” că Iranul a jucat un rol-cheie în acest incident, dar nu a oferit detalii suplimentare. În replică, ambasada Iranului la Londra a emis o declarație prin care a respins categoric orice implicare. Diplomații iranieni au condamnat ceea ce au numit „speculații nefondate și răuvoitoare” apărute în presa și în discursul politic britanic.
„Ambasada Republicii Islamice Iran la Londra respinge categoric și condamnă cu fermitate recentele speculații nefondate și rău intenționate publicate de unele persoane și instituții media britanice care încearcă să lege Iranul de arestarea a cinci suspecți în vecinătatea bazei RAF Fairford”, se arată în comunicatul postat pe site-ul instituției.