Putin afirmă că soldații din Ucraina luptă împotriva unei „forțe agresive” susținute de „întregul bloc NATO“
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, sâmbătă, în cadrul discursului său ținut cu ocazia paradei anuale de Ziua Victoriei de la Moscova, că soldații săi din Ucraina se luptă cu o „forță agresivă” susținută de întregul bloc NATO. Potrivit liderului de la Kremlin, cauza armatei ruse este una „dreaptă”.
„Marea realizare a generației de învingători îi inspiră pe soldații care duc la îndeplinire obiectivele operațiunii militare speciale în prezent”, a declarat Putin în discursul său, referindu-se la războiul din Ucraina.
„Se confruntă cu o forță agresivă, înarmată și susținută de întregul bloc NATO. Și, în ciuda acestui fapt, eroii noștri merg mai departe”, a spus el, adăugând mai târziu: „Cred cu tărie că această cauză a noastră este dreaptă.”
Potrivit The Moscow Times, evenimentele dedicate Zilei Victoriei, care comemorează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, au fost reduse ca amploare pe fondul temerilor legate de securitate.
Pentru prima dată în aproape două decenii, parada nu a inclus echipament militar, în urma unei serii de atacuri cu drone ucrainene asupra unor instalații energetice din Rusia.
Atât Rusia, cât și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu de trei zile cu această ocazie, în urma unui apel de ultim moment al președintelui american Donald Trump.
Cine a stat lângă Putin la parada din Piața Roșie
Pentru prima dată, un veteran al invaziei pe scară largă din Ucraina a stat lângă președintele Vladimir Putin în timpul paradei, a relatat publicația din exil „Agentsvo”, relatează The Moscow Times.
Leonid Ryzhov, care a comandat o brigadă de infanterie motorizată implicată în luptele din regiunea Luhansk din Ucraina în primele luni ale invaziei, a putut fi văzut stând la stânga lui Putin pe tribuna oficială.
În dreapta lui Putin stătea Svet Turunov, un veteran sovietic al celui de-al Doilea Război Mondial care a servit în unități de artilerie pe fronturile de la Leningrad și pe al 4-lea front ucrainean. Din 1976 până în 1990, Turunov a fost asistent al ministrului sovietic al apărării.
În apropiere se afla și președintele belarus Alexander Lukașenko, însoțit de fiul său, Nikolai Lukașenko. Au fost prezenți, de asemenea, președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, și președintele Uzbekistanului, Shavkat Mirziyoyev, deși prezența lor nu fusese anunțată în prealabil.
Trupe din Coreea de Nord în Piața Roșie
Trupele din Coreea de Nord au participat la paradă pentru prima dată, potrivit transmisiunii ceremoniei difuzate de televiziunea de stat.
Comentatorul paradei a afirmat că militarii nord-coreeni au adus o „contribuție semnificativă” în timpul luptelor împotriva celor pe care i-a descris drept „invadatori neonaziști” din regiunea Kursk a Rusiei.
El a spus că trupele nord-coreene au dat dovadă de „eroism colectiv, altruism și curaj” în timpul luptelor.
Sursă galerie foto: kremlin.ru
RECOMANDĂRILE AUTORULUI: