Jana Brejchova, legendara actriță cehă, a murit la 86 de ani. Era surpranumită „Brigitte Bardot” a Cehiei

Publicat: 07 02. 2026, 17:24

Actrița cehă de film și televiziune Jana Brejchova a murit vineri la 86 de ani, după o suferință îndelungată, a anunțat sâmbătă presa din Cehia.

Jana Brejchova, supranumită „Brigitte Bardot a Cehiei”, datorită frumuseții sale, a fost una dintre marile vedete ale cinematografiei cehoslovace și cehe, scrie Agerpres.

Între 1958 și 1962, Jana a fost măritată cu celebrul regizor și actor Milos Forman, care se afla la începutul carierei.

Sora ei mai mică, Hana, a fost tot actriță și a murit în urmă cu doi ani.

Cine a fost Jana Brejchova

Jana s-a născut pe 20 ianuarie 1940, în Praga ocupată de armata nazistă, într-o familie cu 8 copii.

La 13 ani, Jana a obținut primul rol într-un film, dar succesul a venit mai târziu, odată cu rolul elevei Jana din lungmetrajul „Higher Principle”, despre teroarea ocupației naziste din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru care a fost recompensată cu un premiu de interpretare la Festivalul de Film de la Locarno.

Jana Brejchova a jucat și în Germania, inclusiv în filmul antifascist „The House in Karp Lane” din 1965.

În țara ei natală, Jana a intereptat un rol îndrăgit în serialul de fantezie pentru copii „Arabela”, fiind Regina din Ținutul Poveștilor.

De-a lungul carierei, Jana Brejchova a primit numeroase premii ale industriei cinematografice, precum cel Bohemian Lion pentru întreaga sa carieră.

Autorul recomandă: