Putin trimite mesaje acide către Europa: Occidentul suferă de o „degradare civilizațională”. „Vrem pace, dar și toate teritoriile istorice ale Rusiei”

Publicat: 17 12. 2025, 16:57

Vladimir Putin a susținut astăzi un discurs la reuniunea extinsă a Colegiului Ministerului Apărării din Rusia, unde a prezentat atât un raport asupra stării armatei ruse și a evoluției conflictului din Ucraina, dar a adresat și mesaje acide către Occident. Mesajele transmise atât de Vladimir Putin, cât și de ministrul Apărării rus, Andrei Belousov, nu diferă de narațiunea rusă cu care ne-am obișnuit deja. Putin nu a ratat ocazia de a critica Uniunea Europeană, despre care a spus, pe de o parte, că dorește un război cu Rusia și, pe de altă parte, că se află în degradare civilizațională.

Putin a menționat că în Occident „nu există nicio civilizație, există doar o degradare continua”. Prin această declarație, liderul de la Kremlin nu face decât să mențină retorica unui concept geopolitic și ideologic – Ruski Mir (Lumea rusă). Această comparație este pilonul central al propagandei Kremlinului, fiind folosită pentru a transforma un conflict geopolitic într-un „război cultural și spiritual”.

Putin: În Ucraina, soldații nord-coreeni au luptat umăr la umăr cu soldații ruși

În deschiderea discursului, Vladimir Putin a ținut să laude armata rusă și realizările acesteia în anul 2025. Putin susține că armata rusă deține inițiativa strategică pe întreaga linie a frontului și are capacitatea de a crește ritmul ofensivei. Doar anul acesta, susține Putin, armata rusă a „eliberat” peste 300 de așezări ucrainene, inclusiv orașe importante pe care ucrainenii le-au transformat în cetăți fortificate. „Acestea s-au dovedit neputincioase în fața curajului și priceperii militare a soldaților noștri”, a afirmat Vladimir Putin. Liderul rus nu a ratat însă ocazia să-i laude și pe soldații nord-coreeni, care au „fost trimiși să participe la eliberarea regiunii Kursk”. Soldații din Coreea de Nord „au luptat umăr la umăr cu soldații ruși și au participat la deminarea teritoriilor eliberate”.

Putin preferă o soluție diplomatică pentru recuperarea „teritoriilor istorice” ale Rusiei

Liderul rus a declarat că ar prefera o soluție diplomatică pentru a aborda „cauzele profunde” ale conflictului din Ucraina, dar a avertizat că, dacă Europa și Ucraina refuză negocierile de pace, Rusia va elibera „teritoriile sale istorice” prin mijloace militare. În pofida afirmațiilor făcute cu privire la recuperarea teritoriilor istorice prin forța militară, Putin a spus că Rusia nu reprezintă o amenințare pentru statele europene, numind temerile europenilor legate de un război cu Rusia drept „prostii” și „minciuni” menite să incite la isterie. Trebuie menționat că, printre teritoriile istorice ale Rusiei se numără și Statele Baltice, care în prezent sunt țări membre NATO și UE.

„NATO vrea să atace Rusia până în 2030”

Recent, Mark Rutte a emis un avertisment dur în care a spus că Europa trebuie să se pregătească pentru un război de amploare cu Rusia. Acesta estimează că Rusia ar putea fi capabilă să atace NATO în următorii 5 ani. Vladimir Putin a respins avertismentele occidentale ca fiind „minciuni și aberații”, acuzând politicienii europeni că alimentează isteria pentru a justifica cheltuielile militare. În același timp, ministrul rus al apărării susține că NATO va ataca Rusia până în 2030. Trebuie menționat că Rusia folosea aceeași retorică și înainte de a ataca Ucraina, în 2022.

„În Europa, oamenii sunt blocați în temerile unei inevitabile ciocniri cu Rusia și spun că trebuie să se pregătească pentru un război major. […] Politicienii și militarii care fac astfel de declarații „sunt ghidați de interese politice imediate, personale sau de grup, nu de interesele poporului lor. Nu fac decât să crească nivelul isteriei”, spune Putin. „Este o amenințare imaginară a Rusiei la adresa țărilor europene”.

Această afirmație a fost completată la scurt timp de Andrei Belousov, ministrul Apărării din Rusia, care a declarat că NATO a început să accelereze pregătirea militară pentru o confruntare cu Rusia, ceea ce creează premisele pentru continuarea acțiunilor militare și în anul 2026. Creșterea bugetului pentru apărare a statelor NATO arată faptul că acestea se pregătesc pentru un război cu Rusia, spune Belousov. „Alianța intenționează să se pregătească pentru o astfel de acțiuni până la începutul anilor 2030. Oficialii NATO au declarat asta în repetate rânduri. Noi nu amenințăm, suntem amenințați”.

Rusia vrea un sistem de securitate „unificat” în Eurasia

Președintele rus a afirmat, de asemenea, că Rusia continuă să coopereze cu Statele Unite și alte state europene pentru crearea unui sistem de securitate unificat în întreaga regiune eurasiatică. „Salutăm progresele înregistrate în dialogul nostru cu noua administrație americană dar, din păcate, nu putem spune același lucru despre actuala conducere a majorității țărilor europene”.

Vladimir Putin vrea cu ardoare, după cum a afirmat, extinderea unei zone tampon de securitate între Rusia și Ucraina. Același lucru este susținut și de președintele Statelor Unite, Donald Trump, care a spus că instituirea unei zone demilitarizate (zonă tampon) în Ucraina este un punct central al negocierilor de pace. Trump a propus crearea unei zone demilitarizate, inspirată de cea care separă Coreea de Nord de Coreea de Sud. Volodimir Zelenski, președintele ucrainean, și-a exprimat reticența față de o astfel de zonă, care ar lăsa Ucraina dezarmată în fața Rusiei.


Recomandările autorului:

Proteste masive în Slovacia împotriva reformelor judiciare ale premierului Robert Fico. Opoziția spune că noile legi distrug statul de drept

Uniunea Europeană vrea să facă locuințele mai ieftine pentru tineri. În ultimii 10 ani, costurile caselor au crescut cu aproape 60%

Marea Britanie reintră în programul studentesc Erasmus. De când poți opta pentru studii la universitățile din Regat prin programul european de mobilitate