Putin trimite peste 700.000 de soldați în Ucraina și mizează pe un război de uzură: „Avansăm pas cu pas”
Vladimir Putin a anunțat vineri, la o întâlnire cu militarii la Kremlin, că Rusia are în prezent peste 700.000 de soldați desfășurați în zona de război din Ucraina. Numărul masiv de trupe desfășurate pe front semnalează că președintele rus dorește să continue războiul de uzură pe termen lung, transmite Agerpres, care citează agenția de presă dpa.
Numărul actual de trupe mobilizate pentru războiul cu Ucraina reprezintă o creștere semnificativă față de precizările anterioare, când Putin menționa că are aproximativ 617.000 de soldați în zona de conflict.
În decembrie anul trecut, în timpul conferinței de presă anuale, Vladimir Putin a mai vorbit o dată despre prezența a 700.000 de soldați în Ucraina, despre care a spus că sunt în principal tineri, inclusiv cei născuți în anii 1990.
„Războiul pașilor mărunți”
„Pas cu pas, nu atât de repede pe cât ne-am dori, dar, cu toate acestea, avansăm. Avansăm în fiecare zi”, a precizat Vladimir Putin.
În cadrul întrevederii de la Kremlin, comandanții ruși s-au plâns de problemele cauzate de dronele ucrainene și de faptul că militarii inamici folosesc rețeaua de comunicații prin satelit Starlink în acest scop. În acest sens, Putin a recunoscut că Ucraina și-a intensificat operațiunile cu drone pentru a diviza societatea rusă și a provoca daune economice, dar a ținut să menționeze că acest lucru nu va avea succes.
Rusia are alternativă la Starlink
După ce Rusia a pierdut accesul la rețeaua de sateliți a lui Elon Musk, rușii dezvoltă acum propria rețea de sateliți pe orbita joasă a Pământului care va fi folosită pentru dronele cu inteligență artificială. Din punct de vedere tehnic, problema a fost rezolvată și este doar o chestiune de extindere, potrivit președintelui.