Trump celebrează finalul emisiunii lui Stephen Colbert cu un videoclip AI controversat. Casa Albă a distribuit imaginile ofensatoare
Președintele SUA, Donald Trump, a publicat pe Truth Social un videoclip generat cu inteligență artificială în care apare aruncându-l pe Stephen Colbert într-un tomberon, după ultima ediție a emisiunii „The Late Show”. Clipul a fost redistribuit și de contul oficial al Casei Albe de pe X, în timp ce Trump a reluat atacurile la adresa prezentatorilor de late-night care îl critică.
Trump celebrează finalul emisiunii lui Stephen Colbert cu un videoclip AI controversat
În imaginile generate cu ajutorul inteligenței artificiale, Stephen Colbert apare pe scena ultimei ediții a emisiunii „The Late Show cu Stephen Colbert”, înainte ca Donald Trump să vină prin spatele lui, să îl apuce de umeri și să îl arunce într-un tomberon. După ce închide capacul, Trump începe să danseze pe melodia „YMCA” a trupei Village People.
Totuși, momentul ales de Trump pentru a ironiza emisiunea aflată la final vine chiar în timpul unui segment în care Colbert făcea glume despre „Trump Mobile”, telefonul care a ajuns la cumpărători după o întârziere de nouă luni.
Casa Albă a redistribuit imaginile
Clipul a fost publicat vineri seară pe platforma Truth Social și redistribuit ulterior de contul oficial al Casei Albe de pe rețeaua X, însoțit de mesajul: „Bye-bye (n.r. La revedere)”.
Trump: „Începutul sfârșitului” pentru televiziunea Late Night
Într-o altă postare pe Truth Social, liderul american a afirmat că eliminarea lui Colbert reprezintă „începutul sfârșitului” pentru alți prezentatori de Late Night ostili administrației sale.
„Concedierea lui Stephen Colbert de la CBS a fost «începutul sfârșitului» pentru prezentatorii Late Night lipsiți de talent, răi, plătiți excesiv, lipsiți de amuzament și foarte prost cotați”, a scris Trump. „Alții, chiar mai puțin talentați, vor urma în curând. Odihnească-se cu toții în pace!”
Trump i-a vizat în repetate rânduri și pe Jimmy Kimmel și Seth Meyers, prezentatori care l-au criticat constant în emisiunile lor. Președintele american a cerut anterior companiei Disney să renunțe la Kimmel și a solicitat NBC să îl concedieze pe Meyers.
Controverse după anularea emisiunii lui Colbert
CBS a anunțat în iulie 2025 că va închide „The Late Show with Stephen Colbert”, invocând motive financiare. Decizia a venit la scurt timp după ce compania-mamă, Paramount, a ajuns la o înțelegere de 16 milioane de dolari într-un proces intentat de Trump privind editarea unui interviu „60 Minutes” cu Kamala Harris.
La câteva zile după acord, Comisia Federală pentru Comunicații (FCC) a aprobat fuziunea de 8 miliarde de dolari dintre Paramount și Skydance.
Anularea emisiunii a provocat reacții dure din partea democraților și a criticilor administrației Trump, care au susținut că decizia ar fi fost luată pentru a obține bunăvoința Casei Albe și pentru a reduce spațiul acordat satirei politice.
Comisarul democrat al FCC, Anna Gomez, a acuzat administrația Trump că încearcă să elimine de pe post programele critice la adresa președintelui.
„Această administrație nu poate tolera criticii, fie că vorbim despre emisiuni de comedie late-night sau despre ‘The View’”, a declarat Gomez.
Presiuni asupra televiziunilor americane
Trump a cerut în mod repetat retragerea licențelor unor posturi de televiziune și a criticat public rețelele care găzduiesc prezentatori ostili administrației sale.
FCC investighează în prezent dacă emisiunea „The View” de la ABC a încălcat regulile privind timpul egal de antenă după un interviu cu politicianul democrat James Talarico, scrie The Guardian.
În același timp, președintele FCC, Brendan Carr, a dispus o revizuire anticipată a licențelor pentru opt stații ABC, după ce Trump a cerut concedierea lui Jimmy Kimmel. Disney trebuie să depună documentele pentru reînnoirea licențelor până la 28 mai.
Carr a negat însă că Stephen Colbert ar fi fost îndepărtat din cauza presiunilor politice, afirmând că prezentatorul „nu mai era la fel de popular sau de amuzant ca înainte”.