Peter Magyar anunță modificarea legislației privind adopția de către cuplurile de același sex
Premierul ungar Peter Magyar a anunțat că guvernul său va modifica sistemul prin care sunt aprobate adopțiile, astfel încât deciziile să nu mai fie luate de un ministru, ci de specialiști. În prezent, legislația introdusă în 2020, în timpul guvernării lui Viktor Orban, împiedică practic cuplurile de același sex să adopte copii.
Peter Magyar: „Vom schimba acest sistem”
Peter Magyar a anunțat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, că legislația privind adopția va fi modificată.
„Putem afirma fără echivoc că vom schimba acest sistem: nu ministrul, un politician…, ar trebui să ia decizia în astfel de cazuri, ci profesioniști capabili să determine condițiile în care un anumit copil poate avea o viață care să-i permită să devină un membru fericit și armonios al societății”, a declarat Magyar, potrivit Reuters.
Cum funcționează acum sistemul
În Ungaria, cuplurile de același sex au putut adopta copii până la sfârșitul anului 2020. Procedura presupunea însă ca unul dintre parteneri să depună cererea în calitate de persoană singură.
În 2020, guvernul condus de Viktor Orban a modificat legislația. Potrivit noilor reguli, cererile de adopție depuse de persoane singure trebuiau aprobate de ministrul responsabil de afacerile familiale.
Ungaria nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex
Ungaria nu permite căsătoria între persoane de același sex, dar recunoaște uniunile civile.
Legislația adoptată în perioada guvernării lui Viktor Orban a impus și alte restricții privind drepturile persoanelor LGBTQ+.
În aprilie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că anumite norme adoptate de Ungaria privind accesul la conținut LGBTQ+ contravin legislației europene.