Mai ții minte robotul din pachete de țigări, decorația care nu lipsea din casele anilor ’80-’90? Cum a pornit moda printre români

Robotul din pachete de țigări a reprezentat una din cele mai populare jucării/decorații DIY (făcute în casă) ale copiilor și adolescenților din România în anii ’80-’90. Au fost perioade în care nu oricine își permitea să cumpere jucării și românii apelau la tot felul de improvizații (cum a fost, de altfel și celebrul „cart” cu rulmenți, vedeta curselor din fața blocului).

Din ce se confecționa robotul „cartonat”

Se foloseau pachete goale de țigări de toate felurile. Foarte populare erau mărcile Snagov, Assos, L&M, mai puțin Kent, care era dat „pe sub mână”, pentru a deschide o ușă la autorități, la medici sau la școală.

Roboțeii din Kent erau mai rari, dar nu imposibil de procurat.

Cum se construiau jucăriile rudimentare

Pachetele erau îndoite, îmbinate sau introduse unul într-altul pentru a lua forma corpului, capului, mâinilor și picioarelor unui robot pătrățos, fără forme complexe.

Pentru copii, robotul din pachete de țigări a fost un exercițiu de „inginerie”, un fel de Lego comunist și postdecembrist, care le stimula răbdarea, imaginația și îndemânarea.

Vă mai amintiți „misiunea” de a strânge pachetele? Copiii mergeau pe la rude și vecini, de la care luau pachetele goale de țigări.

Robotul nu erau doar un obiect de carton, ci și mândria de copii a generației acelor ani săraci, dar încărcați cu nostalgie.

Câte pachete de țigări „încap” la un robot

În anii recenți, pe site-urile de vânzări au apărut anunțuri privind colecții întregi de pachete de țigări, pentru confecționarea unui asemenea robot. De exemplu, cineva vindea 500 de pachete „vintage” cu suma de 300 de lei.

Pentru un singur robot se foloseau undeva la 25-40 de pachete goale de țigări.

Capul se făcea dintr-un singur pachet așezat vertical sau din două pachete lipite spate în spate.

Gâtul era format dintr-un pachet așezat orizontal sau dintr-un capac tăiat, care făcea legătura cu trunchiul robotului.

Pieptul și abdomenul se construiau din două sau trei rânduri orizontale de câte 3-4 pachete lipite lateral.

Brațele se realizau din 3-4 pachete dispuse cap la cap pentru fiecare braț.

Unii copii sau adolescenți făceau roboți cu brațe mobile, punând o ață groasă sau sârmă sau un elastic în interiorul cutiilor, legate la capete cu câte un nasture sau un bețisor de chibrit.

Fiecare picior era format din 4-5 pachete de țigări așezate vertical, unul sub altul.

Sursa foto: Creat cu AI (NanoBanana)

Robotul din pachete de țigări Kent, pentru colecționari

Un robot din pachete de țigări Kent din anii 1980-1990 ar putea reprezenta mai mult decât un obiect de colecție.

Acesta ar spune povestea nescrisă a relației mărcii Kent cu România comunistă și perioada imediat următoare Revoluției din decembrie 1989.

În România lui Nicolae Ceaușescu și apoi la începutul anilor 1990, țigările Kent reprezentau un simbol social și o monedă de schimb neoficială, o formă de mită acceptată tacit.

Un pachet de Kent funcționa ca un „bani forte” sau aur în miniatură! Cu un Kent puteai rezolva orice: o programare la medic, reparația mașinii la mecanic, un serviciu la un funcționar sau obținerea unor alimente greu de găsit.

În timp ce țigările românești (ex: Carpați, Snagov) erau ieftine, un pachet de Kent ajunsese să coste pe piața neagră sau prin rețelele subterane sume uriașe (zeci de lei sau chiar 100 de lei pachetul spre finalul anilor 1980), comparabil cu o fracțiune însemnată dintr-un salariu lunar.

Țigările Kent erau cumpărate de pe piața neagră („pe sub mână”), ca multe alte produse, cum ar fi de exemplu, ciocolata.

După căderea regimului comunist în 1989 și deschiderea granițelor în anii 1990, Kent-ul n-a mai reprezentat o raritate, ci doar un brand banal de pe raftul de la magazin și chioșcurile de ziare.

De ce era preferate pachetele de Kent

Spre deosebire de țigările românești clasice, care aveau ambalajul moale din hârtie, pachetele de Kent aveau un carton lucios și rezistent.

Astfel, oricine ar fi avut norocul la 3-4 baxuri de Kent, ar fi reușit să construiască un roboțel care să reziste peste ani și pe care – de ce nu – să îl poată vinde nostalgicilor.

Designul alb-albastru sau auriu al pachetelor de Kent din acea perioadă oferea robotului un aspect „futurist”.

Pachetele goale de Kent erau folosite uneori ca monedă de schimb între copii pentru a completa părțile lipsă ale unui robot de aceeași marcă.

Sursa foto: Caracter ilustrativ