Medicul care ajunge, la propriu, la inima animalelor. Florin Leca: „Dacă îl vezi pe unul sub o mașină, întins pe jos, făcând respirație gură la gură unui câine comunitar, lucrul ăsta ar trebui să dea de gândit societații în general”

Pentru medicul veterinar Florin Leca fiecare caz este o provocare. „Mi s-a întâmplat să stăm până la 5 dimineața, să dormim jos lângă un pacient, și a doua zi, când pacientul ăla și-a revenit și a plecat pe picioare, ai șters tot cu buretele nu iți mai aduci aminte ce s-a întâmplat decât dacă vezi instantanee făcute, poze din timpul operației sau din timpul recuperării. Da, ni s-a întâmplat să stăm și 72 de ore lângă un pacient, numai să vedem că e bine. Că vă spuneam, medicul, în primul rând are nevoie de hrana asta spirituală, de reușita știintifică, de reușita medicală și poate nu în ultimul rând, de reușita umană”, spune el.

În 2010, a făcut parte, ca și cardiolog, din echipa multidisciplinară care a implantat cu succes primul stimulator cardiac unui câine, intervenția chirurgicală fiind efectuată de doctorul Nicolae Bercaru.

„Cred că cele mai grele zile din viața, nu numai a mea, ci a medicului veterinar în general, sunt atunci când ai pierdut pacientul”, adaugă medicul veterinar. Îl deranjează ștampilele care se pun uneori și abordarea superficială la nivelul societății atunci când vine vorba despre animale.

„Dacă îl vezi pe unul sub o mașină, întins pe jos p-acolo, făcând respirație gură la gură unui câine comunitar să spunem, lucrul ăsta cred că ar trebui să dea de gândit nu doar proprietarilor, ci societații în general”, spune doctorul Florin Leca.

Peste toate însă, „mă număr printre românii fericiți care vin în fiecare zi cu plăcere la muncă”, a declarat, într-un interviu acordat Gandul.info și Mediafax, medicul veterinar .

Redăm intergral interviul acordatGândul.info șiagenției MEDIAFAX de medicul veterinar Florin Leca.

Reporter: Cum v-ați decis să faceti o clinică de cardiologie veterinară?

Dr. Florin Leca: Acum 10 -15 ani, dar hai să ne înțelegem, nu doar în România, ci pe planetă, cardiologia veterinară era un lucru inovativ, exceptând câteva centre universitare, în majoritatea clinicilor, inclusiv afară, era mai degrabă un serviciu opțional. Cu cât am avansat și cu cât tehnologia, cunostințele de medicină umană au început să fie aplicate și în medicina veterinară, cu atât mai mult a crescut ușurința cu care am putut aborda și noi problema bolilor cardiovasculare la animale. Nu că ele n-ar fi existat, dar a mers mână în mână cu progresul cardiologiei umane, așa s-a dezvoltat și cardiologia veterinară. În urmă cu 15, poate 18 ani, am început să studiez individual domeniul cardiologiei. Și în momentul în care am început să înțeleg despre ce e vorba în capitolul ăsta atât de vast al bolilor cardiovasculare, am decis că am nevoie și este nevoie și de o clinică, un cabinet, strict de cardiologie veterinară.

Reporter: Cum v-ați câștigat locul în piață? Pentru că era ceva cu totul nou.

Dr. Florin Leca: Poate ăsta a fost cel mai greu aspect. Dacă ai crede cumva că în momentul în care ești printre primii sau ești singur pe piața privată lucrurile merg ușor, te înșeli. În perioada 2004-2005 incidența bolilor cardiovasculare la animale era socotită cu o pondere în practică în cabinetul veterinar de 10%. Ori e logic că nu poți dezvolta un business sau o afacere plecând de la 10% din cazuistica de zi cu zi. Părerea mea atunci a fost că totuși incidența era mult mai mare dar încă nedepistată, necăutată, necontrolată. Pot spune că afacerea s-a dezvoltat mână în mână cu restul cabinetelor veterinare, a fost o perioadă nu doar de dezvoltare, ci mai degrabă de maturizare a medicilor veterinari din domenii cum ar fi chirurgia în neurologie, oftalmologie, nefrologie și aveți acum exemplul hemodializei care se face la animale. Necesitatea a fost mai degrabă una știintifică, una tehnică în care resimțeam frustrarea lipsei de cunoștințe nu neapărat dintr-o culpa generală sau din vina profesorilor. Să nu uităm că și afară de abia din anii 2000 examenul cardiologic a început să fie ceva asimilat cu ce cunoaștem noi astăzi, deci a fost o nevoie avidă de a îmbunătăți cunoștințele noastre teoretice. Partea financiară a fost dacă vreți ultimul fundament în momentul în care am optat să fac o clinica de cardiologie. Eu sunt de principiul ca în viață dacă muncești, de la, nu știu, taxator de bilete la Disneyland până la ce vreți dumneavoastră, dacă iți faci treaba bine partea financiară vine obligatoriu.

Reporter: Care a fost cea mai grea zi din viața de medic?

Dr. Florin Leca : Aici nu poți să spui, pentru că sunt mai multe zile grele. De fiecare dată când pierzi un pacient, fie că îl cunoști de puțin timp, fie că e vorba de o afecțiune cronică, în care să spunem că doi ani de zile ai trecut prin multe episoade, mai ales cum este în partea de cardiovascular, și anume crize paroxistice, sincope, infarct, eu știu, tamponare cardiacă, adică niște evenimente, niște urgențe, pe care le-ai rezolvat în momentul respectiv, dar din pacate știi că finalitatea va fi aceeași pe termen mediu. Deci cred că cele mai grele zile din viața, nu numai a mea, ci a medicului veterinar în general, sunt atunci când ai pierdut pacientul.

Că l-ai văzut prima oara sau că îl știi de o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, acestea sunt cele mai cumplite momente din viața unui medic. Și aș vrea să insist asupra acestui fapt pentru că de multe ori medicul veterinar poate e blamat în mod artificial, dar să știți ca 90% dintre medicii veterinari consideră pisica, cațelușul, perușul, îl consideră pacient și de fiecare dată când pierdem un pacient, noi nu percepem ca și cum am avut un hamster care a costat 20 de lei și îi recomand proprietarului să-și mai cumpere zece. Majoritatea medicilor veterinari iși fac treaba cu o responsabilitate pe care puține domenii din România le prezintă în momentul de față. Și de-aia spuneam că cele mai grele momente sunt cele în care ai pierdut pacientul și următorul lucru este când trebuie să comunici aparținătorului sau proprietarului – niciodată nu mi-a plăcut termenul de proprietar pentru că discutăm de animale de companie care intră în familia lărgită a noastră, nu e doar un drept de proprietate – eh, atunci e al doilea moment cumplit. Când ai realizat ca ai pierdut pacientul și că ai încercat să faci tot ce se poate. Acum 12-13 ani când nu exista aparatură tehnică de intubațe orotraheala, să stiți că se făcea respirație gură la nas și nu o data mi s-a întâmplat să fac asta. Și acum fac, dacă sunt într-o situație de criză și nu am la îndemană trusa de intubație îi fac inclusiv în cazul urgențelor pe stradă. Or dacă vezi pe stradă un om, nu contează dacă e medic veterinar sau…, dar daca îl vezi pe unul sub o mașină întins pe jos p-acolo făcând respirație gură la gură unui câine comunitar să spunem, lucrul ăsta cred că ar trebui să dea de gândit nu doar proprietarilor, ci societații în general . Și de aici să ințelegem poate cât de cumplit este momentul ăla când trebuie sa ies din sala de chirurgie cardiovasculară sau când se întâmplă o urgență care din păcate se termină prin finalitatea nedorită și anume stopul cardio respirator, să ies și să comunic aparținătorului că am pierdut pacientul. Astea sunt momentele cele mai complicate. Restul, munca, sa știți ca noi facem treaba asta în primul rând din pasiune. Și aici sunt dovezi . Nu trebuie să facem calculi economici, am o gramadă de colegi, mă număr și eu printre ei, unde investițiile financiare, investițiile de timp personal, eu știu, renunțarea la timpul liber petrecut cu familia, nu le vom recâștiga sau recupera sau amortiza, daca vreți în termeni de afacere, niciodată. În medicina veterinară medicii, dacă vor să fie buni, întâi de toate vor opta pentru latura asta de pasiune, de plăcere de a lucra, și ulterior să vină și partea financiară.

Reporter: Care a fost cea mai frumoasă zi din viața de medic?

