Avertismentul Ursulei von der Leyen după distrugerea dronei de la Neptun Deep: Este o escaladare a campaniei de amenințări la adresa UE
Ursula von der Leyen a avertizat, printr-o postare pe pagina de X, asupra escaladării campaniei de amenințări la adresa blocului comunitar, după ce România a distrus o dronă navală în apropierea platformei de gaze de la Neptun Deep din Marea Neagră.
„Astăzi, România a distrus o dronă navală care transporta explozibili în apropierea platformei sale Neptun Deep din Marea Neagră. O campanie de amenințări tot mai mare este în desfășurare, care neliniștește cetățenii noștri și încearcă să divizeze Uniunea noastră. Acesta este războiul hibrid.
Misiunea fondatoare a Uniunii noastre este de a menține pacea. Astăzi, aceasta înseamnă și capacitatea de a descuraja provocarea și agresiunea. Agenda noastră „Pregătire 2030” mobilizează până la 800 de miliarde de euro.
Prin intermediul Inițiativei Europene de Apărare împotriva Dronelor și al Programului de Observare a Flancului Estic, creștem producția în Europa pentru a oferi capabilitățile de care au nevoie statele membre. Astfel, putem răspunde amenințărilor emergente cu rapiditate, unitate și hotărâre”, a scris Ursula von der Leyen pe pagina de X.
Președintele Comisiei Europene a reacționat ferm și a catalogat acest eveniment drept o componentă clară a unui război hibrid menit să destabilizeze și să divizeze Uniunea Europeană.
Declarațiile vin după ce un avion de vânătoare F-16 al Armatei Române a interceptat și distrus o dronă marină care avea explozibil, folosind tunul de la bord, la doar câteva sute de metri de infrastructura critică de gaze din cadrul proiectului Neptun Deep. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat că drona a fost distrusă la aproximativ 80 de mile marine est de Constanța și se afla la doar câteva sute de metri de lucrările pentru extracția gazelor.
În cadrul postării sale, von der Leyen a reafirmat agenda de securitate a Bruxelles-ului „Readiness 2030” și a indicat o mobilizare de fonduri de până la 800 de miliarde de euro pentru consolidarea apărării și capacității de descurajare. Uniunea Europeană vrea să își sporească producția militară internă prin intermediul Inițiativei europene de apărare împotriva dronelor și prin programul de mobilizare specializat Eastern Flank Watch.