Președintele Turciei cere încetarea războiului din Iran, înainte ca întregul Orient Mijlociu să fie „aruncat în flăcări”. „Vrem să readucem părțile la masa negocierilor”
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, miercuri, că războiul din Iran trebuie să se oprească înainte ca întreaga regiune să fie „aruncată în flăcări”. Șeful de stat a adăugat că diplomației trebuie să i se acorde o șansă. Adresându-se Parlamentului turc, Erdogan a afirmat că Turcia este hotărâtă să colaboreze cu toate părțile pentru a pune capăt războiului și a învinuit direct Israelul pentru declanșarea conflictului.
„Trebuie să punem capăt acestui război înainte ca acesta să se agraveze și să arunce în flăcări regiunea. Dacă diplomația are o șansă, acest lucru este perfect posibil. Continuăm cu răbdare eforturile noastre pentru a readuce părțile la masa negocierilor”, a declarat șeful statului turc.
„Războiul a provocat pagube grave economiei”, spune Erdogan
„Regiunea noastră a fost mult timp afectată de crize și conflicte. De la nord la sud, aproape zilnic se adaugă noi conflicte, fără a pune capăt celor existente. Cel mai recent, războiul lansat împotriva vecinului nostru, Iranul, instigat de Israel, a provocat pagube grave atât în regiunea noastră, cât și economiei globale. Deși există posibilitatea și oportunitatea de a rezolva aceste probleme prin negocieri, calcule greșite, judecăți greșite și, bineînțeles, provocările unei rețele însetate de sânge au învăluit din nou regiunea noastră în miros de sânge și praf de pușcă.“, a transmis președintele Turciei.
„Asistăm la țintirea instalațiilor de producție de petrol, a infrastructurii de apă și energie și a infrastructurii de transport, precum și la pedepsirea oamenilor. Pe de altă parte, atacurile asupra Iranului pun o presiune serioasă asupra economiei globale, în principal prin creșterea prețurilor petrolului. Deja, nu doar țările direct implicate în război, ci întreaga lume se pregătește să plătească prețul acestor conflicte. Vedem cu toții că, dacă acest război fără sens, fără lege și ilegal continuă, vor exista mai multe pierderi de vieți omenești și de bunuri, iar costul pentru economia globală va crește și mai mult.“, a avertizat Erdogan.
În ciuda faptului că două rachete ale Iranului au fost distruse de NATO în spaţiul aerian turc, Erdogan a transmis că Turcia nu este o „țară care întoarce spatele prietenilor și fraților săi.”
„Turcia nu este o țară care rămâne indiferentă la crizele din jurul ei sau care întoarce spatele prietenilor și fraților săi în vremuri de criză. (…) Dimpotrivă, suntem un stat, un guvern, care își asumă riscuri, își asumă responsabilitatea și își pune mâna în foc atunci când este necesar pentru a rezolva crizele. Într-adevăr, ne străduim de ani de zile să prevenim transformarea tensiunii în conflict și să ne asigurăm că problema este rezolvată prin negocieri. Din ziua în care au început conflictele și până astăzi, am stabilit contacte atât cu Iranul, cât și cu Statele Unite, precum și cu țările relevante din regiune. În acest context, am efectuat peste 20 de apeluri telefonice. Și ceilalți colegi ai noștri au fost în contact constant cu omologii lor.“
„Desigur, nu ne-am pierdut încă speranța pentru un armistițiu. Acest război trebuie oprit înainte de a escalada și a arunca complet regiunea în flăcări. Dacă diplomației i se dă o șansă, acest lucru este cu siguranță realizabil. Continuăm cu răbdare eforturile noastre de a reveni la masa negocierilor, de a reactiva diplomația.“, a mai transmis președintele Turc.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
Alertă în Turcia. O nouă rachetă balistică, lansată din Iran, a fost doborâtă în spațiul aerian NATO