• Publicat:
  • Actualizat:
Interviurile Gândul

România unui erou de război. Generalul de aviație Ion Dobran, 99 de ani: „Tot aștept să fie ceva mai bine, numai că mai binele ăsta nu prea mai vine. Dacă aș avea 20 de ani și Romania ar fi în pericol, aș mai lupta o dată pentru țară”

Generalul erou Ion Dobran, as al aviației de vânatoare în cel de-al Doilea Război Mondial, cu 8 victorii, 70 de lupte aeriene si 340 de misiuni de luptă, care pe 5 februarie a implinit 99 de ani, a vorbit în exclusivitate pentru Gandul.info și Mediafax despre experiențele de pe front și de după.

„Ne-a făcut strungari la Timpuri Noi. Da” nu-mi era rușine, că la bancu” de probă era un comandor, Cosâmbescu, murdar și plin de ulei … la turnătorie, munca cea mai murdară …. era unu” decorat cu Mihai Viteazu” …. „

În interviul acordat MEDIAFAX și Gândul.info, înconjurat de tinerii piloți veniți sa îl sarbatorească, generalul Ion Dobran, a vorbit despre valorile pe care le-a respectat în luptă : „Căutam să doborâm nu să omorâm! Dacă sărea cu parașuta mă bucuram …. că știam că acasă îl așteaptă o mamă, o soție, o logodnică….. Eu toată durata războiului am purtat fotografia mamei la inimă”, dar a comentat și clasa politică de azi: „…nu prea ai ce alege în țară  Și tot aștept să fie ceva mai bine, mai bine, mai bine, numai că mai binele ăsta nu prea mai vine și Rusia nu-i prea departe”

Redăm integral interviul acordat agenției MEDIAFAX și Gândul.info de generalul erou Ioan Dobran.

Reporter: La mulți ani ! Cum ați cucerit 99 de ani?!

General Ion Dobran: Zi cu zi se cucerește! Mereu e o problemă, ba te doare un umăr, ba vederea scade neîncetat, auzul tot așa, nu te iartă timpul, se-nscrie, și la voi se-nscrie timpul, d-aia trebuie să profitați de anii ăștia care sunt cei mai frumoși de fapt, pe la 25 -30 de ani așa (zâmbește).

Dacă ați mai avea o dată 20 de ani și Romania ar fi în pericol , ați mai lupta o dată pentru țară?

Fără îndoială, fară îndoială! Dacă aș avea 20 de ani și Romania ar fi în pericol, aș mai lupta o dată pentru tară. De fapt, când intram la școala militară la 1 septembrie 1939, ne era frică să nu se termine războiul fară să apucăm și noi măcar să contribuim cu ceva la apărarea patriei. Mai ales la 20 de ani! La 20 de ani nu te mai gândești, la 20 de ani pleci înainte (râde). 

Ce înseamnă pentru dumneavoastră patria?

Locul în care ne-am născut, locul la care ținem, locul în care avem casa și părinții și tot ce ne e drag în țara asta, asta înseamnă patria (râde). Da” nu „ubi bene ibi patria”, patria nu e acolo unde e bine, e acolo unde te-ai născut, acolo unde ai trăit cu părinții!

Ce v-a motivat în luptă? Ce v-a dat curaj?

Drept să spun, avionul pe care am zburat. Asta mi-a dat curajul, că m-a scos din toate necazurile. Cu Messerschmitt-ul Gustav 6 am avut foarte multe peripeții, dar era un avion așa de bun încât chiar dat peste cap o dată, și de două ori, și de trei ori, cabina era indeformabilă și puteai ieși. În împrejurările de luptă la fel, a fost unul din avioanele care strângea virajul foarte bine, foarte tare, că în lupta aeriană asta e principalul, să manevrezi de așa natură încât să cazi în spatele inamicului și când vii din spate să poți să tragi o rafală undeva, în care el o să intre. Dar a fost un avion foarte bun și m-a scos din necazuri, aterizând cu el fară roți în multe împrejurări, pentru că așa era recomandat, să aterizezi fară roți că se avariază numai 15%.

Care a fost cea mai frumoasă zi pe care ați trăit-o ca pilot de vânătoare?

Păi cea mai frumoasă zi cred că a fost aia când a fost cu americanul (râde) pentru că într-adevăr a fost o îndrăzneală pentru că singur am atacat și ei erau trei, doi în față și unul mai în spate, care n-a participat la luptă. Da” aia a fost și cea mai impresionantă pentru că eu l-am lovit pe el și a trebuit să ajungă, l-a ținut avionul, până la Piriatin în Ucraina, unde se duc azi luptele în Donbas, acolo. L-a ținut avionul, că povestea că a simțit că l-a lovit o rafală, a sărit cabina, schijele de la cabină i-au intrat în mâini și l-a umplut de sânge și mi-a mulțumit că l-a umplut de sânge că i-au dat americanii Inima Purpurie, decorația de rănit în război (râde) , care avea și onoare și câteva avantaje pe lângă. Și mi-a mulțumit că l-am lovit, numai atâta ….(râde) Și eu am fost fericit că n-a murit omul. În general cautam să doborâm nu să omorâm! Dacă sărea cu parașuta în față , mă bucuram că însemna că s-a salvat, că știam că acolo, acasă îl așteaptă o mamă, o soție, o logodnică , eu știu…Cineva îl așteaptă oricum pe cel care e plecat.

După cât timp v-ați întâlnit cu Barry Davis, pilotul american?

După 67 de ani! Cu intervenția unui polonez care căuta veterani de război. Și m-a găsit pe mine și a extras din cartea mea „Jurnalul locotenentului Dobran”, a extras ziua de 6 iunie, și ziua de 6 iunie e importantă că a fost debarcarea din Normandia, în ziua aia. Și am zis că nu vin americanii la noi că sunt prea ocupați, au mult de făcut acolo pe coastă, în Normandia, eh, n-o să vie! Da” au venit cu o unitate Independent. Și nu mai văzusem până atunci avionul lor de bază, care era Mustang-ul, calul sălbatic american.

Care a fost cea mai grea zi din viata dumneavoastră de pilot?

Păi, știu eu?! (Râde) Mi-ai pus o întrebare grea, că grele erau toate. Probabil că ziua în care ,lovit în spate, mă întrebam ce-o să se întâmple…pentru că un proiectil de tun a înflorit acolo. În spate ai un blindaj metalic de 10 cm, foarte puternic e, și m-a lovit o data în blindajul ăla, l-a înflorit. N-a putut să iasa prin blindajul ăla proiectilul, da” l-a spart și a rămas proiectilul jumătate înăuntru jumatate afară. Nu te mai puteai rezema în scaun că te înțepau vârfurile de la proiectil și am venit cu grijă pâna acasă . Și aia a fost una din zilele grele.

Erau și zile ușoare?

Eram la Odessa. Și am cerut un avion d-ăsta ușor ca să mergem, căpitanului Șerbănescu, comandantul grupului de vânătoare (arată cu degetul poza de pe perete), i-am cerut un avion de legatură, d- ăsta micuț așa , să dăm o fugă pân” la București de sâmbată până luni , să venim înapoi. Ăla , care ținea la noi, și, cum să zic, nu ne putea refuza, ne-a dat un avion de legatură, de două locuri, așa, și am plecat într-o sâmbătă după amiază. Dar plecând de la Odessa spre București trebuia să mergem înspre Constanța,în partea aia , c-am avut un vânt de față puternic, destul de tare, și avionul ăsta micuț se lupta cu vântul da” tot rămânea în urmă . Și ajungând în dreptul Constanței, spun colegului cu care eram acolo, măi n-ajungem la București pentru ca avem vântu” ăsta de față ,aterizăm la Constanța și stăm acolo și ne întoarcem. Nuuuu, nu se poate!!!! Ratăm toată chestiunea!!!! Cum?! După ce am obținut?! Zic, ia uită-te mai avem benzină? Se uită el acolo, trage de o sârmă îi dă drumul, și sârma aia intră înăuntru, și era un ac, că acolo marchează, și se uită el, acu” se ducea aproape spre zero (râde), zice: mai e ceva! Zic, uită-te bine! Scoate un chibrit, aprinde chibritul (râde)se duce mai aproape (arata mimica si gestul colegului) și zice: mai e, mai e benzina (râde) . Zic atunci : trecem și prindem linia de cale ferată Constanța- București, care chiar și noaptea – că ne apuca seara – strălucește în mediul din jur și ne conduce, și ea trece chiar prin colț pe la Pipera, aeroportul Pipera de la București, chiar prin colțul aeroportului. Și acolo chiar dacă este camuflaj , de noaptea nu se vede o lampă pe la nici un geam – ca îi amenda dacă îi prindea cu lampa – și chiar dacă nu se vede nici o lumină pe cele cinci platforme, în fața a cinci hangare, ele strălucesc, că e un ciment deschis așa la culoare, și tot ne dăm seama unde e pista ca să putem ateriza. Și, într-adevăr, am plecat! Și când am ajuns de-am pus coada în jos s-a oprit și motoru” că nu mai aveam benzină (râde)! Și repede vine de vizavi , de la regiunea aero de pe Pipera un general , Vasiliu, care era spaima piloților (râde). Trimite aghiotantul lui de serviciu, era un locotenent, Văcaru , pe care îl cunoșteam și eram prieteni, și generalul ne chema la el ! Și noi i-am zis lui Văcaru, spune-i că nu ne-ai găsit, că am plecat deja în oraș și venim mâine dimineață (râde). Și ăla ,de comun acord cu noi, a zis dom” general , nu i-am mai găsit dar vin mâine la ora 10. Și-am plecat și ne-am dus la Melody bar. Și acolo colegu” asta al meu, unul din cei 4 (arată poza pe perete), care eram nedespărțiți acolo, a dat un telefon la ANEF la fete, la Institutul de Educatie Fizica si Sport, unde studiau profesoarele , și a chemat niște fete acolo și într-adevăr la masă ne-am simțit foarte bine! În local cânta Jean Moscopol. Și cântă și vine și se așează pe marginea mesei, jumatate pe masă (arată cu cotul cum se sprijinea Jean Moscopol) și ne cantă numai nouă, și vocal și….vine un sergent , pe care-l aveam la Pipera ziua și noaptea făcea pe chelnerul, și vine lânga noi și ne spune în franceză „prenez garde messieurs, c”est un voleur des fammes” , fiți atenți domnilor, că e un hoț de femei (râde) ăsta era Moscopol… (râde) ne-a cântat cu multă plăcere, și după război un timp de. Așa că ne-am dus înapoi a doua zi și la 10 eram smirnă în fața generalului (râde). Și eu mă uitam așa pe sub pleoape (arată cum se uita) și face „tu ăla care te uiți ca o mironosiță (râde) , tu de unde ești?”Păi din București domnule general. „Și tu? Ăsta era din Arad, al doilea, din Arad, aaa tu ăla din București aveai interes să vii ! Să ma faci pe mine om bătrân să urc dealul de la Ghencea pentru doi nebuni !”(râde)L-am luat cu vorba , zic dom”le general , trebuia să venim că se prăbușește frontul , Odessa cade. Cum cade? Avea o hartă acolo. Păi să vă arătăm unde e linia acuma. Și l-am dus la hartă și i-am arătat linia și era foarte îngrijorat acuma și zice „ieșiți afară că vă rup picioarele”(râde). Și-am plecat. Și a doua zi am vrut să luăm avionul , da” am aflat că ne făcuse țara locotenenți și atunci am mai stat o zi să luăm galoane pentru cei 18 care eram pe front acolo și-am plecat înapoi la Șerbănescu. Asta a fost pâna în aprilie, că pe 6 aprilie părăseam Odessa. La Odessa stăteam la o familie destul de înstărită de negustori și dădeam la Opera mese pentru artiste, că erau flămânzi pur și simplu, n-aveau de mâncare. Și cu fata gazdei mele, sunt câteva fete , mai multe p- acolo , prin jurnalul meu (râde), am vazut Aida. Si ea tremura lângă mine și cu tot sufletul asculta căntecul ăla al lui Radames ,unde îl închisese acolo , și deci , am văzut duminică Aida da” pe Corsar care era duminica următoare nu l-am mai prins, l-au prins rușii dacă s-a mai jucat (râde).

Sunteți as al aviației de vânătoare în al doilea război mondial, câte victorii ați avut și câte misiuni ?

Iți dai seama că în 340 de misiuni de luptă, adică misiuni în care te duci să cauți inamicul, l-am intâlnit în aceste 340 de misiuni de 70 de ori. Au avut loc de 70 de ori lupte aeriene. Am doborât 8 plus 4 , 12 avioane, 8 victorii confirmate si 4 probabile. 340 de misiuni…..Găsisem un parașutist american, un pilot, sărit cu parașuta, mai departe acolo , și ne-am dus cu mașina acolo și el ședea pe parașuta liniștit și fuma o țigară și ne întreabă: voi câte misiuni aveți de făcut? Păi de la începutul războiului până la sfârșit. Păi voi sunteți condamnați la moarte pentru că scapi o data, de două ori, de nouă , dar n-o să scapi de sute de ori! Eu fac 60 de misiuni după care am plecat în America și am terminat războiul! Și într-adevar, unii erau cu 30 de misiuni , mi se pare la bombardament , vânătorii cu 60 de misiuni. Eeee, vânătorii… era arma care mi-a plăcut și pe care am dus-o tot timpul războiului…. Mi-aduc aminte de frumoasele cuvinte ale lui Churchill , care au ramas istorie „Niciodata atât de mulți nu au datorat atât de mult atâtor de puțini”. Ăia puțini erau piloții de vânătoare….Și în Anglia , la Biggin Hill ,acolo e o localitate unde în timpul războiului a fost un aerodrom, acolo e și o capelă și acolo are un registru și în fiecare zi, întoarce ziua (pagina) respectivă și îi citează pe cei care au căzut în ziua respectivă și-au fost trecuți în registru . Și asta de 70 de ani ! .

Considerați că în România…

Nu mă mai întrebați….

Eroii de război se bucură de același respect ca cei din Anglia?

Nu mă mai întreba, că eroii din România erau împinși în troleibuze, în tramvai nu i-a recunoscut nimeni. Veneam de pe front și nu ne aștepta nimeni. La Popești Leordeni unde era aerodromul de la baza, d -abia a doua zi au venit să ne întâlnim. Era în august 1945, veneam din Cehoslovacia și pe-o căldură teribilă am aterizat, ne-au oprit rușii la Miskolc în Ungaria, am făcut o escală la Brașov, am venit la București și la București ne-așteptam cât de cât să fie cineva să zică mă, bine-ați venit, (râde) că ați lipsit atât amar de timp! Nimeni (râde)…cu bagajele în spinare ieșind la drum ,că șoseaua era la câțiva kilometri de aeroport acolo, așteptând ceva de ocazie, așa că …așa am fost primiți , nu ca la Biggin Hill.

Cum ați supraviețuit în comunism?

Rău! Rău, pentru că întâi au desființat armata, au dat disponibili, au dat afară pe toți din armată. Și nu iți garanta nimica unde te duceai. Aveam un copil, altul pe drum, unde te duceai să întrebi, întreba ce-ai fost în viața asta. Ofițer ! Aaa ,ofițer , nu ne trebuie! Și nu ne primea nici unul, nici altul! Nu puteam găsi nicăieri și cu altu” dintre camarazii mei, am zis măi, să ne coborâm în câmpu” muncii , că dacă coboram pe funcții d-astea foarte mici, nu ne invidiază nimeni. Hai la uzina Timpuri Noi, Matias Rakoti se chema pe timpul ăla, hai la Timpuri Noi și ne facem strungari. Mai ne pricepeam ceva și era și un curs de reeducare așa și ne-a făcut strungari la Timpuri Noi. Da” nu-mi era rușine, că la bancu” de probă era un comandor, Cosâmbescu, murdar și plin de ulei…În altă parte, la sablaj, la turnătorie, munca cea mai murdară că se arunca cu nisip in fontă, și cu forja nisipu” șlefuiește , da” aia sare și pe cel care lucrează și când termină nu-i vezi decât ochii, care au stat sub ochelari, restu” este negru, plin de praf, si ăla era unu” decorat cu Mihai Viteazu”, adica unu” cu greutate (râde), un om de bază, ca atare nu mi-a fost rușine. Și am stat acolo 14 ani și mai bine, da” pâna la urma nu mi-a fost rău că oamenii d-acolo cu care lucram, ziceau băăă, că de-acuma era cu bă nu cu mă , „pe cuvantul lui nea” Ion !” că asta eram acum , nea” Ion, (râde), adică m-am bucurat de încrederea oamenilor, am dus-o foarte bine până la urma ,da…M-am întors după atâția ani , 14 ani, la zbor…Șeful aviației era un general , Șendrea , care nu a avut o zi de front și ca atare l-a pus șef și l-a menținut . Și unul dintre șefii mei de stat major a vorbit cu ăla și m-a chemat la el. Și zic cum sa merg, măi, că ăștia m-au dat afară că n-au încredere ….Hai să încercăm… și m-am dus cu o cerere în mână , da” la intrare când să intru un general solid așa, gras, zice știți cine sunt eu? Mă uit eu la el bine, nu știu, zice sunt prima promoție de ofițeri din câmpul muncii și acuma sunt directorul de la TAROM. Și mi-am dat seama că ne întâlnisem înainte și îl cunoșteam bine. Și zice hai să intrăm la Șendrea, să vă aprobe cererea asta! Și ne-am dus la ăla și ăla, cam îndoit așa, de rușine, de asta, a semnat. Dar a zis să fac un an înainte la câmp la aruncat de prafuri la aviația utilitara. Și m-am dus.

Ce vă place acum la România și ce nu vă place la România din ziua de azi?

Mi-ai pus o întrebare grea… Nu-mi place cum se formează mereu oamenii politici, pe rând. Și întâi te bucuri că-l vezi că e ca Tăriceanu sau ca altu”, îți pui oarecare speranță, la un moment dat, după ce-și dă drumul la gură și vorbește și intră în ciondăneală cu altul, îți displace. Și nu prea ai ce alege în țară. Dar totuși sper ca măcar Viorica asta să facă cât de cât s-o admită… Și tot aștept să fie ceva mai bine, mai bine, mai bine, numai că mai binele ăsta nu prea mai vine și Rusia nu-i prea departe. Da…Și nu ține cont nici de Crimeea și nici de Ucraina, și deh, granița noastră e destul de aproape sus la Satu Mare, acolo, prin Ucraina venind așa.

Aveți încredere că dacă ar fi in pericol România va fi aparată? Are cine să o apere?

Acum în situația care este, da! Pentru că, de bine de rău, și-au luat oarecare angajamente, că orice țară din NATO e atacată toate celelalte sar acuma. Mă gândeam că și avioanele astea (arată cu degetul insigna cu F16 din piept), d-asta au fost cumpărate de la portughezi, sunt 10 sau 12, mult mai bune decât ce-am avut noi, că noi luptam la vedere, lucram ca muschetarii, doi câte doi așa, iar ăsta are computer de bord, adică vede și ținta, vede și deschiderea focului, acum pilotul e un fel de pilot inginer. E mult mai bogat în tehnică. Noi la vedere…. vedeam, doboram, cădea bine, nu cădea, degajam, altă dată, altă dată! Și acumulam lupte aeriene dintr-astea în care scăpai din fiecare. Nu te gândeai c-ai să cazi. O să cadă ăla din dreapta, ăla din stânga, dar tu n-o să cazi ! Îmi spuneam : ești nascut în Vărsator și ai fotografia mamei (ține mâna la piept), născută tot în Vărsător. Toată durata războiului am purtat fotografia mamei la inimă. Așa a fost Vărsătorul, ne-a apărat pe-amundoi!Da! C-au căzut bombe pe Calea Griviței, unde ședeau, și-au ras partea din dreapta triajului CFR la Gara de Nord pe 4 aprilie , chiar Gara de Nord au bombardat-o.

Mulțumesc pentru interviu!

Hai să facem o poză! Hai cu viitorul țării! (îi ia de braț râzând pe cei trei tineri piloți , doi băieți și o fata, veniți să îl felicite)

Inchide