NYT: Rușii ar avea nevoie de 30 de ani pentru a prelua controlul deplin asupra regiunii Donbas. De ce nu mai înaintează trupele Moscovei
Rusiei i-ar trebui peste trei decenii pentru a prelua controlul deplin asupra regiunii Donbas, dacă menține ritmul lunar de avansare înregistrat în acest an, susțin jurnaliștii de la The New York Times în cadrul unei analize.
Potrivit specialiștilor, după ce a înregistrat progrese la sfârșitul anului trecut, armata rusă a încetinit până la un ritm extrem de lent, iar în unele zone din Ucraina, forțele ruse chiar au pierdut teritoriu.
„Încetinirea ritmului ar putea fi temporară și se datorează, cel puțin parțial, unor factori sezonieri. Trupele ruse tind să-și intensifice activitatea pe parcursul verii, ajutate de vremea mai bună și de vegetația care le oferă o acoperire mai bună împotriva dronelor.“, explică jurnaliștii de la NYT.
În ultimele zile, oficialii ucraineni au avertizat că trupele Moscovei se pregătesc pentru noi ofensive. Cu toate acestea, Rusia pornește această ofensivă dintr-o poziție defavorabilă. Anul acesta s-a confruntat cu o serie de eșecuri, printre care pierderea accesului la internetul prin satelit Starlink, care ajuta la ghidarea dronelor sale.
Restricționarea de către Kremlin a aplicației de mesagerie Telegram, pe fondul înăspririi controlului asupra internetului rus, a afectat, de asemenea, comunicațiile soldaților, mai scrie NYT.
„În general, Rusia nu a rezolvat încă problema fundamentală a modului în care poate realiza progrese semnificative pe un câmp de luptă saturat de drone. Zilele în care se trimiteau trupe numeroase să atace liniile frontului în vehicule blindate au trecut, în mare parte.“, scrie sursa citată.
În schimb, competiția dintre Kiev și Moscova se concentrează în mare măsură pe dezvoltarea unor drone mai performante și a unor sisteme de apărare mai eficiente împotriva acestora.
Pe anumite porțiuni ale frontului, Ucraina a preluat inițiativa în ultimele luni, grație progreselor rapide înregistrate în domeniul tehnologiei, al producției și al tacticii.
Rusia depune însă eforturi intense pentru a recupera decalajul, consolidându-și forța de drone după ce a lansat cu succes o unitate de elită specializată în drone, cunoscută sub numele de Rubicon.
Dronele au obligat trupele ruse să-și schimbe strategia. Acum, acestea încearcă să pătrundă treptat pe teritoriu cu echipe mici de soldați, adesea pe jos. Acest lucru a dus la apariția unei zone din ce în ce mai extinse, cunoscută sub numele de „zona gri”, în care sunt prezente trupe de ambele părți, iar controlul nu este clar definit.
Pe măsură ce efortul de război stagnează, guvernul rus se confruntă cu o presiune economică și politică din ce în ce mai mare.
Popularitatea lui Putin a scăzut la cele mai joase niveluri de la începutul războiului, pe fondul unei economii copleșite de cheltuielile militare uriașe și al întreruperilor de internet mobil, impuse în parte pentru a preveni atacurile cu drone ucrainene, care stârnesc nemulțumirea cetățenilor obișnuiți.
Sâmbătă seara, în cadrul unei conferințe de presă de la Kremlin, după parada de Ziua Victoriei, Putin a vorbit despre posibilitatea încheierii războiului. „Cred că problema se apropie de final, dar rămâne totuși una serioasă”, a spus el.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
Putin amenință, din nou, Armenia cu soarta Ucrainei dacă continuă apropierea de Uniunea Europeană