Politico: Summitul de la Bruxelles nu a făcut decât să scoată în evidență neputința Europei. „Liderii nu au avut multe noutăți de comunicat“

Publicat: 20 03. 2026, 13:32

Nici după o rundă de discuții de aproape 12 ore, liderii Uniunii Europene nu a putut să găsească soluții care să aplaneze cumva numeroasele crize provocate de războaiele din Iran și Ucraina.

Potrivit unei analize Politico, rareori a fost atât de evidentă „incapacitatea blocului de a prelua inițiativa în afacerile internaționale“.

„În aceste momente extrem de tulburi pe care le traversăm, este mai important ca niciodată să susținem ordinea internațională bazată pe norme”, a declarat reporterilor președintele Consiliului European, António Costa, care a prezidat reuniunea, de joi, de la Bruxelles. „Alternativa este haosul. Alternativa este războiul din Ucraina. Alternativa este războiul din Orientul Mijlociu.”

Și discursul acela a fost cam tot ce s-a întâmplat, scrie Politico.

În timp ce Teheranul bombarda țările vecine și perturba, astfel, aprovizionarea cu energie a Europei, Kievul ataca fabricile rusești care reparau avioane militare, iar Donald Trump, la Washington, glumea despre atacul de la Pearl Harbor alături de prim-ministrul japonez, liderii europeni au profitat de întâlnirea lor pentru a aduce modificări sistemului de certificate de emisii al Uniunii.

În ceea ce privește Iranul, liderii au constatat că dispun de puține pârghii de influență și de voință pentru a interveni în mod semnificativ.

Iar în privința Ucrainei, aceștia nu au reușit să depășească „diviziunile interne“ pentru a aproba acordarea împrumutului de 90 de miliarde de euro către Kiev.

Nu a existat „nicio dorință de a se așeza la masa negocierilor” în ceea ce privește conflictul din Iran, a declarat un înalt oficial al unui guvern european, care a vorbit sub protecția anonimatului.

Cancelarul german Merz s-a plâns chiar că această concentrare asupra Iranului riscă să distragă atenția de la măsurile menite să stimuleze economia europeană în declin — motivul inițial al summitului.

„Lumea arăta cu totul altfel la Alden Biesen”, a declarat un oficial al UE, referindu-se la reuniunea axată pe competitivitate de luna trecută, care a avut loc într-un castel belgian și care trebuia să pregătească terenul pentru acest summit. Asta înainte ca războiul din Iran și dilema finanțării Ucrainei, provocată de faptul că premierul ungar Viktor Orbán și-a încălcat promisiunea de a aproba împrumutul, să modifice radical agenda.

Nu este războiul nostru

Asta nu înseamnă că Iranul a fost complet ignorat.
S-a reluat discuția privind trimiterea unor nave de război franceze pentru a proteja Strâmtoarea Ormuz, punctul vital de tranzit al petrolului pe care Teheranul l-a blocat, eventual cu sprijinul Consiliului de Securitate al ONU.

„Am demarat un proces exploratoriu și vom vedea în zilele următoare dacă acesta are șanse de reușită”, a declarat Macron.

La finalul discuțiilor, liderii UE au ajuns la o concluzie care dă de gândit, mai scrie Politico: „Europa are prea puțină putere și prea puțină voință pentru a influența cursul evenimentelor.“

„Orientul Mijlociu ne afectează foarte mult – dar suntem noi un actor în acest joc?”, a întrebat un oficial al UE care a participat la discuțiile liderilor. „Ei încearcă să-și găsească un loc în această dezbatere, iar noi avem o mulțime de declarații și poziții, dar există oare un rol pentru europeni în soluționarea acestui proces?”.

După 12 ore de discuții, în care s-au luat puține decizii, liderii nu au avut prea multe noutăți de comunicat cetățenilor din țările lor.

„Există multe aspecte îngrijorătoare legate de acest război” din Orientul Mijlociu, iar veto-ul lui Orban asupra împrumutului acordat Kievului „rămâne în vigoare și suntem extrem de nemulțumiți de acest lucru, la fel ca și Ucraina, desigur”, a declarat premierul suedez Kristersson reporterilor la ieșirea de la summit.

 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

UE anunță compensări pentru energie și reducerea taxelor, după explozia prețurilor la carburanți. România cere ajustarea costurilor legate de poluare

Franța propune misiune ONU în strâmtoarea Ormuz pentru protejarea navigației. Macron: „Nu are scopul de a fi o acțiune de forță”

Liderii UE nu l-au putut convinge pe Orbán. Premierul maghiar spune nu împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina