Papa Leon și Emmanuel Macron s-au reîntâlnit la Metz. Ce mesaj le-a transmis Suveranul Pontif credincioșilor din orașul lui Robert Schuman, unul dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene
După trei zile marcate de o atmosferă de bucurie extremă la Paris și la Lourdes, papa Leon al XIV-lea își încheie vizita în Franța, printr-un discurs la Centrul de Convenții Robert Schuman din orașul Metz, urmat de o slujbă la Catedrala Sfântul Ștefan.
Deși nu a fost prezent la slujba care a avut loc, sâmbătă, în Place de la Concorde din Paris, nici la cea care a avut loc ieri la Lourdes, președintele Emmanuel Macron a decis să participe totuși la ultimele evenimente de pe agenda Suveranului Pontif în Franța.
Liderul de la Elysee a ținut și un scurt discurs la Centrul de Convenții Robert Schuman din orașul Metz.
Președintele francez i-a mulțumit „din suflet” Papei pentru vizita sa de patru zile în Franța. De asemenea, a spus că speră ca Leon al XIV-lea să fi văzut „o națiune plină de credință, unită și fericită” în Franța.
„Este ultima dată când am ocazia să mă adresez public în fața dumneavoastră”, a declarat șeful statului, adresându-se Papei, la finalul discursului său despre Europa.
„Am vrut să vă vedem și pe voi fericiți. O expresie ashkenazică de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, preluată ulterior de prietenii noștri germani pentru a desemna fericirea liniștită, spune: «fericit ca Dumnezeu în Franța». Așadar, de acum înainte, în memoria acestor patru zile, vom spune «fericiți ca Leon al XIV-lea la noi, mulțumim pentru asta», a declarat Emmanuel Macron.
Emmanuel Macron a declarat că „războiul s-a întors pe continentul nostru”.
„Războiul s-a întors pe continentul nostru”, a avertizat șeful statului de la Metz. „La 75 de ani de la Declarația Schuman (…) Europa noastră este zguduită de revenirea imperiilor”.
Macron a îndemnat luni Europa să-și regăsească „curajul părinților fondatori” și să nu cedeze în fața „izolării” și a „reîntoarcerii naționalismelor”.
„Aici bate inima milenară a Europei, o Europă care protejează, unește și acționează. O Europă suverană și democratică, animată de acest proiect de pace și prosperitate. O Europă care trebuie să-și regăsească curajul fondatorilor săi (..) curajul de a nu ceda în fața izolaționismului, a urii față de celălalt, a revenirii naționalismelor care dezbină”, a declarat el în ultima zi a vizitei Papei în Franța.
Ce le-a transmis Papa Leon europenilor de la Metz
Ultima etapă a primei călătorii apostolice a papei Leon în Hexagon este marcată de un moment cu o puternică încărcătură spirituală și simbolică. Suveranul Pontif a sosit la Metz pentru a-l omagia pe Robert Schuman, un catolic devotat și părinte fondator al Uniunii Europene, considerat în prezent candidat la beatificare.
„Europa contemporană se află în fața unei noi etape din lunga sa istorie”, a afirmat papa Leon al XIV-lea în cadrul discursului său de la Centrul de Convenții Robert Schuman.
„Europa contemporană se află în fața unei noi etape din lunga sa istorie (…) odată cu sosirea pe continent a numeroși bărbați și femei care fug de teatrele de război și de persecuții”, a afirmat Papa, de la Metz.
Papa a remarcat în discursul său că este „dificil să se dea o definiție a Europei”, continentul „dobândind treptat conștiința de sine în perioadele istorice ale civilizației elenistice, ale Imperiului Roman, apoi ale răspândirii creștinismului, integrând, de-a lungul timpului, noi culturi, precum, printre altele, culturile germanice și slave”.
„Europa se înțelege, așadar, ca o realitate culturală și istorică înainte chiar de a fi o realitate geografică”, declară suveranul pontif.
Leon al XIV-lea consideră că „nu se poate vorbi despre Europa fără a menționa creștinismul”.
„Robert Schuman era el însuși conștient de acest lucru atunci când afirma: «Creștinismul a propovăduit egalitatea în natură a tuturor oamenilor, fii ai aceluiași Dumnezeu, mântuiți de același Hristos, fără deosebire de rasă, culoare, clasă socială sau profesie. El a făcut să fie recunoscută demnitatea muncii și obligația tuturor de a se supune acesteia. A recunoscut primatul valorilor interioare care, singure, îl înnobilează pe om. Legea universală a iubirii și a carității a făcut din fiecare om aproapele nostru, iar pe aceasta se bazează de atunci relațiile sociale în lumea creștină”.
Leon al XIV-lea regretă revenirea războiului în Europa, „care face în fiecare zi nenumărate victime civile”.
La Metz, Papa a făcut apel la „sacrificarea anumitor poziții pentru binele suprem al păcii” în Europa și declară că „războiul a reapărut”.
„Un nou «masacru inutil» care face în fiecare zi nenumărate victime civile”, afirmă el, reamintind totodată că „Europa, conform viziunii lui Schuman, este un continent în care se preferă dialogul în locul confruntării armate”.
„Este necesar să ne angajăm într-un dialog răbdător, să dăm dovadă de curaj în negocieri și să fim dispuși să renunțăm la anumite poziții pentru binele suprem al păcii”, a adăugat el în discursul său, în prezența președintelui Emmanuel Macron.
„Trebuie să ne întrebăm dacă depunem cu adevărat eforturi creative pentru a promova pacea mondială sau dacă încercăm pur și simplu să oprim hemoragia războiului și să ne pregătim mai bine pentru cel pe care presupunem că îl vom mai avea”, a adăugat el.
Lion al XIV-lea condamnă relațiile „umane și dintre state, din ce în ce mai barbare” și îndeamnă Europa să lupte împotriva „spiralei” „minciunii” și înșelăciunii” în relațiile internaționale.
„Europa poate pune capăt acestei spirale grație respectului față de celălalt pe care a știut să-l cultive și să-l păstreze”, a adăugat el, lăudând „dreptul internațional și multilateralismul” ca fiind „cel mai bun antidot împotriva dorinței de dominație”.
Suveranul Pontif a lansat un nou apel către tineret
„Aveți curajul de a trăi în mod responsabil misiunea de a construi pacea, în inimile voastre, în relațiile voastre, în cadrul familiilor voastre, în școli și universități, în viața orașelor voastre, a țărilor voastre și a întregii Europe”.
„Nu vă supuneți logicii violenței și a opresiunii. Iubiți viața în fiecare clipă și nu vă temeți de viitor”, le spune el.