Edward Lucas – cercetător senior și consilier senior la Centrul de Analiză a Politicii Europene (CEPA) – explică modul în care poți juca politica de mare putere „atunci când ești dictatorul unei țări cu o populație de 9 milioane”. Subiectul analizei este liderul din Belarus, Alexandr Lukașenko.
În primul rând, continuă Lucas, „închide o mulțime de oameni, atrăgând atenția și creând un avantaj”.
„Asta face Alexandr Lukașenko”, mai scrie Edward Lucas. Belarus a eliberat 123 de prizonieri, inclusiv laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Ales Bialiatski, și proeminenta activistă a opoziției, Maria Kolesnikova. Totul s-a făcut în schimbul ridicării sancțiunilor asupra industriei vitale de potasiu.
„Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru Belarus, John Coale, care a intermediat acordul, a declarat (destul de vag) că Belarus a fost, de asemenea, de acord să înceteze trimiterea de baloane în Lituania.
Baloanele au dus la închideri repetate, costisitoare și incomode, ale aeroporturilor. «Belarus este de acord să înceteze să facă ceea ce a spus că nu face», a remarcat fostul președinte estonian, Toomas Hendrik Ilves”, amintește Edward Lucas.
La nivel uman, eliberarea prizonierilor nu poate fi decât binevenită, mai scrie Lucas.
După cum observă analista Katia Glod, stabilită la Londra, „aceștia sunt oameni care au îndurat ani de închisoare, izolare și cruzime deliberată pentru că au refuzat să se supună. Au devenit puncte de referință morale pentru societatea belarusă. Eliberarea lor aduce o imensă ușurare familiilor lor și servește drept o reamintire pentru alții că supraviețuirea însăși poate fi un act de rezistență”.
Efectul din interiorul Belarusului este mai greu de măsurat.
„Lukașenko înțelege că mila atent calibrată poate epuiza speranța la fel de eficient pe cât o poate zdrobi represiunea. A oferi societății un moment de respirație nu este același lucru cu a-i oferi spațiu pentru a acționa”, precizează Edward Lucas.
Noii exilați, anticipează Edward Lucas, „vor alimenta opoziția belarusă divizată, ineficientă și din ce în ce mai nepopulară din străinătate”.
„Exilații care se stabilesc în Lituania ar putea dori să învețe din greșelile făcute de sosirile anterioare. Este o idee bună să înveți puțin limba locală și să nu tratezi țara gazdă ca pe o anomalie istorică.
Eforturile Kremlinului de a crea o ruptură între opoziția belarusă cu sediul la Vilnius și gazdele sale lituaniene au avut un succes îngrijorător.
Însă aliații opoziției sunt și ei într-o dezordine mai amplă. Occidentul a pedepsit regimul represiv al lui Lukașenko cu sancțiuni în 2004 (Uniunea Europeană) și 2006 (SUA).
Mii de oameni rămân în detenție, majoritatea în condiții dure. Mai mulți li se pot alătura cu ușurință. Disidența este incriminată, justiția este arbitrară, alegerile sunt trucate, iar mass-media este tăcută”, avertizează Lucas.
Departe de a fi forțat să se schimbe, Lukașenko sărbătorește, punctează Lucas.
„De când a apărut pentru prima dată pe scena politică în 1993, ca un activist anticorupție declarat (cum se schimbă vremurile…), cei din afară, inclusiv eu, l-au batjocorit pe fostul director de fermă colectivă pentru discursul său firesc și incoerent, viziunea provincială asupra lumii și nepotismul flagrant.
Ridicol? Poate. Dar cine râde acum? Lukașenko a gestionat cu abilitate atât stabilitatea internă, cât și relațiile internaționale, în timp ce dușmanii și rivalii săi se împotmolesc.
Aceasta nu este doar o lovitură umilitoare pentru eforturile europene de a-l trata pe liderul belarus ca pe un paria ucigaș. Este o prevestire a ceva mult mai sinistru: o apropiere mai amplă dintre SUA și Rusia, sacrificând principii și aliați deopotrivă”, încheie Edward Lucas analiza publicată de CEPA.
Foto main Alexandr Lukașenko – Profimedia Images
RECOMANDAREA AUTORULUI: