• Publicat:
  • Actualizat:
Interviurile Gândul

Această imagine obișnuită la prima vedere este, în realitate, imaginea unui miracol. Când a crezut că e imposibil, lui Sebastian i s-a întâmplat o minune. „Am trăit mai multe vieți la un loc”

Când vezi imaginile filmate, Sebastian Remus Crăciun îți apare ca optimist incurabil, mereu cu zâmbetul pe buze, vorbind despre miracolele din viața sa. Este un tânăr de 15 ani, elev în clasa a-8-a la Colegiul Național Dragoș Vodă din Câmpulung Moldovenesc, poet. Sebastian suferă de tetrapareză spastică, o boală pe care o înfruntă cu „iubire și speranță", reușind să depășească toate limitele.

„Cea mai mare șansă pe care am primit-o în viață este, deși pare ciudat, aceea de a nu merge în picioare. Dacă eram un copil considerat normal și făceam lucruri așa zis normale, probabil că nu aveam șansa pe care o am și anume șansa de a cunoaște oameni minunați oameni cu suflet mare și cu talente imense și aceea de a citi. Prin intermediul cititului pot spune că am trăit mai multe vieți la un loc și mi se pare de-a dreptul fascinant că viața e atât de scrurtă și sunt atât de puține cărți de citit. Sincer aș vrea ca toata lumea să aiba șansele mele de a a intra în contact cu această lume dar nimeni să nu o facă așa cum am făcut-o eu pentru că nu toată lumea ar putea să îndure”, spune Sebastian într-un interviu pentru Gândul și Mediafax. 

 „Din cuvântul dizabilitate contează ultimele nouă litere: abilitate!”, spune el. A scris până acum cinci cărți, dar a avut și curajul să intre în sala de arte marțiale, unde a întâlnit un profesor care nu l-a crezut atunci când a spus că nu poate. . 

„Viața mea e o continuă înșiruire de minuni, e greu să aleg doar una dar, după cum am mai spus, e minunat că mi s-a dat șansa să trăiesc”, spune el. 

Reporter: Ce este extraordinar în viața ta ?

Sebastian Remus Crăciun: Extraordinar în viața mea e că pot s-o trăiesc și că am două ingrediente necesare pentru a trăi nu doar a exista: așteptarea și speranța sau iubirea și speranța, pentru că atunci când iubești aștepți acel ceva.

Care sunt cele mai mari șanse pe care le-ai primit în viață?

Cea mai mare șansă pe care am primit-o în viață este, deși pare ciudat, aceea de a nu merge în picioare. Dacă eram un copil considerat normal și făceam lucruri așa zis normale, probabil că nu aveam șansa pe care o am și anume șansa de a cunoaște oameni minunați oameni cu suflet mare și cu talente imense și aceea de a citi. Prin intermediul cititului pot spune că am trăit mai multe vieți la un loc și mi se pare de-a dreptul fascinant că viața e atât de scrurtă și sunt atât de puține cărți de citit. Sincer aș vrea ca toata lumea să aiba șansele mele de a a intra în contact cu această lume dar nimeni să nu o facă așa cum am făcut- o eu pentru că nu toată lumea ar putea să îndure.

Câte cărți ai lansat și ce exprimi în cărțile tale?

Până în prezent am lansat cinci cărți : „Teama de speranță”, „To be or not Toby”, „Cu moartea pe moarte călcând”, „Numărătorul de pași” și ultima „DEmers”. În cărțile mele este lumea în care trăiesc cu bune cu rele, cu terapii sau fară terapii, oamenii care trăiesc alături de mine, sentimentele pe care le încerc, tot ceea ce am întâlnit și m-a impresionat.

Ce scrii acum?

Acum am în plan doua proiecte: o antologie de poezie religioasă iar alta e un nou mic roman cu o temă maritimă. Nu spun mai mult sper sa fie gata și să citiți atunci.

Ce-ai făcut cu banii luați din vânzarea cărților?

Sebastian Remus Crăciun: Am făcut doua intervenții chirurgicale la Chișinău de miofibrotomie care m-au ajutat în a-mi recupera mersul pierdut…Recuperările sunt foarte scumpe dar voi continua. Mersul îmi dă o satisfacție mai mare decât orice sumă de bani posibilă.

Câte ore exersezi pentru recuperarea tetraparezei pe zi?

Încerc să duc învățătura și recuperarea în paralel, învațătura nu trebuie neglijată, pot petrece și 5-6 ore pentru recuperare. Viața mea e compusă din zile care se perindă între școală și recuperare.

