INTERVIURILE GÂNDUL. Pictorul Ștefan Câlția, invitatul Cristinei Stănciulescu: „Vreți să știți care e diferența între țigan și rom?” / Amintiri despre prietenul „Burti” (EXCLUSIVITATE)

Redactor:
Gandul

Ștefan Câlția este invitatul Cristinei Stănciulescu la INTERVIURILE GÂNDUL. În a doua parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), pictorul vorbește despre copilăria lui – petrecută uneori alături de țiganii pricepuți la cositorie – și lucrurile care fac diferența între ȚIGAN și ROM, în viziunea artistului.

Burti, primul prieten. Diferența dintre țigan și rom

Cristina Stănciulescu: Ați ajuns la Șona și ați copilărit acolo. Ce făceați toată ziua?

Ștefan Câlția: Păi amintirile mele din Șona, cât am stat acolo, vreo patru ani de zile, sunt foarte puține. Acolo mi-am făcut primul prieten, un țigan. I se spunea Burti. Vreți să știți care e diferența între țigan și rom? Ați văzut vreodată un țigan făcând inele de argint? E ceva incredibil. Cu un pai suflă și topește argintul și face inelele, încrustează. De o eleganță și o frumusețe desăvârșită. Ați văzut vreodată vreun țigan făcând burghie? Fac burghie de 16, de 20 perfecte, răsucesc spirala perfect. Ați văzut vreodată un țigan potcovind caii? Cu câtă eleganță pune potcoava la cal? Ați văzut vreodată o țigancă vânzând flori? Când am venit aici în București am întâlnit florăresele vechi, care îți vorbea despre floare, știa să spună. Ăștia sunt țiganii.

Am trăit în curte cu o familie care a fost pusă cu sila în curtea noastră cu atâția copii câți eram și noi. Ei erau șase, noi eram șase. Eram 12 copii. Mâncam cartofi copți împreună.

Romii sunt cei care șutesc prin Italia. Romii sunt cei burtoși, grași cu lanțuri de aur la gât. Pentru mine ăștia sunt romii. Țiganii sunt Maria cu fusta ei mare, înflorată, care se așeza lângă bunica mea, la poartă, când veneau cortorarii, care trăiau în cort și aici mă întorc la Burti.

Țiganii veneau și ziceau „am vrea să venim în sat la dumneavoastră” și erau întrebați de cei de acolo „ce știți să faceți?” – „păi știm să lipim, să spoim, să facem crătiți”. Și unde îi așezau? După garduri. Erau 12 stejari mari și frumoși, acolo dădeau loc țiganilor.

Casa noastră era foarte aproape de locul ăsta. Treceam o vâlcea și ajungeam la locul acela. Acolo l-am cunoscut pe acest mic Burti, care era toată ziua în pielea goală. Am stat în corturile lor, pe pernele lor, acoperite cu pături de pâslă foarte groase.

Am mâncat turtă făcută de Maria pe pietrele care erau în jurul cortului și se încingeau. Ca pâinea arabă. Între timp țiganii în mijlocul satului stăteau și frecau cu nisip crătițele, le lipeau. Fiecare femeie venea cu oalele de reparat. Cel mai frumos era când spoia lingurile, pentru că le freca, le curăța și le băga într-o oală cu cositor și prindea cu cleștele de coadă și arunca lingura în sus și cositorul – înainte le ținea în jar să se încălzească – și cositorul curgea și acoperea și zona în care a ținut cu cleștele. Și noi copiii le adunam și le duceam la meșteri mai departe.

„Bunica auzea că vine Maria. Pregătea merindele. Ieșea la poartă”

Cristina Stănciulescu: Deci nu se aruncau, când aveau oamenii lucruri stricate

Ștefan Câlția: Era altă mentalitate despre obiect. Un cuțit și o lingură trebuiau să țină câteva generații. Dar ce făceau femeile, țigăncile și vorbesc de Maria, o țigancă mai în vârstă. Cam de vârsta bunicii la 60 și ceva de ani. Își punea desaga cu două trăisti, una în față, una în spate și umbla prin sat. Și nu cerea. Bunica a auzit că vine Maria. Se ducea și tăia o bucată mare de slănină, o jumătate de pâine, 5-6 cepe, 10 cartofi, îi lua în șorț și se ieșea la poartă și aștepta. Și Maria venea, bunica deșerta în desagă și stăteau pe bancă.

Cristina Stănciulescu: Dar de ce făcea asta? Ce le unea?

Ștefan Câlția: Ce le unea? Maria întreba? „Ce mai face Aurel? Și-a schimbat ochelarii?” „Data trecută ai zis că are ceva la ochi”. „Când a fost data trecută?” ”Acum 4 ani”. „Și pe unde ați mai umblat?” „Vreau să spun că sașii ăștia se spânzura în aceeași salcie”.

Și bunica afla tot ce s-a întâmplat pe unde a umblat Maria în toți cei trei ani, Maria afla alte lucruri de la bunica – „Uite, Nicolae al meu ar vrea să se bage slugă la Popa Novac”. „Să se bage slugă la popa, că pe toate le-o dus la școală”.

„Își trimitea băiatul slugă la o casă rânduită. Era masteratul”

Apropo de slugă. Potcovește calul un țăran și doi se ceartă și zice: „Nu, nu așa întorci cuiul!” „Nu mă înveți tu pe mine, că eu am fost doi ani slugă la sas”. Am întrebat pe un unchi de-al meu ce era cu sluga. Noi învățasem că boierii aveau slugi și le exploatau. Dacă era un țăran gospodar, când termina armata, își căuta un prieten, care avea o rânduială la casa lui mai mare decât a lui și își trimetea băiatul slugă un an-doi acolo. Era masteratul. El stătea la sas și învăța rânduiala, voia să ajungă și el, prelua modelul și venea acasă și erau atâtea lucruri bine lustruite în societate.

Urmăriți interviul integral pe canalul nostru de Youtube!

INTERVIURILE GÂNDUL. Pictorul Ștefan Câlția, invitatul Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – Prima parte

Inchide