Un polițist bate la ușa unei case unde o femeie este agresată. Ce se întâmplă după aceea. Interviu cu locotenentul american de poliție Scott Jenkins

Care este cea mai mare provocare pentru un polițist care bate la ușa unei locuințe unde o femeie a fost victima violenței domestice?

Cred că cea mai mare provocare pentru ofițerii de poliție este faptul că acesta este un tip de violență care se petrece într-o locuință privată, în spatele ușilor închise și este dificil pentru un ofițer de poliție care reprezintă statul, guvernul să intre în casa cuiva și să pară că se amestecă în ceva ce este considerat activitate privată, într-un loc în care statului nu i s-a permis până acum să-și exercite puterea. Să intervină în viețile oamenilor și să încerce să rezolve o problemă care este adesea confuză sau oamenii nu vor să spună ce se întâmplă. Un act de violență care se petrece în spațiul privat este deseori foarte dificil de dovedit. Deseori, lipsesc dovezile, din cauza relațiilor dintre cei implicați și a copiilor care sunt implicați. Nu vor să spună ce s-a întâmplat de teamă că le vor fi luați copiii sau că unul părinți ar putea fi arestat și luat din casa lor. Și devine o sarcină foarte dificilă pentru un polițist să obțină informații și să exercite puterea statului sau a guvernului federal atunci când bate la ușă și când vrea să încerce să-și dea seama ce se întâmplă.

Care este cea mai bună soluție pentru acest tip de problemă?

Cred că cea mai bună soluție constă în câteva perspective diferite. Unu, polițiștii trebuie să fie extrem de bine pregătiți în a înțelege cum arată violența domestică, să înțeleagă violența care se petrece și impactul acesteia în cadrul famililor. Dar cred că este vorba și despre faptul că societatea trebuie să înțeleagă că felul în care putem pune capăt violenței domestice este dezvoltarea abilității de a percepe ce impact are asupra comunităților noastre pe termen lung și scurt. De asemenea, soluția ar fi să îi resocializăm pe băieți, să îi educăm să devină bărbați non-violenți și să respecte femeile.

Dar când vorbim despre oameni care sunt deja violenți, care sunt soluțiile?

Experiența noastră în SUA se bazează pe un răspuns puternic al sistemului de justiție, o investigație a poliției, o arestare atunci când este cazul. Deferim un bătăuș sau un agresor sistemului nostru de justiție apoi îl determinăm să fie non-violent prin sancțiuni sau consecințe pentru violență, fie că acest lucru se numește eliberare condiționată sub supraveghere sau timp petrecut în închisoare. Însă o altă componentă sunt cursurile de non-violență pentru bărbați, care devin o parte a protocolului pentru bărbații violenți față de partenerii lor de viață. Ne asigurăm că ei fac un curs care vorbește despre asumarea responsabilității față de violența din interiorul căminului, în loc să dea vina pe ceva ce a făcut ea sau pe ceva ce au făcut copiii ca să inițieze acțiunea care se transformă în violență.

Cum abordați această problemă din punct de vedere cultural? În unele culturi, violența domestică este considerată, cumva, acceptabilă.

Cred că ne-am dat seama, de-a lungul anilor, că deși ne-am concentrat pe diferențele culturale din anumite regiuni, pe gradul de acceptare socială a violenței domestice, din cadrul diferitelor culturi, „dreptul” unui bărbat de a-și disciplina sau controla partenerul de viață nu este o problemă regională. Avem de-a face cu „un sat global”. De la cultură la cultură, de la țară la țară, de la națiune la națiune, vedem cam aceleași incidente de violență domestică, aceeași acceptare socială, doar un pic diferită de la cultură la cultură. Dar se întâmplă cu aproximativ aceeași frecvență. Ne uităm la SUA, în comparație cu România, în comparație cu părți din Africa sau Asia de sud est. Există de secole o formă sau un nivel de acceptare socială față de faptul că bărbații pot folosi violența împotriva femeilor lor. Cred că tratăm aspectul cultural în același fel în România ca și în SUA, ca și în Marea Britanie, ca și în Australia. Trimitem un mesaj clar că sistemele noastre de justiție nu acceptă ca bărbații să folosească violența împotriva femeilor, a copiilor, a celor cu care au relații. Iar sistemul nostru juridic o să-i împiedice să fie violenți și, dacă nu, îi va trimite la închisoare.

Ce ar trebui să facă o femeie victimă a violenței domestice?

Nu sunt sigur dacă e ceva anume ce poate face și la care nu s-a gândit deja. Negociază constant, se gândește în mod constant la consecințele faptului că ar putea vorbi cu reprezentanții sistemului juridic, că va fi implicată în acest sistem. În general, e vorba mai mult de oamenii din anturajul femeii victime ale violenței domestice, fie că este vorba de familie, prieteni, cunoscuți. Ei pot spune cuiva, pot vorbi cu ea și îi pot spune că poate cere ajutor, că sunt oameni care recunosc că acest lucru este greșit, că nu trebuie să accepte violența de acasă și că sunt resurse pe care le poate accesa în comunitate.

Ați întâlnit polițiști români. Ce părere aveți despre felul în care răspund ei violenței domestice, despre felul în care este tratată această problemă, din punct de vedere juridic, în România?

Cred că polițiștii români sunt încurajați să asculte, să se implice, sunt foarte inteligenți, sunt foarte atenți la felul în care tratează cazurile de violență domestică. Precum toți poliștii din lume, au dificultăți în felul de a gestiona aceste cazuri confuzante, dar acum, această nouă lege puternică din România, din 2012, le dă autoritate și putere crescute pentru a realiza că ei au forța de a ajuta femeile și copiii să scape de violența din relațiile abuzive. Îi învață nu doar să aplice legea, dar să fie catalizatori pentru schimbare. Când realizează că o parte a legii nu funcționează sau că au nevoie de o anumită secțiune a legii care să-i ajute să-și facă treaba, își găsesc vocea pentru a fi capabili să ceară acest lucru și să provoace schimbarea.