REACȚIE. China impune restricții privind vizele pentru anumiți cetățeni americani

Publicat: 29 06. 2020, 13:00
REACȚIE. China impune restricții privind vizele pentru anumiți cetățeni americani. Sursa foto: Shutterstock

Autoritățile de la Beijing au anunțat luni că vor impune restricții privind vizele pentru cetățenii americani „cu comportamente nepotrivite” în legătură cu Hong Kong.

Decizia vine ca reacție la o decizie similară a Statelor Unite, care au anunțat că impun restricții similare față de mai mulți oficiali chinezi implicați în promovarea legii securității naționale din Hong Kong, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Legea privind securitatea națională, față de care activiștii pro-democrație se opun vehement, este dezbătută în această perioadă în Parlamentul chinez. Opozanții legii susțin că proiectul ar urma să îngrădească libertățile cetățenilor din Hong Kong și ar crește presiunea pusă de Beijing asupra teritoriului autonom.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, care a anunțat decizia, nu a specificat exact care sunt acei cetățeni americani vizați de aceste restricții.

„Statele Unite încearcă să împiedice adoptarea legii privind securitatea din Regiunea Autonomă Specială Hong Kong prin impunerea unor așa-numite sancțiuni, dar nu vor reuși niciodată. Ca răspuns, China a decis să impună restricții privind vizele pentru cetățenii cu comportamente nepotrivite față de subiectele legate de Hong Kong”, a spus oficialul chinez.

Decizia, o nouă problemă în relația dintre SUA și China

Decizia Beijingului reprezintă o nouă problemă în privința relațiilor dintre Washington și Beijing, puternic afectate atât de neînțelegerile privind originea pandemiei de COVID-19, cât și privind situația din Hong Kong.

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat săptămâna trecută că Statele Unite impun restricții privind vizele pentru „actuali și foști” oficiali din cadrul Partidului Comunist Chinez „responsabili sau complici în ceea ce privește îngrădirea autonomiei din Hong Kong”.

Totodată, săptămâna trecută, Senatul american a aprobat un proiect de lege referitor la impunerea de sancțiuni pentru persoanele sau companiile care sprijină eforturile chineze de a restricționa autonomia regiunii.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a anunțat că Guvernul chinez a formulat o plângere oficială către Washington față de decizia Senatului și a avertizat că Beijingul va răspunde cu măsuri similare.