În 1934, un tată din Arizona a început să adune obiectele aruncate de alții, pentru a-i lăsa o moștenire fiicei sale. Ce s-a întâmplat după 11 ani

La poalele South Mountain din Phoenix a fost construită o casă neobișnuită, din materiale pe care oamenii le aruncaseră la gunoi.

Între 1934 și 1945, americanul Boyce Luther Gulley a adunat pietre din deșert, cărămizi aruncate, materiale de la o cale ferată, stâlpi de telefon, piese auto și alte obiecte aparent fără valoare, pentru a construi un adevărat castel cu 18 camere pentru fiica sa, Mary Lou.

A lucrat în mare parte manual, clădind o casă neobișnuită pe trei etaje, în peisajul deșertic, fără un plan arhitectural bine pus la punct.

Ceea ce a început ca un proiect privat s-a transformat într-unul din cele mai bizare simboluri ale Phoenix-ului.

Astăzi, clădirea cunoscută drept Castelul Misterios, rămâne un exemplu de arhitectură ieșită din comun și un exercițiu timpuriu de reciclare a materialelor.

Potrivit The National Trust for Historic Preservation, Gulley a construit castelul fără o pregătire în arhitectură, cu materiale din zonă, influențe folk-art și obiecte reciclate.

Clădirea a primit recunoașterea națională, dar povestea începe cu un tată despărțit de fiica lui minoră și o promisiune legată de castelele de nisip, pe care cei doi le construiau împreună, în anii buni.

Din Seattle în deșertul Arizonei

Gulley a fost un afacerist din Seattle, cu foarte puțină pregătire în arhitectură. La sfârșitul anilor 1920, bărbatul a fost diagnosticat cu tuberculoză, și-a părăsit familia și a călătorit în Phoenix, unde clima uscată era considerată benefică pentru cei care sufereau de această boală.

În cele din urmă, bărbatul s-a stabilit în apropiere de South Mountain. Mary Lou adora să construiască castele de nisip cu tatăl ei.

Gulley a început să construiască o casă din orice materiale reușea să obțină: The National Trust a estimat că lucrările la Castelul Misterios s-au desfășurat între 1934 – 1945.

Arhitectul de ocazie a construit așa-numitul „castel” din materiale aruncate de alții, inclusiv pietre, ciment, chirpici.

Multe părți ale construcției au fost realizate manual. Astfel, pereții și camerele au un aspect neuniform, reflectând totodată materialele folosite la construcția lor.

O casă construită din lucrurile pe care alții le-au aruncat

Aspectul neobișnuit al castelului nu s-a datorat doar materialelor ieftine. Gulley a integrat obiectele de la gunoi în design-ul casei.

Componentele de cale ferată au devenit elemente decorative, cărămizile vechi au oferit detalii arhitecturale unice și pietrele au fost aranjate cu grijă pe pereți, șeminee, platforme.

De multe ori, în Castelul Misterios, utilitatea și excentricitatea se bat „cap în cap”. Clădirea cu 18 etaje include o capelă, un bar și o cameră denumită Purgatoriu.

Imobilul conține 13 șeminee și o rețea de scări și pasaje neobișnuite. Mobila rudimentară a fost incorporată direct în zidărie, în timp ce unele ferestre și decorațiuni au fost realizate din materiale reciclate.

Mary Lou a moștenit castelul

Mary Lou avea 22 de ani când a aflat că tatăl ei i-a lăsat o proprietate. Ea și mama ei, Frances, au venit în Arizona și s-au mutat în castel.

În 1948, revista LIFE a realizat un reportaj cu Mary Lou și casa ei ciudată, iar de atunci s-a propagat și denumirea de „Castel Misterios”.

Clădirea a atras numeroși vizitatori și Mary Lou, alături de mama ei, au început să ofere tururi turistice. Timp de zeci de ani, Mary Lou a devenit principalul proprietar și ghid pentru curioși.

Mary Lou a murit în 2010, după ce a trăit zeci de ani în castel. Înainte de moartea sa, femeia a înființat o fundație pentru conservarea proprietății.

Castelul s-a confruntat însă cu probleme. După acte de vandalism și efracție, Castelul Misterios a fost închis publicului în 2023 și s-a stabilit că lucrările de renovare ar costa 3,3 milioane de dolari.

În 2024, National Trust for Historic Preservation a plasat Mystery Castle în top 11 al clădirilor în pericol de degradare și dispariție din SUA.

Desemnarea a adus o atenție reînnoită asupra unei clădiri ale cărei puncte forte și puncte slabe sunt strâns legate între ele: aceasta a fost construită ca o structură extrem de personală, realizată manual, mai degrabă decât una convențională proiectată pentru o întreținere ușoară.

Cărămizile respinse, metalul vechi, roca deșertică și materialele de uz casnic recuperate au primit noi scopuri și au fost asamblate în ceva ce nu ar fi putut fi produs dintr-un plan de construcție standard.

Ceea ce a supraviețuit nu a fost pur și simplu o casă, ci un peisaj arhitectural intim, construit bucată cu bucată pentru o fiică care avea să-și petreacă o mare parte din viață îngrijind moștenirea tatălui său.

Sursa foto: Wikipedia