Trump spune că poartă discuții cu Iranul: „Ultima oară când am negociat, a trebuit să le lovim centralele nucleare”

Publicat: 31 01. 2026, 20:22
Actualizat: 31 01. 2026, 20:53
Donald Trump, ultimatum pentru Iran | Foto - Mediafax

„Iranul discută cu noi și vom vedea dacă vom face ceva, în orice caz vom vedea ce se întâmplă….”, a declarat președintele american Donald Trump pentru Fox News.

„Știți, ultima oară când am negociat, a trebuit să le lovim centralele nucleare, n-a funcționat, știți voi.  Atunci, vom merge pe o cale diferită și vom vedea ce se întâmplă”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

„Nu putem să le spunem planul aliaților din Golf. Dacă le spunem planul, ar putea fi la fel de rău ca atunci când le divulgi planul – ar putea fi groaznic, de fapt.”, a susținut Trump.

Și Times of Israel a confirmat că oficialii iranieni poartă negocieri cu SUA în încercarea de a remedia situația tensionată, a anunțat oficialul de securitate iranian  Ali Larjani pe X.

„În ciuda atmosferei propagate de războiul artificial mediatic, o structură pentru negocieri se află în proces de formare”.


Sursa Foto: Mediafax Foto

Autorul recomandă: Alertă. Mai multe explozii au fost raportate la Teheran și în mai multe orașe din Iran. Trump spune că Iranul și SUA poartă discuții