Dr. Florin Leca : Oh, dar sunt foarte multe! Mă numar, nu știu dacă sunt mulți sau puțini, dar mă număr printre românii fericiți care vin în fiecare zi cu plăcere la muncă. Momente fericite?! Când revezi un pacient la un an de zile, de exemplu, dupa o operație complicată și vezi că s-a vindecat, vezi ca e bine, în fiecare zi în care ești sunat și ți se spune, stiți, Piersicuța e bine, Billy Boy e bine, și-au revenit, deci astea sunt momente frumoase ! Greu de cuantificat care dintre aceste zile a fost cea mai frumoasă.. Sunt momente de care noi ne bucuram si daca vreți ne hrănesc pasiunea. Ne încăracăm bateriile de fiecare dată când trecem prin momentele grele de care am vorbit, cu momentele plăcute care sunt date de pacient. Observați că niciodată, dacă întrebi repede un medic care facem treaba asta din pasiune și 90% din pasiune o fac, nu spunem cea mai frumoasă zi a fost aceea în care am avut încasări de nu mai aveam cum să număr bonurile fiscale. Nu ! Totdeauna un medic se va raporta la performanțele științifice, la performanțele umane. Mi s-a întâmplat să stăm până la 5 dimineața, să dormim jos lângă un pacient, și a doua zi, cand pacientul ăla și-a revenit și a plecat pe picioare, ai șters tot cu buretele nu iți mai aduci aminte ce s-a întâmplat decât dacă vezi instantanee făcute, poze din timpul operației, sau din timpul recuperării. Da, ni s-a întâmplat să stăm și 72 de ore lângă un pacient, numai să vedem că e bine. Că vă spuneam, medicul, în primul rând are nevoie de hrana asta spirituală, de reușita știintifică, de reușita medicală și poate nu în ultimul rând, de reușita umană . Dacă cel mai greu moment este când spui aparținătorului că ai pierdut pacientul, poate cel mai frumos moment este când îi spui că ai rezolvat problema. Și am avut situații cumplite, dacă mă intrebați acuma, judecând la rece, adică stop cardio respirator în timpul ecografiei, una din doamne mi-aduc aminte -am și botezat Bobiță/Cotabiță p-ăla micu” că a supraviețuit după vreo oră de resuscitare- doamna a ajuns …i s-a făcut rău și femeii, proprietarei! Pe o masă noi resuscitam câinele, pe cealaltă masă oxigen și trimis la Spitalul Municipal de Urgență proprietara! Deci sunt momente cumplite, pe care cei care tratează cu superficialitate domeniul ăsta, nu le pătrund în esența lor, să țnțeleagă dramele prin care trec și aparținătorii și medicii deopotrivă.

Reporter: Ce ați câștigat și ce ați pierdut de pe urma creării acestei clinici?

Dr. Florin Leca: De pierdut, absolut nimic. În viață nu am considerat niciodată latura financiară preponderentă, din punctul meu de vedere. Pentru mine. Chiar dacă aparatura să știți, pe partea de cardiologie costă enorm. Adică aparatele, ecografele performante, pleacă de undeva de la 30.000 de euro, o sondă de ecograf 6 mii de euro și așa mai departe, tensiometrul veterinar 2000 de euro si exemplele pot continua. Aparatura pentru a fi performantă, să o poți folosi în domeniu este foarte scumpă. Dar n-o putem trece, eu știu, la pierderi. Pentru ca investiția în aparatura asta atât de complexă și de scumpă și de complicată ne-a ajutat sa rezolvăm anumite probleme tehnice sau medicale, care una peste alta se transpun în vieți salvate. Și-atunci chiar dacă da, renunțăm la anumite concedii, investiții pe care am putea să le facem în casă, în familie, în orice altceva, pentru noi înseamnă un câștig. Cred că printre cele mai frecvente întrebări pe care le primim este „da” când o să vi se amortizeze cheltuielile”… ei bine, recuperez valoarea, eu știu, a sondei vasculare de exemplu, în momentul în care am pus diagnosticul folosind acea ustensilă, eu consider că mi-am recuperat pierderile. De câștigat, spuneam că sunt un român fericit, vin în fiecare zi cu plăcere la munca . Am câștigat …în primul rând o familie în plus față de cea pe care o am. Gândiți-vă că în ultimii 10 ani de zile am lucrat cu foarte mulți medici fie că e vorba de medici din București, fie că e vorba de medici din țară, eu la clinică mă simt ca și cum aș lucra așa într-un spital foarte, foarte mare, unde poate dimineața vorbesc cu un coleg din Braila, din Galați, din Iași, după amiaza vorbesc cu 10 colegi din București și ținând legătura asta ani de zile, e un sentiment formidabil, extraordinar. Mi-aduc aminte de unul din colegii noștri, m-a sunat de Crăciun să imi spună sărbători fericite și să-mi mulțumească pentru colaborarea din ultimul an, adica m-am simțit…. mândru cred ca e puțin spus, dar ar trebui să mergem un pic mai mult de atât și să spunem că te simți obligat, responsabil, de fiecare data când primești un pacient de la un coleg întotdeauna treaba trebuie să o faci excepțional, deci aia e cea mai mare obligație pe care trebuie sa o poarte medicul caruia îi sunt trimise cazuri de către colegi. Întotdeauna trebuie sa încerci, că este două noaptea, că e cinci dimineața, că ești obosit, că ai văzut 10-15 pacienți, nu are relevanță. Pentru că dacă am judeca, eu știu al -16 -lea pacient pe ziua de azi, ai spune, nu vreau sa dau exemple din alte meserii, da” știm cu toții al- 16- lea client la cofetărie nu ne mai interesează așa de mult ca ne-am făcut treaba nu?! Eh, ce reprezintă al 16-lea pacient pentru mine, poate pentru un medic din Galați este cel mai important pacient al lui și aici e foarte greu, dar am parte de foarte multe satisfacții, în momentul în care reușești să creezi în primul rând o familie. Să treci peste bariera asta a competiției, a concurenței pe piață uneori loială, alteori neloială concurența, nu, am dezvoltat o familie în care efectiv așa ne simțim și de fiecare dată când vorbesc cu un coleg, am impresia că ne-am văzut ieri la cafea. Îmi place foarte mult să lucrez în echipe multidisciplinare, de aceea colaborez cu doi trei chirurgi pe parte cardiovasculară, colaborez cu medic pe nefrologie care face dializa, cum este Alex Vițelaru , sper să nu uit pe cineva, dar de fiecare dată avem echipe care implică anesteziști buni ecografiști abdominali foarte buni. Poate din exterior nu se vede foarte mult progresul ăsta dar gândiți-vă de unde s-a plecat. S-a ajuns de la tratamentul doar a animalelor de ferma și am ajuns la hemodializă, am ajuns la operații pe cord, am ajuns la operații pe coloana vertebrală, am ajuns la transfuzii de sânge, bancă de sânge pentru animale, operații pe ochi și așa mai departe A fost un progres extraordinar al medicului veterinar român, cu un pas înainte medicul privat, ceea ce e normal în capitalism, așa trebuie să se întâmple, dar și în mediul universitar, să nu cumva să uităm și asta, și rezultatele s-au văzut. Deci ce am câștigat, am câștigat în primul rând o familie lărgită, o familie de colegi pe care probabil că nu i- aș fi perceput, nu i-aș fi descoperit dacă n-aș fi avut clinica asta.

Reporter: Cum v-a afectat noua fiscalitate?

Dr. Florin Leca: Complicat. Ne-a afectat. Să știți că noi în esență ca medici ar trebui sa fim concentrați suta la suta pe partea tehnică a medicinei. Cu alte cuvinte noi ar trebui să ne ocupăm de boli, de pacient de cursurile de perfecționare continuă, de noutățile care apar, de medicamente. De fiecare data cand se schimbă legislația, și slavă Domnului că în ultimii ani am avut, așa, un concurs de a schimba legislația, trebuie să ne punem și noi la punct, fie că ne place fie că nu. Nu pot spune că am ințeles mare lucru. Noi ințelegem alte lucruri, ințelegem lucrurile din medicină . De fiecare dată când mi se explică un nou concept de fiscalitate îmi pun problema de ce era nevoie de conceptul respectiv, că peste doi trei ani de zile vedem cu toții că s-a dovedit că conceptul ăla nu se impunea. Sau că ne-a complicat într-un mod artificial viața. Și poate că ar trebui sa înțeleaga toată lumea, dacă dorim performanță într-un anumit domeniu trebuie sa îi protejam pe oamenii ăia de acolo, fie că e vorba de sport fie ca e vorba de medicină, fie că e vorba de cultură. Trebuie să lași artistul să invețe rolul la teatru, sportivul să se antreneze, medicul să citească de dimineață până seara, nu poți să îi ceri să fie și contabil.

Reporter: De ce nu există în România un sistem de asigurări de sănătate pentru animale de companie?

Dr. Florin Leca : Pentru ca ar costa. Ăsta e primul raționament. Nu din partea medicilor veterinari este problema, dar gândiți- vă că încă nu avem o societate suficient de dezvoltată, hai să spunem nu din punct de vedere intelectual, ci din punct de vedere uman mai degrabă. Ne confruntăm și ați văzut foarte bine cazuri crunte de maltratare a animalelor. Vom avea în momentul în care majoritatea proprietarilor de animale vor înțelege de ce trebuie să plăteasca o suma lunară sau anuală, în așa fel incât în situațiile de urgența, de criză, să nu mai platească o sumă foarte mare. Știți ce face medicul veterinar acum?Azi am fost sunat, domnu” doctor azi vreau sa vin cu pacientul ca am o problemă dar nu am luat salariul . Și am zis puteți veni liniștit, las” că vedem noi cum facem. Asta facem de ani de zile noi ca medici veterinari. Deși nu- mi amintesc ultima oara când am fost la notar să mi se răspundă cu aceeasi monedă. Dar când ești implicat emoțional zici ok, n-ați luat salariul, plătiți la pensie sau data viitoare și rezolvăm întâi actul medical. Noi avem un cod deontologic, nu știu în câte meserii există lucrul ăsta, suntem obligați prin codul deontologic al medicului veterinar să tratăm sau să abordăm orice urgență apare, lucru care nu se întâmplă de exemplu în medicina umană unde ești purtat, îmi pare rău, da” trebuie s-o spun, ești purtat prin ambulanță, că acolo nu avem RMN, că acolo n-avm CT, poate, Doamne- ajută, scăpăm de pacient. Lucrul acesta în medicina veterinară noi l-am statuat prin codul deontologic, ești obligat să asiguri un minim de ajutor oricărui pacient.

Reporter: Ce considerați extraordinar în viața dumneavoastra?

Dr. Florin Leca: Două lucruri familia și meseria!

Reporter: Care este cea mai mare șansă pe care ați avut-o în viață?

Dr. Florin Leca: Am avut o șansă enormă când aveam cred că 20 de ani să cunosc unul dintre medicii de top din acea perioada, un ortoped formidabil, și anume profesorul Horia Elefterescu! Și la 20 de ani contează enorm sa- ți dai seama ce înseamnă un vârf și când spun vârf nu mă refer doar la nivel de țara noastră. Pe vremea aceea în anii ’90 pana în 2000 Horia era un medic de top în toată lumea! Și atunci te poți raporta foarte ușor în momentul când ai un exemplu, uite așa trebuie să arăți ! Cred că a fost o șansă enormă să-l cunosc, să-l văd cum lucrează, să văd cum gândește, să văd unde se poate ajunge FIIND ROMÂN. Am avut un endocrin străin invitat în România și a vorbit și despre babesioza, la sfârșitul conferinței l-am întrebat, zic, nu vă suparați, știți cine a descoperit babesioza sau de ce se cheamă așa? N- a știut! N-a știut! Diplomat european pentru endocrin n- a știut! Și nu era vina lui ca n-a știut că Victor Babeș a descoperit babesia, iarași o luăm de la capăt cu cazul Pavelescu cu insulina,e vina noastră . D-aia am dat exemplul cu profesorul Horia Elefterescu, un medic roman. Pentru ca avem exemple pe care să le putem urma, cu o singura condiție, să dorim să le vedem.

Reporter: Ce vă place și ce nu vă place la România de azi?

Dr. Florin Leca: La România îmi place totul. Dar dacă e vorba de români, nu-mi place cum suntem instruiți de mici: de la Baltagul, la Miorița, Gândăcelul, El Zorab, Cațelușul șchiop, Puiul. Fatalismul ăsta nu îmi place. Cine a depășit fatalismul ăsta, a reușit, nu numai în România ci pe plan internațional. Am luat legatura de- a lungul timpului cu colegi străini, de afară, toți s-au minunat cum am putut să facem anumite lucruri în România, cu un suport financiar precar. Pentru că ei dacă ar fi avut resursele astea rudimentare pe care le-am avut noi acum 10-15 ani, n-ar fi ajuns niciodată în punctul în care suntem noi azi. Ăsta este paradoxul românesc, de la fatalism la creativitate și curajul nebun de a ajunge și a fi de multe ori mai bun decât cei de afară care au totul de-a gata.