Cât faci dus-întors la recuperare, cu cine mergi, de câte ori și cam cât durează drumul?

Variabil, în funcție de zona în care mă duc. Dacă fac recuperare aici în Câmpulung, atunci drumul nu prea durează. Dacă fac recuperare în apropiere, la Gura Humorului, drumul durează aproximativ două ore iar dacă merg cu mama în restul țării, la diverse clinici de recuperare din țară, drumul durează aproximativ douăsprezece ore. Uneori mergem la clinicile din zona Ardealului, la Sibiu la clinica privată Sfântul Nectarie a lui Mihai Neșu iar alteori mergem la restul clinicilor din țară. Dar în medie un drum cu mama la o clinică privată sau nu din această țară durează douăsprezece ore.

De ce te-ai apucat de arte marțiale?

Pentru că voiam să văd și să simt așa cum vede și simte un om dintr-o altă cultură, am fost fascinat dintotdeauna nu numai de cultura mea ci și de a altora și mi-am dat seama că pe lângă rolul frumos și înălțător al artelor marțiale, acestea te învață și adevăratele virtuți morale și mi-ar putea ajuta printr-o formă de destindere, de divertisment și recuperării mai rapide. Am avut noroc să întâlnesc un om exact pe sufletul meu, domnul sensei Ciocoi Mihail, care nu m-a crezut niciodata când am spus că nu pot. Așa cum nu am crezut nici eu. Și acum cred că sunt mulțumit de ceea ce am ajuns sa însemn în sala de judo.

Ce însemnă pentru tine cuvântul dizabilitate?

Un citat care până acum era atribuit scriitorului H.G. Wells ,dar care între timp s-a dovedit ca nu are autor sigur, arată exact ce contează pentru mine din cuvântul dizabilitate, arată atât de bine încât mi-aș fi dorit să-l fi spus eu. Din cuvântul dizabilitate contează ultimele nouă litere: abilitate!

Care este cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o în familie?

Mi-e greu să dau un răspuns concret. Familia mea e o familie frumoasă în care cred că se întâmplă doar lucruri frumoase și toate zilele sunt înălțătoare. Cert este ca îmi iubesc familia și mă bucur de ea.

Care este minunea vieții tale?

Viața mea e o continuă înșiruire de minuni, e greu să aleg doar una dar, după cum am mai spus, e minunat că mi s-a dat șansa să trăiesc și voi explica de ce. Sunt supraviețuitorul unei sarcini gemelare, adică m-am născut din gemeni, iar fratele meu a murit la câteva zile după naștere și eu însumi eram la un pas de moarte de câteva ori, printre aceste încercări numărându- se o moarte clinică. Nu mă sperii să vorbesc despre asta dar regret, regret că eram prea mic sa îmi amintesc o asemenea experiență despre care am auzit ca este dată celor privilegiați de divinitate. Au urmat și alte peripeții la fel de riscante, așa încât miracolul vieții mele,deși poate suna lacrimogen și puțin clișeistic, e faptul că după atâtea aventuri sunt aici să le și povestesc și sper că într-un viitor cât mai apropiat sau îndepărtat să fac chiar o carte despre aceste minuni.

Care sunt oamenii cei mai importanți din viața ta?

După familie, desigur, omul cel mai important în viața mea este mentorul meu, poetul humorean Florin Popitaru care mi-a arătat că din acel mic Bacovia, cum îmi spuneau oamenii, care se gândea la moarte, viața de dincolo, și teme de meditație în general foarte sumbre, se poate ajunge și la ceva mai bun. Mi-a arătat ca viața e frumoasă și că poezia trebuie să inspire speranță oamenilor. Nici măcar din punct de vedere religios oamenii nu cred într-un Dumnezeu al durerii așa că nici ei n-ar trebui să simtă durerea. Dacă în schimb poeziile mele păstrează cândva sau undeva o undă de meditație, acum este un pur procedeu poetic și sunt sau cred că sunt un om foarte optimist.

Care sunt cele mai frumoase daruri pe care le-ai primit in viata ta?

Cele mai frumoase daruri? Păi cărțile. Cărțile pentru că nu numai că mi-au oferit posibilitatea să văd ce va fi în viitor și să cunosc trecutul dar au fost o metodă prin care mi-am adus aminte ușor de oamenii din viața mea, de oamenii din prezent. Abraham Lincoln spunea „un om pe care nu- l voi uita nicioadată e un om care aduce o carte”. La mine funcționeaza ad litteram. Adică nu țin minte nume, dacă nu le întâlnesc de foarte multe ori de-a lungul timpului, dar țin întotdeauna minte un om care îmi dă o carte și sunt capabil să reproduc oricând povestea și împrejurările în care am primit-o, cum și când.

