Trump anunță cedarea de teritorii, în discuțiile cu Putin, Țoiu anunță sprijinirea “pe deplin” a INTEGRITĂȚII teritoriale a Ucrainei!

Publicat: 11 08. 2025, 21:53
Actualizat: 11 08. 2025, 22:12

Oana Țoiu, ministra de Externe (USR), care a fost recent într-o vizită la Kiev, a subliniat că România susține o soluție de pace pentru Ucraina, dar numai dacă îi respectă pe deplin „suveranitatea, independența și integritatea teritorială”.

Ministra a mai spus că Ucraina condusă de Volodimir Zelenski n-ar trebui să lipsească de la masa negocierilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump, președintele SUA, a refuzat să-l invite pe Zelenski la Summitul din Alaska. Președintele american a precizat că-i va informa pe liderii europeni imediat după summit, dar a adăugat că Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei. 

„Cu privire la agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Vizita mea recentă la Kiev a confirmat încă o dată că Ucraina, liderii săi și poporul său își doresc cu adevărat pacea. România împărtășește acest obiectiv, în calitate de vecin și stat membru al UE, iar acest lucru l-am reiterat astăzi în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Externe.”

„Nimic despre Ucraina fără Ucraina” – este deviza ministrei USR

Ministra a lăudat eforturile administrației Trump privind încheierea unui acord de pace justă și durabilă. Însă, ea a subliniat „respectarea integrității teritoriale a Ucrainei” și implicarea administrației prezidențiale de la Kiev în negocierile de pace.

„Eforturile #SUA și inițiativa președintelui Donald Trump de a ajunge la o pace justă și durabilă în #Ucraina se bazează pe influența puternică a SUA, pe care sperăm că o va folosi în acest scop.Am subliniat că România susține o soluție care să respecte pe deplin suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei și care să implice Ucraina în mod direct în procesul de negociere – nimic despre Ucraina fără Ucraina.”

Motivele poziției pe care a luat-o ministra față de deciziile care s-ar putea lua la Summitul din Alaska sunt  „garanțiile solide de securitate” acordate Ucrainei și măsurile care să descurajeze Rusia să mai atace Ucraina sau să comită un act de agresiune împotriva Flancului Estic și în regiunea Mării Negre.

„Pentru ca pacea să fie reală, trebuie să fie de durată, iar acest lucru este posibil doar cu participarea și voința cetățenilor.Orice acord de pace trebuie să fie însoțit de garanții solide de securitate, care să prevină reluarea agresiunii. Aceste garanții ar trebui să completeze măsurile de descurajare și apărare pe Flancul Estic și să includă măsuri specifice pentru regiunea Mării Negre”.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, și-a exprimat refuzul față de propunerea privind „schimbul de teritorii” pentru pace

Răspunsul la întrebarea teritorială ucraineană se află deja în Constituția Ucrainei. Nimeni nu vrea sau nu va putea să se retragă din acest lucru. Ucrainenii nu își vor da pământul ocupantului. Ucraina este pregătită pentru soluții reale care pot aduce pacea. Orice soluții care sunt împotriva noastră, orice soluții care sunt fără Ucraina, sunt de asemenea soluții împotriva păcii. Ele nu vor aduce nimic. Acestea sunt soluții moarte, care nu vor funcționa niciodată”, a spus președintele ucrainean.


Sursa Foto: Ministerul Afacerilor Externe (Facebook)

Autorul recomandă: Pastila lui Cristoiu de la ora 20:00: Trump nu-l va invita pe Zelenski la spectacolul planetar din Alaska, unde nu e loc decât de o singură vedetă