CEDO îi dă câștig de cauză judecătorului Cristi Dănileț. Magistratul a dat în judecată România pentru încălcarea dreptului la liberă exprimare

Publicat: 15 12. 2025, 12:27
Actualizat: 15 12. 2025, 12:37
Sursa: Alexandra Pandrea / GÂNDUL

Marea Cameră a CEDO i-a dat luni câştig de cauză judecătorului Cristi Danileț în cauza Danileț împotriva România (cererea nr. 16915/21) și a decis că autoritățile române au încălcat articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de exprimare, care include dreptul la opinie și la primirea/comunicarea de informaţii şi idei, fără amestecul autorităților publice.

CEDO a confirmat că România a încălcat în cazul magistratului român articolul 10 privind libertatea de exprimare, din Convenția europeană a drepturilor omului. Reclamantul nu a solicitat daune morale statului român.

Curtea a stabilit că „sancționarea unui magistrat pentru postări pe rețelele sociale, în contexte de interes public, încalcă drepturile omului și poate produce autocenzură”

Cauza s-a referit la o sancțiune disciplinară aplicată judecătorului Cristi Danileț de către Consiliul Superior al Magistraturii după ce acesta a postat două mesaje pe contul său de Facebook.

Şedinţa publică a avut loc la sediul CEDO din Strasbourg și a fost transmisă în direct pe canalul de YouTube al Curții.
Hotărârea pronunţată de Marea Cameră a CEDO este definitivă şi are caracter obligatoriu.

Cristi Danileț a sesizat în 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, invocând încălcarea libertății de exprimare (art. 10 CEDO) și a art. 8 privind dreptul la viață privată.

Cristi Dănileț nu a solicitat daune morale statului român

„Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunțat la Strasbourg, în cauza Danileţ v. România. Hotărârea Marii Camere vine după ce Guvernul României a solicitat rejudecarea hotărârii inițiale, pronunțate în februarie 2024.

Azi Marea Cameră a decis menținerea soluției pronunțate anterior de CEDO, care decisese în favoarea libertății magistraților de a se exprima public pe probleme de interes general, condamnând încercările sistemului judiciar român de a-i sancționa disciplinar.

Hotărârea de azi clarifică faptul că, deși sunt supuși unei obligații generale de rezervă, magistrații pot comenta public, inclusiv pe rețelele sociale, subiecte de interes general. Hotărârea pronunțată astăzi este definitivă. Standardele stabilite de Marea Cameră vor avea efect obligatoriu, de lege pentru toate cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv România.

Hotărârea Marii Camere reprezintă un moment-cheie în jurisprudența CEDO privind articolul 10 și statutul magistraților, având potențialul de a consolida sau redefini standardele europene referitoare la libertatea de exprimare a judecătorilor și procurorilor în societățile democratice.

Cazul privește libertatea de exprimare a unui judecător și modul în care statul poate sau nu poate sancționa magistrații pentru opiniile exprimate în spațiul public.

Astfel, Curtea a confirmat că România a încălcat în cazul magistratului român articolul 10 privind libertatea de exprimare, din Convenția europeană a drepturilor omului. Reclamantul nu a solicitat daune morale statului român”, a se arată într-un comunicat al avocatei lui Dănileț.


FOTO: Mediafax

Recomandarea autorului: