Trei grăniceri ruși au trecut granița ilegal în Estonia. Autoritățile de la Tallinn spun că au stat aproape 20 de minute pe teritoriul estonian
Trei polițiști de frontieră ruși au trecut pe teritoriul estonian miercuri, timp de aproximativ 20 de minute, au anunțat autoritățile estoniene, anunță Bloomberg. Acesta este cel mai recent incident care a pus țara membră NATO în alertă cu privire la intențiile Moscovei.
Estonienii anunță că tot incidentul a fost surprins pe camerele de filmat și în că este neclar dacă acest gest s fost făcut din greșeală sau deliberat. Oficialii estonieni și ruși se vor întâlni astăzi pentru a discuta această problemă, a anunțat agenția de protecție a frontierelor din Estonia într-un comunicat. Estonia a declarat că îl va convoca pe ambasadorul Rusiei la Tallinn pentru a-i cere explicații.
Incidentul s-a produs pe un dig de pe râul Nerva, în apropierea localității Vasknarva. Rușii au ajuns în Estonia cu ajutorul unei bărci gonflabile, au debarcat pe dig iar mai apoi s-au deplasat pe jos.
Ministrul de Interne al Estoniei, Igor Taro, a declarat că, deși motivele rămân neclare (dacă a fost o eroare sau o provocare intenționată), incidentul nu reprezintă o amenințare directă la adresa securității naționale, dar se înscrie într-un tipar de provocări rusești tot mai frecvente în regiunea Baltică.
Estonia nu este la primul incident
Estonia, membră NATO și UE care are o graniță de 294 de kilometri cu Rusia, a raportat o serie de incidente similare în ultimele luni. O navă de pază de coastă rusească a fost observată pe râul Narva arborând steagul companiei mercenare rusești Wagner la începutul lunii noiembrie, iar o mișcare neobișnuită de trupe rusești la graniță a fost înregistrată în octombrie. Pe 19 septembrie, se pare că trei avioane de vânătoare rusești MiG-31 au intrat în spațiul aerian al națiunii baltice timp de 12 minute, arată Kyiv Independent.
Recomandările autorului: