Paradă militară uriașă la Beijing, de Ziua Victoriei. China și-a etalat ARSENALUL. Momente-cheie de la ceremonia la care participă Xi, Putin sau Kim
Președintele chinez Xi Jinping a declarat miercuri că renașterea națiunii chineze este „de neoprit” în discursul său rostit la Beijing, la comemorarea a 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
La eveniment, pe lângă Xi, au participat președintele Rusiei, Vladimir Putin, dar și liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, potrivit CGTN.
Cei trei lideri, cu Xi în centru, au privit unul lângă altul, de la balconul Pieței Tiananmen, parada gigant organizată pentru a marca victoria asupra Japoniei și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial acum 80 de ani. Au văzut coregrafia impecabilă a soldaților care mărșăluiau la pas sub steaguri, o paradă de rachete capabile să transporte focoase nucleare, drone și tancuri și evoluțiile a zeci de avioane și elicoptere care desenau numărul 80 pe cerul ușor acoperit.
O imagine a trioului fără precedent a fost surprinsă doar pentru câteva secunde de televiziunea de stat, înainte de a trece la o altă imagine. Presa străină a fost ținută la distanță.
Televiziunea de stat, însă, a arătat sosirea lui Kim și a lui Putin, împreună cu cei aproximativ douăzeci de lideri străini invitați. Xi a dat mâna cu Putin, apoi cu Kim și cu ceilalți invitați. Ulterior, schimbând amabilități, Xi, flancat de cei doi invitați de marcă ai săi, a condus grupul în Piața Tiananmen, unde au început prin a saluta veteranii de război, unii dintre ei centenari, purtând uniforme și medalii. Mii de participanți au cântat cântece patriotice în imensa piață împodobită cu steaguri roșii. Xi, stând în mașina sa decapotabilă care circula pe Bulevardul Păcii Eterne, a trecut în revistă trupele în timp ce le răspundea prin salutul marțial.
Putin i-a mulțumit lui Kim Jong-Un pentru trimiterea de trupe pe teritoriul ucrainean
Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit, miercuri, cu omologul său nord-coreean, Kim Jong-un, la Beijing, cu ocazia participării la parada militară care comemorează sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
„În ultimul timp, relațiile dintre țările noastre au devenit deosebit de amicale, bazate pe încrederea dintre aliați”, a declarat Putin la începutul întâlnirii.
Rusia și Coreea de Nord și-au intensificat cooperarea militară în ultimii ani, nord-coreeni furnizând armament și trupe pentru a sprijini efortul de război al Moscovei pe teritoriul ucrainean. Cele două țări au semnat un acord de apărare reciprocă în timpul unei vizite a președintelui rus în Coreea de Nord, anul trecut.
RECOMANDAREA AUTORULUI: