REVIEW Samsung Galaxy ALPHA – Un smartphone frumos, rapid, dar cu un ecran din 2012

Publicat: 13/10/2014, 13:53
Actualizat: 09/01/2020, 04:07

Galaxy ALPHA este primul smartphone Samsung cu cadru metalic și cel „arătos” terminal lansat de sud-coreeni până acum. Dacă Galaxy S5 este un terminal care țintește mai degrabă pasionații de tehnologie, care preferă specificații interne fără compromisuri și nu pun prea mare accent pe design, în cazul Galaxy ALPHA lucrurile stau invers. Clientul de ALPHA, la fel ca cel de iPhone, alege terminalul în primul rând pentru felul în care acesta arată.

DESIGN. Având un ecran cu diagonala de 4,7 inci, ALPHA este considerabil mai mic decât Galaxy S5, fiind mai ușor de ținut și utilizat cu o singură mână. Calitatea construcției este mult peste cea care am văzut-o la alte smartphone-uri de vârf din oferta Samsung. Cadrul din aluminiu îi conferă modelului rezistență și un aspect sofisticat. Atenția la detaliu de care a dat dovadă Samsung la realizarea acestui model este extraordinară. Capacul de plastic din spate, detașabil, se îmbină perfect cu rama metalică.

Folosesc Galaxy S5 de la lansarea modelului și din prima lună de utilizare am observat că în colțul din stânga-sus există un mic spațiu între capac și carcasă care nu poate fi eliminat, deoarece cele două componente nu se îmbină perfect. Mai mult, de fiecare dată când folosesc S5 fără carcasă simt cum capacul se mișcă ușor. Prin comparație, Galaxy ALPHA pare un monolit, un terminal realizat dintr-o singură bucată.

Capacul de pe spatele ALPHA are aceeași suprafață „perforată” ca cel de pe S5, dar tiparul este mai fin. Aceasta oferă o mai bună aderență în mână și o senzație foarte plăcută la atingere. Un alt avantaj al suprafeței este că pe aceasta nu se acumulează amprente, o problemă destul de enervantă la suprafața lucioasă a capacului de pe Galaxy S4.

Deși împrumută multe din funcțiile Galaxy S5, ALPHA nu dispune de rezistența la apă a acestuia și nici de slot pentru card microSD. Utilizatorii trebuie să se mulțumească cu capacitatea de stocare internă de 32 GB.

Cartela, care este nano-SIM, se introduce în interiorul telefonului, după scoaterea capacului și a bateriei.

ECRAN. Acesta este, alături de lipsa slotului pentru card microSD, unul din punctele slabe ale modelului ALPHA. Ecranul, cu diagonala de 4,7 inci are rezoluție HD (720p, densitate 312 ppi) și este similar, ca dimensiuni și performanțe, cu cel de 4,8 inci pe Galaxy S3 (720p, 306 ppi), un terminal lansat în 2012. Cel mai probabil Samsung a optat pentru un astfel de ecran pentru a nu sacrifica autonomia bateriei. Fiind un terminal de dimensiuni mici și subțire (6,7 mm), ALPHA nu poate încorpora o baterie mai mare. Dacă ar fi avut un ecran Full HD, autonomia oferită de acumulatorul de 1.860 mAh ar fi fost, cu siguranță, modestă. Același compromis îl vedem la iPhone 6. Pentru ca telefonul să fie cât mai subțire, Apple a sacrificat capacitatea bateriei.

Însă, într-o perioadă în care ecranele 2K încep să devină standard pentru vârfurile de gamă (LG G3, Samsung Galaxy Note 4), ecranul de pe ALPHA dezamăgește clar. Aș fi preferat ca telefonul să fie mai gros și să dispună de bateria mai mare și ecran Full HD (1080p).

PERFORMANȚE. Galaxy ALPHA dispune de componente de ultimă generație. Are procesor octa-core Exynos 5 Octa 5430 și 2 GB memorie RAM. Performanțele oferite sunt similare cu cele ale Galaxy S5, un terminal care se mișcă excelent. Puteți rula pe ALPHA absolut orice aplicație sau joc din Google Play în condiții excelente. Lag-ul, cel puțin după o săptămână de utilizare, este inexistent, iar aplicațiile pornesc foarte repede.

ALPHA rulează, scos din cutie, Android 4.4.4, o versiune pe care utilizatorii de Galaxy S5 încă o așteaptă. Diferențele față de Android 4.4.2 nu sunt sesizabile în utilizarea curentă. Este vorba de câteva optimizări și actualizări de securitate.

Samsung a inclus pe acest model funcții bine primite de către utilizatorii de S5. Este vorba de Download Booster, cititor de amprentă și senzorul pentru monitorizarea ritmului cardiac.

Cititorul de amprentă este o funcție pe care eu o apreciez mult pe S5, nu neaparat pentru că permite blocarea sigură a telefonului, ci pentru că poate fi folosită în tandem cu funcția Private Mode, disponibilă și pe ALPHA. Aceasta le permite utilizatorilor să ascundă fișiere sensibile sau foarte importante (imagini, clipuri video, muzică, înregistrări audio, documente). Pentru a activa funcția, mergeți la Setări și căutați secțiunea Private Mode. La pornirea serviciului vi se va solicita o metodă de autentificare, iar cea mai sigură soluție este amprenta. Puteți alege și o parolă sau un pattern. După ce ați activat Private Mode, mergeți pe fișierul pe care doriți să îl ascundeți, îl selectați, iar apoi din meniul din colțul din dreapta sus selectați „Move to Private”. Pentru ca fișierele ascunde să nu mai fie vizibile pe telefon, dezactivați funcția Private Mode (o puteți găsi rapid în lista de scurtături din centrul de notificări). Pentru a accesa conținutul ascuns sau a adăuga noi fișiere în modul privat reactivați Private Mode.

Senzorul de citire a ritmului cardiac este poziționat pe spate, lângă cameră. Utilizarea este destul de simplă. Se deschide aplicația S Health, se face un cont, se selectează butonul Heart Rate, apoi se apasă cu degetul, timp de câteva secunde pe senzor. Ritmul cardiac este afișat și înregistrat în aplicație pentru a putea fi văzută, în timp, evoluția acestuia. Aplicația S Health mai măsoară pașii făcuți, viteza sau distanța parcursă.

Download Buster permite creșterea vitezei de descărcare a datelor prin folosirea rețelelor Wi-Fi și LTE simultan.

CAMERA. Este una din suprizele foarte plăcute ale modelului ALPHA. Deși are un senzor cu rezoluție mai mică decât cel de pe S5 (12 MP vs 16 MP), performanțele celor două camere sunt comparabile. Samsung nu a putut monta același modul ca pe S5 din cauza faptului că ALPHA este mai subțire (8,1 mm vs 6,7 mm).

Funcția HDR de care dispune camera de pe ALPHA oferă o calitate mai bună în locurile cu lumină din față (ex. imaginea de mai jos, când soarele din față era foarte puternic) sau atunci când subiectul imaginii se află într-un loc umbrit. Funcția Selective Focus permite blurarea fundalului și concentrarea pe subiectul imaginii.

De notat faptul că, la fel ca și S5, ALPHA folosește un modul de cameră ISOCELL, primul dezvoltat de Samsung „în casă”. Acesta a fost gândit pentru a oferi culori vii și performanțe mai bune în condiții de luminozitate scăzută. Totuși, în locurile cu lumină artificială camera nu se descurcă la fel de bine ca una de pe un vârf de gamă Lumia. Pe acest segment Samsung mai are până să ajungă la nivelul Nokia.

Imagini realizate cu Galaxy ALPHA (funcția HDR activată, click pentru a mări):

BATERIA. Are o capacitate de 1.860 mAh, față de 2.800 mAh cea de pe S5. Totuși, autonomia ALPHA este bună deoarece ecranul cu rezoluție 720p consumă mai puțină energie. Spre deosebire de S5, Galaxy ALPHA pierde mai greu energia în timp ce se află în standby. În regim de utilizare light spre medie, bateria ar trebui să țină 12 ore la o singură încărcare.

*Terminalul testat ne-a fost pus la dispoziție de Telekom România.

PREȚ.Prețul la liber al Galaxy ALPHA este de aproximativ 2.400 de lei.

LaTelekom, smartphone-ul este disponibil la prețul de 1.400 de lei cu abonamentul Nelimitat L Promo pe 24 de luni. Acesta costă 19,95 euro pe lună (TVA inclus) și oferă nelimitat comunicare națională, internațională în Zona 1 și în rețea, SMS-uri naționale și în rețea, 750 MB trafic de date național la viteza de până la 150 Mbps, 100 de minute internaționale în Zona 2 (rețele mobile din Europa) și 100 de minute valabile atunci când se utilizează serviciul roaming.

Orangeoferă terminalul la prețul de 185 de euro alături de abonamentul Pantera 41, care, pentru 41 de euro pe lună, oferă 4 GB pentru internet pe mobil la viteze 4G+ național, nelimitat minute sau SMS naționale, 1.000 minute internaționale fix și mobil, 1.000 unități de voce anuale valabile în roaming, 1.000 MB valabili anual în roaming și bonus 25 GB spațiu de stocare în Orange Cloud.

În ofertaVodafonedispozitivul este disponibil la prețul de 130 de euro alături de abonamentul RED 39 (39 euro/lună), care include nelimitat minute și SMS-uri în orice rețea, 1.000 de minute internaționale mobil și în roaming și trafic de date de 35 GB. Prețul la liber al smartphone-ului este de 545 de euro.

PRO:

– Design superb

– Performanțe ridicate

– Cameră foarte bună

– Solid și ușor de utilizat cu o singură mână

CONTRA:

– Ecran 720p

– Lipsește slotul pentru card microSD

– Preț comparabil cu cel al S5, deși are un ecran mai slab și memorie limitată

– Nu este rezistent la apă

Rating gândul: 4,6/5

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului