Trump dă ultimatum Iranului. Ce se va întâmpla dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă în 48 de ore
Tensiunile din Orientul Mijlociu au intrat într-o fază critică, după ce Donald Trump a transmis că Iranul are la dispoziție 48 de ore pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume, a anunțat Mediafax.
Trump amenință Iranul
Strâmtoarea Ormuz este un punct vital pentru transportul global de petrol, iar blocarea sa a început deja să afecteze piețele internaționale și prețurile energiei.
În mesajul transmis pe platforma Truth Social, Trump a transmis că, în cazul în care Iranul nu permite reluarea traficului maritim fără condiții, SUA sunt pregătite să lovească infrastructura energetică, începând cu cele mai importante obiective.
„Dacă Iranul nu deschide complet, fără amenințări, Strâmtoarea Ormuz în termen de 48 de ore de la acest moment exact, Statele Unite ale Americii vor lovi și vor distruge complet diversele lor centrale electrice, începând cu cea mai mare”, a scris Donald Trump.
Potrivit Financial Times, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul a trecut printr-o noapte „foarte dificilă”, după ce atacuri cu rachete lansate din Iran au rănit peste 120 de persoane.
La rândul său, conducerea militară israeliană susține că războiul este departe de final și că operațiunile vor continua în perioada următoare.
Iranul a demonstrat capacități militare extinse, lansând rachete balistice cu rază lungă către baza Diego Garcia. Deși atacul nu și-a atins ținta, semnalul transmis a fost clar pentru strategii militari occidentali.
Teheranul „nu va da dovadă de nicio reținere”
După lovirea câmpului de gaze South Pars, unul dintre cele mai importante proiecte ale Iranului, ministrul de externe Abbas Araghchi a avertizat că Teheranul „nu va da dovadă de nicio reținere” în cazul unor noi atacuri.
Ultimatumul transmis de Donald Trump vine după declarații anterioare în care acesta afirma că ia în calcul reducerea operațiunilor militare și că armata SUA este „foarte aproape” de atingerea obiectivelor.
În mesajul publicat ulterior pe platforma Truth Social, liderul american avertiza asupra unor posibile atacuri asupra infrastructurii energetice a Iranului, în cazul în care Strâmtoarea Ormuz nu este redeschisă.