Xi Jinping avertizează că omenirea riscă să se întoarcă la „legea junglei” din cauza hegemoniei globale a SUA
Președintele chinez Xi Jinping a avertizat că omenirea riscă să regreseze către „legea junglei” și a denunțat unilateralismul și hegemonia globală a SUA.
Liderul Chinei a declarat că situația internațională „este complexă și volatilă, cu o hegemonie unilaterală larg răspândită”.
„Astăzi, peisajul internațional trece prin schimbări extraordinare, iar lumea riscă să se întoarcă la legea junglei.”, a spus Xi.
Liderul chinez a mai declarat reporterilor că Republica Populară Chineză și Federația Rusă ar trebui să reziste împreună în fața „tuturor acțiunilor și intimidărilor unilaterale care inversează istoria” (adică, împotriva Statelor Unite, care se doresc să rămână o superputere globală).
China solicită încetarea imediată a războiului SUA-Iran
Xi a solicitat Statelor Unite și Israelului să înceteze „imediat” războiul cu Iran. El a adăugat că situația din Orientul Mijlociu se află într-un punct „critic”, dar a asigurat că se află și într-o tranziție de la „război la pace”, a transmis presa chineză de stat.
„În situația tensionată actuală de pe scena internațională, parteneriatul nostru strâns este deosebit de necesar”, i-a spus Putin lui Xi, care l-a numit pe liderul chinez „un prieten drag”.
Xi a adăugat că încetarea ostilităților este „imperativă” și că o reluare a conflictului ar fi „inacceptabilă”.
„Propunerea mea în patru puncte pentru menținerea și promovarea păcii și stabilității în Orientul Mijlociu își propune să construiască în continuare consensul internațional și să contribuie la atenuarea tensiunilor, dezescaladarea conflictelor și promovarea păcii”, a declarat Xi, potrivit Xinhua.
Xi Jinping i-a înaintat prințului moștenitor de Abu Dhabi o propunere cu 4 puncte, care promovează coexistența pașnică, suveranitatea națională, statul de drept internațional și o abordare coordonată a dezvoltării și securității.
Xi: „O ordine globală mai dreaptă”
Potrivit presei de stat chineze, Xi a declarat că China și Rusia ar trebui să promoveze ceea ce a descris ca fiind „o ordine globală mai dreaptă”, avertizând asupra „hegemoniei unilaterale care se răspândește” în întreaga lume.
„În calitate de membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU și puteri mondiale importante, China și Rusia ar trebui să adopte o viziune strategică pe termen lung și să coopereze pentru a construi un sistem de guvernanță globală mai just și echitabil”, a spus Xi, potrivit Financial Times.
Într-o declarație comună, Rusia și China au mustrat în mod explicit Statele Unite pentru planul scutului antirachetă Golden Dome al lui Trump și pentru expirarea unui tratat de control al armelor nucleare.
Xi a declarat că relațiile dintre China și Rusia „au intrat într-o nouă etapă de progres”, cu o „fundație de încredere reciprocă… care devine din ce în ce mai puternică”.
El a promis că „va promova cu fermitate o dezvoltare pe termen lung, sănătoasă și stabilă”, în timp ce Putin și-a asigurat omologul de continuarea eforturilor comune pe platformele internaționale.
China și Rusia s-au plâns de mult timp că Statele Unite și aliații lor europeni se comportă ca niște „puteri coloniale”, deoarece folosesc sancțiuni economice și alte măsuri coercitive pentru a influența comportamentul altor state.
Deși Xi a avertizat că lumea este în pericol de a reveni la „legea junglei”, aceasta nu s-a referit la invazia la scară largă a Ucrainei de către Putin, care de de patru ani încoace încalcă dreptul internațional.
Ar putea opri Xi războiul din Ucraina?
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că speră că Xi îl va convinge pe Putin să „încheie războiul cu Ucraina, un război pe care nu-l poate câștiga”,
„Desigur că-i monitorizăm vizita lui Putin de la Beijing. Am luat notițe și de la întâlnirea precedentă dintre Xi și Trump”, a spus ,Merz reporterilor, potrivit Euronews.
Sursa Foto: Hepta
Autorul recomandă:
- Călin Georgescu: „În urma Summitului Trump-Xi deja sunt stabiliți termenii păcii, iar aceștia vor fi puși foarte curând în aplicare în Ucraina”
- Călin Georgescu: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea în Ucraina”