Proteste violente în Mexic, după asasinarea unui primar în timpul sărbătorii „Día de los Muertos“. Manifestanții au luat cu asalt Palatul Guvernului
Mexicanii din statul Michoacan, din vestul țării, au ieșit în stradă, după ce un primar local, care promova lupta împotriva cartelurilor e droguri, a fost ucis chiar în timpul festivităților de Ziua Morților (Día de los Muertos n.r.) în orașul Uruapan.
Grupuri de manifestanți, majoritatea parte din Generația Z, au luat cu asalt, ieri, Palatul Guvernului situat în Morelia, în statul Michoacán, în semn de protest față de atacurile tot mai dese din stat ale cartelurilor de droguri.
În videoclipurile care au inundat internetul, protestatarii pot fi văzuți cum aruncă cu mobila pe ferestre, în timp ce scandau sloganuri prin care cereau dreptate și sporirea securității.
Un grup de bărbați cu capetele acoperite au incendiat, de asemenea, diverse birouri din clădire cu cocktailuri Molotov și au pictat graffiti pe pereți.
La sosirea forțelor de ordine, protestatarii și-au exprimat nemulțumirea față de prezența acestor și au strigat că „așa ar trebui să-i trateze pe traficanții de droguri”.
Printre strigătele de „Justiție”, „Ucigași!” și „Uruapan nu este singur!”, poliția antirevoltă a arestat mai mulți protestatari folosind gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc.
Carlos Manso, al șaselea primar ucis anul acesta
Primarul orașului Uruapan, Carlos Manso, a fost ucis, sâmbătă, într-un atac armat, chiar în timpul unei festivități de Ziua Morților din piața principală a orașului.
Atacul a fost comis de un bărbat neidentificat care l-a împușcat pe primar de șapte ori, relatează presa mexicană. Atacatorul a fost ucis la fața locului, a declarat duminică jurnaliștilor secretarul federal pentru securitate, Omar Garcia Harfuch.
„Două persoane implicate în atac au fost capturate de autoritățile locale”, a mai raportat Secretariatul mexican pentru Securitate și Protecția Cetățenilor.
Carlos Manso a fost dus de urgență la spital, unde a decedat ulterior. Avea 40 de ani.
Un membru al consiliului local și o gardă de corp au fost, de asemenea, răniți în atac.
Pe internet circulă mai multe videoclipuri care arată momentul atacului, iar zeci de oameni fug să scape de focurile de armă.
Statul Michoacán, unde se află Uruapan, a fost, timp de ani de zile, scena unor atacuri violente ale cartelurilor de droguri.
Manzo, un primar independent, la fel ca alți lideri politici din regiune, se pronunțase recent împotriva criminalității, cerând un sprijin mai mare din partea guvernelor statale și federale.
Acesta este al șaselea primar ucis în acest an, în țară, și al treilea în Michoacán. Anterior, Martha Laura Mendoza, primarul orașului Tepalcatepec, nu departe de Uruapan, a fost ucisă în iunie, la fel și Salvador Bastida, primarul orașului Tacámbaro, care a fost atacat în aceeași lună. În ultimele săptămâni, Michoacán a devenit unul dintre focarele țării din cauza ascensiunii diferitelor grupări criminale, în principal Cartelul Jalisco New Generation (CJNG) și Los Viagra.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI: