Localitatea din România în care nu există mașini. Autoturismele au fost interzise din 2009
Localitatea din România în care nu există mașini. Autoturismele au fost interzise din 2009.
Localitatea din România în care nu există mașini
Sfântu Gheorghe din județul Tulcea este localitatea din România în care nu circulă mașini.
Restricția datează din 2009: în acel an, Consiliul Local a decis, nici mai mult, nici mai puțin, interzicerea circulației autoturismelor pe străzile acoperite cu nisip ale comunei.
Motivul este simplu: vor să protejeze ecosistemul și să păstreze farmecul tradițional al oazei de liniște.
Singurele vehicule motorizate permise sunt cele de utilitate publică (Salvare, Pompieri), tractoarele primăriei și celebrul TROCARICI, un tractor care trage remorci special amenajate pentru a transporta turiștii de la sat până la plajă (pe o distanță de aproximativ doi kilometri).
În localitate nu se poate ajunge pe cale rutieră. Singura modalitate de acces este pe apă, cu navele de pasageri sau ambarcațiunile rapide care pleacă din Tulcea sau Mahmudia.
În satul Sfântu Gheorghe din Delta Dunării nu se poate ajunge cu mașina personală, deoarece accesul în această localitate este exclusiv fluvial. Rolul mașinii se încheie pe uscat, iar în interiorul satului circulația autovehiculelor este interzisă sau strict limitată doar pentru localnici și transport utilitar.
Dacă vii cu mașina, trebuie să o lași într-o parcare cu plată (păzită sau supravegheată video) din Tulcea, Mahmudia sau Murighiol.
De la parcare la Sfântul Gheorghe ajungi cu navele de pasageri Navrom Delta din Tulcea, bărcile rapide private water taxi (din Tulcea, Mahmudia sau Murighiol).
În Sfântu Gheorghe te deplasezi pe jos, deoarece satul este pitoresc, cu ulițe acoperite de nisip și totul este la distanță de un pas.
Poți închiria și o bicicletă, dacă vrei, de la localnici sau de la pensiunile din zonă.
Autorul recomandă: