Recep Tayyip Erdogan spune că Donald Trump i-ar fi cerut Turciei să CONVINGĂ Hamas să accepte acordul privind pacea în Gaza
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut Turciei să „convingă” gruparea Hamas să accepte planul său de a pune capăt războiului din Gaza, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Rugămintea a venit prima dată în timpul vizitei lui Erdogan la Casa Albă, dar a fost reiterată și în cadrul unei convorbiri telefonice ulterioare, a declarat președintele turc, citat de Times of Israel.
„Atât în timpul vizitei noastre în Statele Unite, cât și în cea mai recentă convorbire telefonică, i-am explicat domnului Trump cum se poate obține o soluție în Palestina. El a cerut în mod specific să ne întâlnim cu Hamas și să-i convingem. Hamas a răspuns spunându-ne că este pregătită pentru pace și negocieri. Cu alte cuvinte, nu a adoptat o poziție contrară. Consider că acesta este un pas foarte valoros. Hamas este înaintea Israelului”, a declarat Erdogan marți seară, la bordul unui avion care se întorcea din Azerbaidjan.
Negocieri între Israel și Hamas
„Colegii noștri sunt chiar acum în Sharm El-Sheikh”, a spus Erdogan, referindu-se la locul negocierilor indirecte în curs de desfășurare dintre Israel și Hamas. „Am fost întotdeauna în contact cu Hamas pe parcursul acestui proces. Încă suntem în contact și acum. Explicăm care este cea mai rezonabilă cale și ce trebuie făcut pentru ca Palestina să avanseze cu încredere în viitor”, a adăugat el.
Erdogan a mai declarat că, în orice scenariu postbelic, Gaza trebuie să rămână parte a unui stat palestinian și că trebuie să fie guvernată de palestinieni.
Trump le-a transmis familiilor ostaticilor din Gaza că se roagă ca războiul să se încheie în curând
Președintele american Donald Trump a mulțumit Forumului Familiilor Ostaticilor și Dispăruților pentru nominalizarea sa pentru Premiul Nobel pentru Pace.
Trump, în scrisoarea sa, spune că de la masacrul din 7 octombrie 2023, „a fost dedicat returnării tuturor ostaticilor acasă și să asigure distrugerea totală a Hamas, astfel încât aceste acte oribile să nu se repete niciodată”.
„Aceste scene de nedescris au fost întipărite în amintirile noastre și nu vom uita niciodată”, a adăugat Trump. „Vă rugăm să știți că rămânem ferm angajați să vedem un sfârșit atât al acestui conflict, cât și al valurilor de antisemitism, atât acasă, cât și în străinătate.”
RECOMANDAREA AUTORULUI:
RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 733. Netanyahu promite „întoarcerea tuturor ostaticilor”
Sursa foto: Shutterstock