Care este cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o ca scriitor?

Cea mai frumoasă zi pe care am trait-o ca scriitor, o spun fara ocolișuri e aceea cu emisiunea „Clipa de fericire”. În primul rând pentru că a fost surpriză și în al doilea rând pentru că mi-a fost lansată cartea în una din cele mai mari librării. Plus de asta la câtva timp am intrat într-un anticariat să îmi iau o carte și librarul m- a întrebat dacă nu sunt baiatul de la Clipa de fericire si mi-a făcut o reducere de 25%.

De ce crezi că ți se întâmplă atâtea lucruri bune?

Viața e ca un boomerang. Primești ceea ce dai. Și cum eu știu că dau sau mă străduiesc să dau iubire și pozitivitate, îmi place să cred că primesc exact ceea ce dau și că oamenii se strâng în jurul meu doar cei care merită să fie și cei cu care rezonez pe acest plan al pozitivului.

Cum iți imaginezi lumea atunci când tu vei fi mare?

Când eu voi fi mare nu știu cum va fi lumea pentru ca nu mi- a fost dat să prezic viitorul și n-o să fiu nici romancier SF. Pot spune că lumea va fi mai bună. Nu vor mai exista probabil războaie religioase, oamenii vor înțelege că sunt creați de același Dumnezeu, oamenii vor fi mai buni, nu va mai exista discriminare de nici un fel, pe scurt lumea va fi o lume în care ai vrea să trăiești.

Cum crezi că vei schimba tu lumea?

Lumea se schimba dacă ne schimbam noi. Daca istoria îmi va pune un loc printre marii oameni sau printre poeții prăfuiți cu o singură ediție de care nu își aduce nimeni aminte sau pur și simplu îmi va uita numele, istoria hotărăște. Ea este cea care iși alege oamenii iar eu nu pot împiedica sau forța nimic din toate astea.

Unde te vezi peste 10 ani?

Sunt poet nu profet. Pot spune doar că, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper ca peste 10 ani să fiu într-o condiție înfloritoare, să fiu același om frumos,  eu, care să împărtășească aceeași bucurie..

Ce inseamna România pentru tine?

România pentru mine e pe drept cuvânt grădina Maicii Domnului. O iubesc pentru că inspiră poezie și traiește în frumos, de la capitolul mituri la capitolul oricare. România e o țară frumoasă care merită mai mult decât are și merită niște oameni frumoși în fruntea ei.

Ce îți place la țara ta?

În țara mea îmi place tot, sunt mândru de tot ce înseamnă România. Sunt mândru de trecutul glorios, de tot ce a dat această țară în toate ramurile artei, de la pictură până la poezie și sculptură, de oamenii glorioși, de invențiile care s-au făurit aici, sunt mândru ca trăiesc intr-o tara în care limba are niște cuvinte absolult unice pe care doar eu ca român le pot rosti și înțelege, până la urma sunt mândru că sunt român și o spun cu toată convingerea.

Ce nu îți place la țara ta?

Ce nu îmi place la țara mea…hmmm….pot spune că nu îmi place modul în care a ajuns la momentul actual. După cum am spus merită lucruri mai bune, merită oameni mai buni în frunte și merită să fie consacrată să luptăm pentru ea. Faptul că am ajuns unde am ajuns e un lucru pentru care ar trebui să plângem. Dar am credința ca până la urmă ne vom ridica, pentru că nu e în firea noastră să stăm fără să facem nimic. Această țară merită mai mult și atunci când se va întâmpla asta, dacă voi mai trai, voi fi cel mai fericit om de pe pământ.

Cum iți imaginezi România când tu o să fii mare?

Sebastian Remus Crăciun: Am mai spus și o mai spun: sunt poet nu profet. Dar îmi place să cred că atunci când eu voi fi mare România va fi o țara care își va găsi oamenii iar oamenii vor regăsi România și vor fi mândri de ea. Nu vom mai avea acest exod al oamenilor care pleacă, vom avea oameni care vin și oameni care sunt mândri, vom avea ceea ce trebuie să avem.

Interviul a fost realizat cu sprijinul doamnei Anca Crăciun, căreia îi mulțumim! Cărțile lui Sebastian pot fi comandate la tel. 0727 426 272.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Inchide