Orașul cu doar 5 locuitori, scos la vânzare. Localnicii nu se îndură să plece
Licola este un mic orășel ascuns în zonele sălbatice ale statului australian Victoria. Acesta are doar cinci locuitori și este format din câteva căsuțe de lemn, un magazin, un parc de rulote și o benzinărie adunate în jurul unei străzi principale modeste.
Orașul poate fi cumpărat acum cu doar câteva milioane de dolari. Licola este la aproximativ trei ore de mers cu mașina de Melbourne și a fost scos la vânzare spre uimirea și nemulțumirea localnicilor și a comunităților din zonă, relatează Observatornews.
Orașul cu doar 5 locuitori, scos la vânzare
Un club comunitar deține localitatea și decenii întregi a servit drept popas pentru cei care mergeau spre Parcul Național Alpin: pentru a alimenta mașina, pentru odihnă sau mâncare. De peste 50 de ani, comunitatea a găzduit și tabere pentru copiii și tinerii defavorizați sau cu nevoi speciale.
Reprezentanții organizației nu mai pot susține financiar administrarea orașului, iar acum l-au listat spre vânzare. Această decizie a stârnit revoltă în rândul locuitorilor, dar și a altor membri ai organizației din statul Victoria, care spun că nu au fost întrebați și se tem pentru viitorul locului.
„Este un loc absolut minunat”, spune o localnică, care deține singurul magazin al orașului și parcul de rulote. „Când m-am mutat aici, oamenii îmi spuneau că nu voi face niciodată bani în Licola. Iar eu le răspundeam: cine a spus că sunt aici ca să fac un milion de dolari?”
Leanne a cumpărat afacerea în 2022, însă nu deține clădirile, ci funcționează pe baza unui contract de închiriere despre care credea că va fi prelungit. De la început, și-a dorit ca Licola să fie a doua casă pentru cei care ajung acolo. Aproape toată lumea are numărul ei de telefon, de la turiști și șoferi, până la pompieri.
Recomandările autorului: