Prima pagină » IT&C » Cinci modalități prin care am putea fi obligați să ne autentificăm cu amprentele în viitorul apropiat

Cinci modalități prin care am putea fi obligați să ne autentificăm cu amprentele în viitorul apropiat

Adrian Popa
În curând am putea fi obligați sau am putea avea opțiunea să ne autentificăm cu amprentele și în alte locuri, nu doar pe iPhone.

În curând, am putea ajunge să ne autentificăm cu amprentele și în alte locuri, nu doar pe smartphone. Cititoarele de amprente vor deveni ceva standard în mașini și pe arme, spun experții citați de Market Watch.

Faptul că o companie de renume precum Apple a introdus un astfel de dispozitiv pe un telefon foarte popular va grăbi integrarea cititoarelor de amprente și în alte industrii, crede Andrew Krabeepetcharat, analist la IbisWorld.

Iată unde am mai putea vedea, în curând, cititoare de amprente, potrivit specialiștilor:

1. Mașini

Pentru a se evita furtul sau folosirea neautorizată, mașinile ar putea fi echipate cu cititoare de amprente, montate pe butonul de start al motorului.

2. Arme

Pentru un control mai bun al armelor și pentru a se evita ajungerea acestora în mâini greșite, acestea ar putea fi echipate cu cititoare de amprente. Astfel, doar posesorii lor le vor putea folosi.

3. Televizoarele

Telecomenzile televizoarelor vor fi echipate cu astfel de senzori, pentru a se limita accesul copiilor la conținut inadecvat sau accesa o listă de canale stabilită pentru un anumit utilizator.

4. Locuințe

În viitorul nu foarte îndepărtat locuințele, birourile și chiar camerele de hotel vor avea uși echipate cu sistem de deschidere pe bază de amprentă.

5. Bancomatele

Ca o măsură suplimentară de securitate, foarte multe bancomate vor ajunge și ele să dispună de cititoare de amprente. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial