Percheziții la casa jurnalistei Ksenia Sobciak, fiica fostului primar din Sankt-Petersburg / A candidat împotriva lui Putin în 2018

Publicat: 26 10. 2022, 14:15
Percheziții la casa jurnalistei Ksenia Sobciak, fiica fostului primar din Sankt-Petersburg / Sursa FOTO: flickr.com

Ksenia Sobciak, cunoscută jurnalistă din Rusia și fiică a fostului primar al orașului Sankt-Petersburg, este ultimul nume trecut pe „lista neagră” a Kremlinului. Casa ei a fost percheziționată de polițiști, în cadrul unei anchete demarate împotriva directorului postului la care lucrează.

Informația este prezentată de agenţia de presă TASS, care citează surse din cadrul anchetei.

Tatăl Kseniei Sobciak, mentorul lui Putin

Ksenia este fiica lui Anatoli Sobciak, fost primar al oraşului Sankt-Petersburg și de mulți ruși considerat mentorul politic al preşedintelui Vladimir Putin.

Directorul comercial al postului de radio la care lucrează Ksenia Sobciak a fost arestat în data de 25 octombrie sub acuzaţia de extorcare de fonduri. Potrivit TASS, care citează surse polițienești, Ksenia nu figurează ca suspect în acest dosar.

Jurnalista este implicată de mai mulţi ani în politica de opoziţie liberală din Rusia. Ea chiar a candidat împotriva lui Putin la alegerile prezidențiale din 2018. Pe canalul său de Telegram, Ksenia Sobciak a dat de înţeles că acest dosar care a determinat percheziţia este unul motivat politic şi are legătură cu un documentar realizat de ea despre aplicarea torturii în închisorile din Rusia.

Canalul Telegram al Kseniei Sobciak, care difuzează adesea informaţii critice la adresa politicii guvernului rus, numără 1,4 milioane de abonaţi. Totuși, ea rămâne un nume controversat printre activiştii și politicienii de opoziţie din Rusia, unii considerând că jurnalista menţine legături apropiate cu Kremlinul.